305 vizualizări 30 oct 2007

Persoanele de etnie romă, cele cu dizabilităţi, homosexualii, persoa­nele în vârstă şi femeile sunt categoriile cele mai expuse discriminării, mai ales la locul de muncă. Acestea sunt concluziile sociologilor care contrazic discursurile guvernanţilor dar şi ale managerilor companiilor din România care vorbesc despre egalitatea de şanse. Primii care pierd sunt cei discriminaţi, dar şi statul român plăteşte bani grei pentru pentru reintegrarea în muncă a celor care şi-au pierdut serviciul doar pentru că aparţin unei anumite etnii sau pentru că sunt femei.


Costurile pentru acoperirea serviciilor sociale de suport al persoanelor care nu lucrează, dintr-un motiv sau altul, sunt foarte mari. Neintegrarea pe piaţa forţei de muncă a persoanelor cu dizabilităţi înseamnă de fapt costuri imense pentru stat şi pentru fiecare dintre noi. Proiectele care promovează diversitatea şi egalitatea de şanse au şi ele costuri ridicate. 

695 de angajaţi şi 123 de manageri din 43 de organizaţii din România au răspuns întrebărilor specialiştilor Cen­tru­lui Parteneriat pentru Egalitate care au realizat un studiu asupra egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei şi discriminării la locul de muncă. Dintre angajaţii care au răspuns întrebărilor, 363 au fost bărbaţi şi 332 femei iar dintre manageri 77 dintre respondenţi au fost bărbaţi şi 46 femei. 

Angajaţii români nu ştiu să-şi apere drepturile

O mare parte dintre cei care au fost discriminaţi, 34%, şi-au căutat un alt loc de muncă pentru a rezolva problema. Doar 45% dintre angajaţi au avut o discuţie cu supervizorul direct atunci când au fost discriminaţi şi 10% s-au adresat sindicatului din care făceau parte. Atunci când s-au plâns, totuşi, de anumite discriminări, angajaţii au re­cunos­cut mai ales încălcările drepturilor salariale. 21% dintre ei se plâng că salariul lor a fost mai mic decât al altor colegi care realizau aceeaşi muncă şi 22% au declarat că au efectuat ore suplimentare care nu au fost plătite.

Un procentaj mic dintre angajaţii companiilor s-au mai plâns că nu li s-a încheiat contract legal de muncă, că a trebuit să realizeze sarcini care nu intrau în responsabilitatea lor directă sau că au lucrat în condiţii care le afectau sănătatea şi siguranţa personală. Mai mult de jumătate dintre cei intervievaţi nu au vrut să răspundă la întrebările legate de estimarea gravităţii situaţiilor de discriminare şi încălcare a drepturilor lor şi un procent important dintre ei nu au avut nicio reacţie faţă de discriminare.

54% dintre bărbaţii intervievaţi şi aproape 46% dintre femeile care au răspuns la întrebări au spus că refuzul de a angaja o femeie însărcinată sau chiar concedierea unei femei pe motiv că este însărcinată nu constituie discriminare. Numai jumătate din totalul managerilor au declarat că regulamentul intern al companiei lor cuprinde prevederi referitoare la cazurile de hărţuire sexuală deşi aceasta este o agresiune foarte gravă dar şi foarte greu de dovedit. Doar şapte angajaţi din zece consideră că hărţuirea sexuală reprezintă o formă de discriminare.

Bărbaţii sunt preferaţi pentru poziţiile de top management

Unele dintre răspunsuri sunt justificate prin faptul că unele profesii se potrivesc mai mult reprezentanţilor unui gen. Majoritatea managerilor consideră că de cele mai multe ori, în profesii privind relaţii cu publicul (87%), în resurse umane (41,5%), financiar (69,9%) sunt preferate femeile, iar în cele tehnice (73,2%) sunt preferaţi bărbaţii. Totuşi, peste 47% dintre manageri şi 49% dintre angajaţi consideră că sunt preferaţi bărbaţii pentru poziţiile de top management şi aproape jumătate dintre femei consideră că bărbaţii sunt preferaţi pentru conducerea companiilor.

Mai mult de doi manageri din cinci consideră că unei femei candidate pentru un post de conducere i se vor solicita mai multe informaţii şi va fi evaluată mai atent decât un bărbat care candidează pentru acelaşi post.

Diverse opinii, transformate în prejudecăţi care conduc la discriminări, sunt factorii care determină o evaluare mai atentă a femeilor care candidează pe acelaşi post cu bărbaţi. Persistă încă părerea că femeia este mai slabă şi că este mai puţin aptă profesional. Dar, conform studiului, cei mai mulţi manageri, 90%, nu îşi aleg colaboratorii în funcţie de competenţe, ci îi preferă pe cei cu care comunică mai uşor.


Citește și: