178 vizualizări 11 sep 2019

Ceremonia de certificare NATO a celui de-al treilea detaşament al Forţelor Aeriene Regale Canadiene, sosit în România pentru executarea serviciului de Poliţie Aeriană Întărită, va avea loc vineri, începând cu ora 11.00, în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.

„Detaşamentul canadian, format din aproximativ 135 de militari (piloţi şi personal tehnic) cu cinci aeronave CF-188 Hornet, va executa misiuni de Poliţie Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO, în următoarele patru luni, alături de militarii aparţinând Forţelor Aeriene Române, cu aeronavele F-16 Fighting Falcon şi MiG-21 LanceR”, informează Ministerul Apărării, printr-un comunicat de presă.

Potrivit aceleiaşi surse, Forţele Aeriene Regale Canadiene se află la a treia rotaţie în România, după cele executate în perioadele septembrie-decembrie 2017 şi septembrie-decembrie 2018.

În timpul misiunilor anterioare, detaşamentul canadian a fost angajat în exerciţii multinaţionale de antrenament care au contribuit la dezvoltarea interoperabilităţii între Forţele Aeriene ale României şi Canadei.

„Misiunile de poliţie aeriană desfăşurate în comun vor contribui la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare, precum şi la consolidarea interoperabilităţii între Forţele Aeriene Române şi cele canadiene. Dislocarea avioanelor CAF în România este parte a implementării Planului de acţiune pentru asigurarea capacităţii operaţionale a NATO pe flancul estic al Alianţei atât în zona de nord, cât şi în zona de sud şi demonstrează unitatea şi determinarea NATO ca răspuns la provocările mediului de securitate”, mai spune MApN.

Citește și: