2545 vizualizări 25 apr 2017

"În cursul zilei de astăzi, 25 aprilie 2017, la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, s-a înregistrat dosarul penal având ca având ca obiect moartea a doi copii în urma avalanşei din Munţii Retezat. Cauza a fost preluată de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg, având în vedere complexitatea actelor de urmărire penală. Cercetările în cauză se efectuează sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat următoarea situaţie de fapt: În data de 22 aprilie 2017, în jurul orei 07.30, un grup de persoane a plecat de la o cabană situată în Munţii Retezat, cu intenţia de a se deplasa pe Vârful Peleaga. Ca urmare a avalanşei ce s-a produs pe raza comunei Sălaşu de Sus, două dintre persoane, ambele minore, au decedat", se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).

Anterior, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Haţeg au cerut Parchetului instanţei supreme să preia dosarul deschis în urma avalanşei din Retezat în care şi-au pierdut viaţa copiii Dor Geta Popescu şi Erick Gulacsi, din cauza complexităţii cauzei.

Maria Borca, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că legea permite ca un parchet inferior să solicite preluarea unui dosar de către un parchet superior.

”Ieri (n.r.- luni) am întocmit un referat prin care am propus să se preia cauza de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru că o socotim o cauză complexă, cu un impact foarte mare. Atât în Codul de Procedură Penală, cât şi într-un ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reglementată posibilitatea ca atunci când un parchet ierarhic inferior consideră că are o cauză complexă care îi depăşeşte capacităţile de management al dosarului, poate să facă propunerea de preluare la nivel superior. Noi am socotit că raportat la urmarea cauzei şi implicaţiile pe care le are şi la necesarul de mijloace investigative, este mai indicat să trimitem dosarul la Parchetul Înaltei Curţi”, a spus procurorul Maria Borca.

Potrivit sursei citate, la Pachetul de pe lângă Judecătoria Haţeg nu există un număr mare de procurori care să se poată ocupa de o cauză atât de complexă.

Mai mult, un număr foarte mare de martori - din grupul celor 51 care care au şi intervenit şi care i-au şi ajutat pe cei suprinşi de avalanşă - sunt din Bucureşti.

”Nu acesta a fost motivul principal pentru care am trimis solicitarea, ci complexitatea cauzei şi importanţa ei şi pentru opinia publică. La Parchetul Înaltei Curţi sunt mult mai multe posibilităţi de management mai eficient al dosarului”, a completat procurorul Maria Borca.

Citește și: