Laura Cojocaru
1502 vizualizări 3 mar 2019

Contactat de jurnalişti, directorul general CFR Călători, nu a furnizat informaţii despre incidente, reproşând că a fost trezit din somn.

Leon Bărbulescu: Eu vă pot spune că nu au fost evenimente deosebite, na. Călătorii au fost în regulă, deci nu s-a întâmplat nimic deosebit. Noi ne facem treaba aşa cum trebuie şi să fie bine...

Reporter: Să nu fie rău...

Leon Bărbulescu: Da, să nu fie rău. Iertaţi-mă, chiar dormeam şi m-aţi trezit efectiv din somn, a declarat Leon Bărbulescu pentru Observator.

Răzvan Cuc: „Să se odihnească, dar nu pe banii CFR”

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc îşi începe mandatul cu decizia de a-l demite pe directorul general, Leon Bărbulescu: 

„Sunt convins că fără ca eu să am vreo ingerinţă, cei din Consiliu de administraţie de la CFR Călători îl vor lăsa pe domnul director să se odihnească în continuare, dar nu pe banii de la CFR Călători şi în cursul zilei de mâine o să vreau să am şi eu o discuţie cu reprezentantul Adunării generale AGA în CFR Călători şi cu preşedintele CA şi să vină cu modificarea de urgenţă în ce înseamnă managementul de la CFR Călători. Nu mi-a venit să cred reacţia, dânsul trebuia să vină cu lucruri clarificatoare legate de aceste incidente şi nu să spună ca fost trezit din somn. Drept urmare eu sunt convins că trebuie să se odihnească, dar nu pe banii de la CFR Călători”, a declarat Răzvan Cuc, la Antena 3.

Ministrul Transporturilor susţine că în cursul zilei de sâmbătă s-a comunicat dezastruos. “Eu ieri eram la ministerul Transporturilor, am chemat secretarul de stat, s-a constituit o comisie care investighează cauzele accidentului, mă aşteptam ca domnul Bărbulescu asta să comunice."

Leon Bărbulescu a fost numit director general al CFR Călători pe 21 martie 2018.

Două trenuri deraiate în aceeaşi zi

Două trenuri de călători au deraiat sâmbătă în Arad şi Braşov, în ambele situaţii locomotivele sărind de pe şine.

Potrivit purtătorului de cuvânt al CFR, Oana Brânzan, locomotiva unui tren care circula între Braşov şi Mediaş a deraiat între staţiile Augustin - Racoş, pe firul I.

Cei şase pasageri care se aflau în vagoane, au fost preluaţi de trenul IR 1745, care circula pe ruta comună.

La numai patru ore după acest incident, un alt tren a deraiat în Arad.

Potrivit purtătorului de cuvânt al CFR, locomotiva trenului care circula pe ruta Braşov - Curtici a deraiat la ieşire din Săvârşin. Cei 30 de pasageri aflaţi în tren au fost transbordaţi cu maşini. Reprezentanţii ISU Arad au anunţat că incidentul nu s-a soldat cu victime.

Astfel de incidente sunt la oridinea zilei pentru CFR. În luna decembrie două trenuri, dintre care unul de călători şi unul care transporta cereale au deraiat în judeţele Hunedoara şi Caraş-Severin. O persoană care stătea în uşa vagonului ce a sărit de pe şine a suferit fracturi ale braţelor.

 

Citește și: