305 vizualizări 28 nov 2019

Pe 21 octombrie, procurorii de la Parchetul General au anunţat că au dispus infirmarea clasării dosarului Revoluţiei şi că solicită instanţei redeschiderea urmăririi penale pe numele lui Petre Roman şi al lui Teodor Brateş, cu privire la infracţiuni contra umanităţii.

În urma examinării din oficiu de procurorul general soluţiilor de clasare, Parchetul General a anunţat, printr-un comunicat de presă, că s-a dispus: infirmarea, ca netemeinice, a soluţiilor de clasare dispuse faţă de Petre Roman – fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi prim-ministru al Guvernului României şi Teodor Brateş – fost redactor-şef la Televiziunea Română, cu privire la infracţiunile contra umanităţii şi redeschiderea urmăririi penale în cauză.

Clasările din dosarul Revoluţiei au fost dispuse de procurori în luna aprilie a acestui an, aceştia motivând că decizia de închidere a cauzei vine după ce fie a survenit decesul păriţilor, fie (aşa cum e cazul fostului premier Petre Roman şi a fostului redactor şef al TVR, Teodor Brateş) nu au fost probe concludente privind implicarea lor în săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii.

Numai rechizitoriul, care a fost înaintat instanţei supreme la acel moment, avea 12 volume şi 3.280 de file, în timp ce dosarul cauzei avea 3.330 de volume, dintre care 2.030 de volume au fost administrate după data de 13.06.2016.

 

Citește și: