Andreea Unturica - Mediafax
Florin Ghetau
95 vizualizări 5 oct 2012

Un deţinut din cadrul Penitenciarului Iaşi a fost înjunghiat, vineri, cu un obiect ascuţit, de către un alt deţinut, victima fiind dusă la spital, incidentul având loc în curtea unităţii în timp ce persoanele private de libertate erau la plimbare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conducerea Penitenciarului de Maximă Siguranţă din Iaşi a declanşat o anchetă internă, pentru a stabili împrejurările în care un deţinut a fost înjunghiat cu un obiect ascuţit de către un alt deţinut.

Incidentul s-a petrecut, vineri, în curtea unităţii, în timp ce deţinuţii se aflau la plimbare.

Bărbatul agresat are 29 de ani şi ispăşeşte o pedeapsă de şapte ani de închisoare, pentru tâlhărie, el fiind condamnat în anul 2009.

Deţinutul a fost dus mai întâi la unitatea medicală din incinta penitenciarului, însă ulterior, când starea acestuia s-a agravat, a fost solicitată intervenţia unui echipaj SMURD, pentru a fi transportat la spital.

"Bărbatul nu a spus cine l-a agresat. Am deschis dosar de disciplină şi am declanşat o anchetă internă. Totodată, a fost sesizat şi Parchetul Judecătoriei Iaşi", a declarat Gabriela Topoliceanu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Iaşi.

În prezent, deţinutul se află internat la spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi.

"Pacientul are patru plăgi la nivelul toracelui. A fost adus la spital în stare de inconştienţă. Va fi supus unor investigaţii medicale", a declarat medicul Camelia Bogdănici, director medical în cadrul Spitalului "Sfântul Spiridon" Iaşi.

Deţinutul se află în afara oricărui pericol.

Acesta este al doilea incident de acest gen petrecut în ultimele zece zile la penitenciarul ieşean.

În 26 septembrie, un alt deţinut a fost înjunghiat de un coleg, tot în timpul plimbării de după-amiază prin curtea Penitenciarului Iaşi.

Citește și: