Biro Attila
2156 vizualizări 5 aug 2013

DNA efectuează acte preliminare într-un dosar care vizează un contract de 125 milioane euro încheiat între Administraţia Porturilor Maritime şi compania olandeză Van OORD. La DNA a fost depusă o plângere penală semnată de oficialii companiei Grup Servicii Petroliere şi depusă pe numele lui Decebal Şerban, fost director general al Portului Constanţa acum director general adjunct şi a altor cinci director din cadrul companiei de stat. În plângerea penală, GSP, care a participat la licitaţia pentru acest contract, susţine că, după încheierea licitaţiei, preţul final al contractului a fost modificat. De cealaltă parte, Decebal Şerban spune, într-un răspuns pentru gândul, că acuzaţiile la adresa lui nu au nici un fundament şi că aşteaptă evoluţia cercetărilor la DNA. 

În anul 2010, Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa a scos la licitaţie proiectul privind prelungirea cu un kilomteru a digului din Portul Constanţa. Contractul în valoare de 125 milioane euro urma să fie finanţat din fonduri europene în proporţie de 85%. La licitaţie au participat compania Van OORD BV şi asocierea Grup Servicii Petroliere - JAN DE NUL NV.

Licitaţia a fost atribuită companiei VAN OORD, din Olanda. GSP şi JAN DE NUL au atacat rezultatul licitaţiei la Comisia Naţională de Soluţionare a Contestaţiilor, care a dispus anularea rezultatului. Decizia CSNS a fost atacată la Curtea de Apel Bucureşti, care a decis ca acest contract să fie semnat totuşi cu compania olandeză. Contractul a fost semnat în 1 februarie 2013 de către Decebal Şerban, în calitate de director al Portului Constanţa. Acum, Decebal Şerban este acum directorul general adjunct al portului. Pe 13 februarie la conducerea Portului Constanţa a fost numit Lucian Băluţă

GSP a depus la DNA o plângere penală în care susţine că, după semnarea contractului, preţul pentru lucrarea licitată a fost modificat. De asemenea, GSP susţine în plângerea penală că o serie de clauze din contract au fost modificate faţă de forma publicată în documentaţia de atribuire. Pe numele lui Decebal Şerban, dar şi a altor cinci director din cadrul Portului Constanţa, a fost depusă plângere penală pentru acuzaţia de abuz în serviciu contra intereselor poublice.

VEZI AICI PLÂNGEREA PENALĂ DEPUSĂ DE GSP

În urma acestei plângeri, precum şi în urma unui control efectuat de corpul de control al Guvernului, DNA a deschis un dosar şi efectuează acte premergătoare faţă de aceste acuzaţii. DNA a confirmat pentru gândul că are un dosar deschis faţă de contractul semnat de directorul general adjunct al Portului Constanţa.

"Pe rolul Serviciului teritorial Constanţa al DNA se află în lucru un dosar penal având ca obiect verificarea legalităţii unor contracte ce vizează construcţia digului de larg în Portul Constanţa. Având în vedere că dosarul este în faza actelor premergătoare, în acest moment, informaţii suplimentare, inclusiv cele referitoare la modul de constituire a dosarului, nu sunt publice, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. 1 lit. e, f din Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public", se arată într-un răspuns al DNA, transmis redacţiei gândul

VEZI AICI RĂSPUNSUL DNA PENTRU GÂNDUL

Corpul de Control al Ministerului Transportului a verificat activitatea Portului Constanţa şi a constatat o serie de nereguli, printre care şi contractul legat prelungirea digului. În raportul corpului de control, conducerea portului este auzată că a introdus în contract clauze defavorabile instituţiei. "S-au modificat şi s-au adăugat, în defavoarea CN APM SA Constanţa, clauze contractuale obligatorii în acordul contractual; prelungirea digului de larg al Portului Constanţa, după desemnarea câştigatorului procedurii de achiziţie publică, respectiv firma olandeza Van Oord Dredging and Marine Contractors BV", se arată în raportul corpului de control

Acelaşi raport de control arată că au fost efectuate plăţi ilegale în valoare de 12,4 milioane euro. "Conducerea executivă a CN APM SA Constanţa a aprobat plata avansului prevăzut de acordul contractual în sumă de 52,4 milioane de lei, aproximativ 12,4 milioane de euro, către Van Oord Dredging and Marine Contractors BV, fără respectarea legii şi a condiţiilor contractuale", se mai arată în raportul guvernamental

Potrivit investigaţiilor inspectorilor guvernului conducerea Portului Constanţa a mărit suma din contract. "Prin modificarea unor clauze din acordul contractual, in favoarea Van Oord Dredging and Marine Contractors BV, acesta beneficiaza de marirea valorii contractului fara a fi respectate prevederile legale. Modificarea pretului contractului "Servicii de consultanta de supervizare a executiei lucrarilor aferente proiectului- Finalizarea Digului de larg din Portul Constanta" care favorizeaza ofertantul castigator Royal Haskoning cu suma de 1,2 milioane de lei, aproximativ 288.265 euro", precizează raportul de control

Decebal Şerban a precizat pentru gândul că nu doreşte să facă precizări prin telefon, ci doar în scris. "Nu vreau să fac precizări prin intermediul telefonului", a spus Şerban. Despre cercetările DNA, Şerban a declarat că aşteaptă evoluţia acestui caz în justiţie. "De asemenea, aştept şi evoluţia acţiunii în justiţie promovate de către firma GSP împotriva CN APM SA Constanţa pe aceeaşi temă ca plângerea depusă la DNA", a precizat Şerban pentru gândul.info

Despre raportul corpului de control directorul general adjunct susţine că acuzaţiile la adresa lui sunt nereale şi nu sunt susţinute de documente. Redăm mai jos precizările făcute de Decebal Şerban la solicitarea gândul.info:

"Consider că afirmaţiile din Raportul Corpulul de Control al Ministerului Transporturilor sunt nereale şi nu sunt susţinute de documente. Corpul de Control nu a analizat toate documentele şi informaţiile relevante care sunt de natură să conducă la modificarea constatărilor din raport.

Raportul respectiv a fost contestat. Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa a formulat către Ministerul Transporturilor o plângere prin care se solicită revocarea raportului respectiv, ca urmare a faptului că acest document este afectat de existenţa unor vicii de fond şi formă.

Aşteptăm efectuarea unui alt control pentru a se lămuri toate aspectele sesizate de noi. Până la concluziile finale ale noului raport este prematur de a pune verdicte vizavi de vinovăţia cuiva", a precizat directorzl general adjunct al Portului Constanţa

Actualul director al Portului Constanţa, Lucian Băluţ a fost numit la conducerea instituţiei pe 13 februarie după semnarea contractului. Acesta a precizat că nu poate face declaraţii despre acest subiect. "Nu am voie sa facem declaratii de presa. Acesta este mandatul nostru", a precizat directorul Lucian Băluţă

Citește și: