874 vizualizări 12 iul 2018

Întâlnirea bilaterală dintre Donald Trump şi Klaus Iohannis nu va mai avea loc. Anunţată pentru ora 11:00, informaţia privind întâlnirea a fost retrasă de pe site-ul Preşedinţiei Romaniei, după ce s-a aflat că Trump şi-a anulat toate discuţiile bilaterale de astăzi.

 Întâlnire bilaterală cu preşedintele american nu fusese prevăzută în programul lui Klaus Iohannis înainte de plecarea de la Bucureşti, dar a apărut în această dimineaţă. Potrivit unor surse oficiale, cei doi şefi de stat urmau să discute despre cooperarea bilaterală în cadrul parteneriatului strategic româno-american, inclusiv în dimensiunea de apărare.

La întâlnire erau anunţaţi că vor participa, din partea americană, secretarul de stat Mike Pompeo, secretarul Apărării James Mattis şi John Bolton, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Trump. Din delegaţia română urmau să facă parte consilierul prezidenţial pentru politică externă Bogdan Aurescu, consilierul prezidenţial pentru securitate naţională Ion Oprişor şi Stelian Stoian ambasadorul României la NATO.

 Se pare că motivul schimbării de program este plecarea preşedintelui american spre Londra, unde se va întâlni cu regina Marii Britanii şi va avea discuţii cu premierul Theresa May.

Cei doi preşedinţi s-au întâlnit şi anul trecut la Washington.

Citește și: