356 vizualizări 11 sep 2019

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale Anticorrupţie (DGA), Sarmizia Fetcu, a declarat că ofiţerii DGA din peste 20 de judeţe ale ţării au făcut percheziţii în Sibiu, Mureş şi Vâlcea, în trei dosare penale ale parchetelor de pe lângă tribunale.

„În dosarele respective, iniţiativa a fost chiar a ofiţerilor DGA care s-au sesizat din oficiu cu privire la fapte de corupţie săvârşite de funcţionari publici atât din instituţii publice, cât şi din MAI şi persoane civile în legătură cu identificarea, verificarea tehnică şi înmatricularea unor autovehicule second hand. În momentul acesta, chiar se desfăşoară o serie de audieri ale persoanelor implicate în această chestiune la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, urmează să vedem măsurile care se vor lua împotriva acestora. Vorbim însă de fapte de luare de mită de dare de mită, trafic de în influenţă şi chiar avem o situaţie în care un angajat al MAI este cercetat pentru acte de comerţ incompatibile cu funcţia”, a declarat, pentru Mediafax, Sarmizia Fetcu.

La Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu au fost duşi pentru audiere în acest caz trei persoane, doi angajaţi DRPCIV şi un politist. Surse judiciare au precizat pentru Mediafax că poliţistul se ocupa de aducerea unor maşini din străinătate, dar şi de publicarea anunţurilor în spaţiul online până la înregistrarea şi comercializarea acestora.

 

Citește și: