Cătălin Legănel
38 vizualizări 15 ian 2014

Un deţinut de la Penitenciarul Poarta Albă din judeţul Constanţa a încercat să se spânzure cu un cearceaf, miercuri, el fiind salvat de către gardieni şi transportat apoi cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean Constanţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă, Gabi Botezan, a declarat că incidentul s-a petrecut miercuri dimineaţă, în jurul orei 09.00, deţinutul fiind găsit de cadrele din serviciul de supraveghere al penitenciarului după ce se spânzurase, cu un cearceaf, în spatele uşii de la celulă.

Deţinutul a fost resuscitat chiar de către gardieni, iar apoi a fost transferat în penitenciarul-spital de la Poarta Albă. De acolo, un echipaj SMURD l-a transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Potrivit sursei citate, deocamdată nu se cunosc motivele care l-au determinat pe bărbat să încerce să se sinucidă, dar conducerea Penitenciarului Poarta Albă a desemnat o comisie care va face cercetări în acest caz.

Bărbatul care a încercat să se sinucidă se află în stare de arest preventiv, fiind cercetat pentru trafic de substanţe interzise şi este în custodia penitenciarului din decembrie 2012.

Citește și: