Ioana Sfârlea
2112 vizualizări 22 feb 2019

Potrivit bilanţului transmis, vineri, de reprezentantul Penitenciarului Aiud, deţinuţii închisorii au vorbit la telefon, anul trecut, de 919.354,42 lei, bani plătiţi de Stat.

”Dreptul la convorbiri telefonice a fost asigurat prin intermediul sistemului RETEL pe baza unui card individual, sistem care permite înregistrarea datelor necesare consemnării în documentele operative a exercitării acestui drept”, precizează reprezentanţii penitenciarului.

Valoarea alimentelor consumate pentru prepararea hranei, în cursul anului trecut, a fost de 1.071640.20 lei, cu 23% mai mare decât în 2017, potrivit aceluiaşi document. În această valoare sunt incluse şi mesele festive acordate personalului unităţii de 1 Ianuarie, prima zi de Paşte, 29 Iunie - Sfinţii Petru şi Pavel, 1 Decembrie şi 25 Decembrie.

„În anul 2018 au fost hrăniţi un număr mediu de 603 deţinuţi, comparativ cu anul 2017, când au fost hrăniţi 774 deţinuţi”, se precizează în bilanţ.

De asemenea, deţinuţilor li s-a asigurat dreptul la corespondenţă, dreptul la convorbiri online şi dreptul la informaţie care se asigură prioritar prin intermediul reţelei de televiziune prin cablu, disponibilă în toate camerele de deţinere şi care asigură posibilitatea ca aceştia să vizioneze toată gama de programe, de la ştiri de interes local, naţional şi internaţional, la sport şi divertisment.

”Menţionăm că în prezent la camerele de deţinere sunt distribuite un număr de 252 aparate TV, dintre care 67 sunt proprietate personală a persoanelor private de libertate, iar 185 aparate TV sunt ale unităţii sau în custodia unităţii, fiind puse la dispoziţia deţinuţilor pentru asigurarea acestui drept.

În anul 2018 au fost primite de către deţinuţi 45 aparate TV prin sector vizită şi au fost achiziţionate de către penitenciar 24 aparate TV cu diagonala de 60 cm pentru asigurarea acestui drept”, spun reprezentanţii penitenciarului.

Totodată, instituţia a încheiat abonamente la şapte publicaţii scrise, şase ziare şi o revistă care sunt puse la dispoziţia deţinuţilor, inclusiv prin intermediul bibliotecii. Deţinuţilor li s-a aprobat cumpărarea de publicaţii prin încheierea unor abonamente la diverse ziare sau reviste pe care le primesc pe secţia de deţinere zilnic sau conform tirajului respectivelor publicaţii. Au fost încheiate cinci astfel de abonamente.

Deţinuţii unui penitenciar au vorbit de 900.000 de lei, aproape cât valoarea HRANEI

Între drepturile deţinuţilor se află şi cel de a face cumpărături, care s-a realizat prin intermediul magazinului din incinta penitenciarului, suma totală cheltuită de persoanele private de libertate de la Aiud, în 2018, ridicându-se la 2.838.330,07 lei.

În ceea ce priveşte dreptul la asistenţă medicală, în 37 de cazuri deţinuţii au avut nevoie de tratament pentru autoagresiuni, 43 au fost trataţi după ce au fost implicaţi în altercaţii şi 11 pentru refuz de hrană, ca formă de protest.

Foto: Hepta

Citește și: