466 vizualizări 22 dec 2018

Cinci persoane au fost rănite, sâmbătă, în localitatea Merghindeal, din judeţul Sibiu, după ce un şofer a circulat cu viteză şi a lovit o tânără şi un copil de 4 ani, care stăteau lângă o maşină parcată. Alte trei persoane din maşina care a provocat accidentul au fost rănite.

Potrivit reprezentanţilor ISU Sibiu, cinci persoane au fost rănite, în accidentul produs la Merghindeal, pe un drum judeţean.

Accidentul a avut loc din cauza vitezei cu care circula şoferul de 25 de ani, au stabilit poliţiştii rutieri.

„Un şofer de 25 de ani, pe fondul vitezei neadaptate, a intrat în coliziune cu un autoturism staţionat, după care a acroşat o tânără de 18 ani şi un copil de 4 ani, pietoni lângă maşina staţionată”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu.

Persoanele transportate la spital sunt trei pasageri din maşina care a provocat acidentul, precum şi femeia şi copilul pietoni.

Tot sâmbătă a avut loc un accident rutier şi în localitatea  Brateiu, judeţul Sibiu.

Reprezentanţii ISU Sibiu au transmis că, în urma accidentului din judeţ, de pe DN 14, numărul persoanelor rănite s-a ridicat la şase, între victime fiind şi trei copii. Impactul s-a produs din cauza unui şofer care nu a acordat prioritate.

Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Cristina Criveanu, a declarat că accidentul din Brateiu s-a soldat cu şase victime, între care trei copii, de 3, 8 şi 14 ani.

„Am preluat un bărbat de 38 ani cu traumatism cranio-cerebral şi fracturi la nielul picioarelor, o femeie de 40 ani şi o fetita 14 ani, ambele acuzând dureri. Serviciul de Ambulanţă a preluat alte trei victime, o femeie în jur de 40 de ani cu traumatism cranio-cerebral si fractură la mână, un copil de 3 ani cu escoriaţii la nivelul feţei şi un copil de 8 ani cu traumatism la mână. Toate persoanele sunt transportate la Spitalul Mediaş”, a spus Criveanu.

Din primele cercetări, accidentul s-a produs din cauza şoferului unui microbuz de marfă, care a intrat pe Drumul Naţional 14, dintr-un drum lateral, fără să acorde prioritate.

„Din cercetările preliminare, accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate de către şoferul unui microbuz de transport marfă, care a pătruns în drumul naţional de pe un drum lateral, a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar dinspre Dumbrăveni, al cărui şofer, în încercarea de a Evita impactul, a pătruns pe contrasens în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu.

Traficul rutier pe DN 14, spre Sighişora, este blocat în zona producerii accidentului, poliţiştii deviind circulaţia pe un drum judeţean.

 

Citește și: