Mihaela Gidei
753 vizualizări 25 apr 2019

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie –Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 25.04.2019, faţă de inculpatul BĂRBULESCU GHEORGHE ADRIAN, ofiţer de poliţie în cadrul Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (prev. de art. 131 din Legea nr. 78/2000)”, informează DNA, printr-un comunicat de presă.

Potrivit ordonanţei procurorilor, în data de 15 aprilie, ofiţerul de la Academia de Poliţie ar fi transmis jurnalistei Emilia Şercan, pe numărul personal, mesaje de ameninţare (un mesaj tip text şi cinci mesaje folosind aplicaţia Facebook Messenger), pentru a o constrânge să înceteze activitatea de investigare a modului în care mai multe persoane din cadrul şcolii doctorale a Academiei de Poliţie A.I. Cuza, au obţinut titlul de doctor.

„ Inculpatul a ameninţat-o pe jurnalistă că, că în caz contrar, aceasta va suferi acte de violenţă şi îi va fi suprimată viaţa”, arată procurorii DNA.

Potrivit sursei citate, pe timpul cât se află sub control judiciar, ofiţerul trebuie să respecte următoarele obligaţii, potrivit Direcţiei:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată organul de urmărire penală cu privire la schimbarea locuinţei;

c) să se prezinte la I.P.J. Ilfov, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

d) să nu depăşească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent;

e) să nu se apropie de anumite persoane menţionate în ordonanţă şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale;

f) să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă;

g) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme;

„Inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, mai precizează DNA.

Jurnalista Emilia Şercan este cea care a anunţat, pe Facebook, că a fost ameninţată. "Luni seara, la ora 21,05, am primit un mesaj de ameninţare cu moartea. Mesajul vine în contextul în care de trei săptămâni public în mod constant informaţii despre tezele de doctorat plagiate de la Academia de Poliţie, instituţie aflată în subordinea Ministerului de Interne, iar alte materiale erau în pregătire", a scris Emilia Şercan, pe Facebook, publicând o captură după mesajul primit.

Citește și: