Livia Ispas - Mediafax
3057 vizualizări 10 nov 2014

"Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - doamna Laura Codruţa Kovesi a transmis procurorului general al PICCJ referatul întocmit de procurorii anticorupţie, în vederea sesizării Preşedintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de David Cristian, ministru al Internelor şi Reformei Administrative în perioada 5 aprilie 2007 - 22 decembrie 2008, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi spălare de bani", arată DNA, într-un comunicat de presă transmis agenţiei MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, DNA a fost sesizată, în acest an, că fostul ministru Cristian David ar fi pretins, în 2007, iar la data de 1 februarie 2008 ar fi primit suma de 500.000 de euro, de la un denunţător, pentru a-şi exercita atribuţiile de îndrumare şi coordonare a activităţii prefecţilor într-o modalitate care să asigure emiterea, de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate, a titlului de proprietate asupra unui teren de 15 hectare aflat în intravilanul municipiului Buzău.

"Totodată, pentru a masca originea sumei primite cu titlu de mită şi pentru a evita tragerea la răspundere penală, ar fi fost încheiate mai multe contracte de vânzare-cumpărare, având ca obiect tranzacţii imobiliare fictive între persoanele implicate în săvârşirea infracţiunilor de corupţie", a precizat DNA.

La cererea transmisă de DNA au fost ataşate referatul întocmit de procurorii Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie care efectuează cercetări în cauză, precum şi copii ale dosarului de urmărire penală.

Într-un alt dosar, DNA anunţa, în 5 martie, că David Cristian, la data faptelor având funcţia de ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, este urmărit penal pentru abuz în serviciu sub forma participaţiei improprii, uz de fals şi fals în declaraţii, care ar fi fost făcute pentru a justifica 60.000 de euro.

Procurorii DNA i-au adus la cunoştinţă atunci lui Cristian David că este urmărit penal, după ce, în 27 februarie, preşedintele Traian Băsescu a avizat cererea formualtă în acest sens.

Potrivit referatului procurorilor, pentru a justifica, în declaraţia de avere depusă la 14 iunie 2013, intrarea în patrimoniul său a unei sume de bani pe care nu o putea justifica prin mijloace licite, Cristian David ar fi consemnat în fals, la rubrica "venituri din alte surse", primirea a 60.000 de euro, cu titlu de "restituire împrumut", de la mama sa.

"Pentru ca, la rândul său, mama demnitarului să poată justifica deţinerea legală a sumei de 60.000 euro pe care ar fi restituit-o fiului său, acesta a efectuat demersuri astfel încât, cu o persoană de încredere, a fost încheiat formal un antecontract de vânzare-cumpărare a unui apartament în care se atesta, în mod nereal, faptul că mama ministrului delegat ar fi vândut acelei persoane un apartament în judeţul Prahova pentru suma de 60.000 euro. Această sumă a fost justificată de ministrul delegat printr-un aşa-zis împrumut pe care i l-ar fi acordat mamei sale ca să-şi construiască o casă şi la momentul încheierii actului care ar atesta vânzarea fictivă a apartamentului menţionat, mama sa i-ar fi «restituit» împrumutul", au scris procurorii în documentul citat.

În acelaşi dosar, mama lui Cristian David, Georgiana Dumitrescu, este urmărită penal pentru uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale, iar fostul consilier juridic Marius Constantin Stoica, pentru complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

În 26 februarie, Cristian David şi-a dat demisia din funcţia de ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, alături de ceilalţi miniştri liberali din Guvern. În aceeaşi zi, după ce DNA a cerut aviz pentru urmărirea sa, Cristian David a demisionat şi din calitatea de membru al PNL, spunând că a luat această deciziei pentru a nu afecta imaginea partidului urmare a acuzaţiilor procurorilor.

Citește și: