Andreea Tobias
Vasile Magradean
5927 vizualizări 22 ian 2014

Cele două tinere paramedic voluntar la SMURD Cluj au încercat să o resusciteze pe studenta din avion aflată în stop cardio-respirator şi au evaluat starea de sănătate a celorlalte victime, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Am fost primii şi singurii medici care am ajuns la răniţi"

Ceea ce părea o zi obişnuită, cu intervenţii normale, s-a dovedit a fi pentru două tinere paramedic voluntar de la SMURD Cluj experienţa vieţii. Luni după-amiază, Ziana şi Raluca erau solicitate să facă transportul unui pacient de la UPU Cluj-Napoca la o altă clinică, dar s-a dat alarma, astfel că au trebuit să anuleze tot şi să plece în Munţii Apuseni, unde au aflat că se prăbuşise un avion. S-au întors la bază abia după 12 ore.

Ziana Motora are 26 de ani şi este medic rezident medicină de urgenţă şi paramedic voluntar la SMURD Cluj de cinci ani, iar Raluca Zăgănescu are 23 de ani şi este studentă în anul IV la UMF Cluj-Napoca, paramedic voluntar la SMURD Cluj de patru ani.

"Alarma s-a dat, luni, în jurul orei 16.30-16.45, eram solicitaţi să facem un transport din UPU Cluj-Napoca să ducem un pacient în altă clinică şi ni s-a spus să anulăm tot şi să plecăm cu o maşină de medic de intervenţie spre presupusul loc al accidentului. Am ajuns la un moment dat în satul Poiana Horea şi nu puteam lua legătura cu nimeni, iar localnicii ne-au invitat să sunăm de pe telefoanele lor fixe pentru a afla încotro să ne îndreptăm şi s-a decis să mergem mai departe, spre limita de judeţ dintre Alba şi Cluj, iar când am ajuns acolo ne-am întâlnit toate echipajele de Cluj, Bihor şi Alba", a povestit, miercuri, Ziana.

Aceasta îşi aminteşte că au fost formate trei echipe de salvatori, care să plece în trei locuri diferite, pentru că nu se ştia exact unde este epava avionului.

"Eram doar trei medici şi am fost împărţiţi fiecare într-o echipă. Şi am mers eu cu Raluca cu cei de la Salvamont Bihor pe care îi cunoşteam, era cea mai bună alegere. Am plecat pe jos pe un deal, spre Vârful Petreasa, dar nu ştiam că acolo era locul accidentului. Apoi ne-am întâlnit cu nişte localnici care ne-au spus că răniţii au fost găsiţi şi mi-a dat telefonul unuia care era deja acolo. Am vorbit cu cel de acolo, cât mai avem de urcat, şi ni s-a spus că ar fi cam o oră jumătate pe jos. L-am întrebat de starea victimelor, mi-a spus că doi nu mai răspund şi cinci dintre ei «vorbesc». Şi am plecat mai departe”, spune tânăra.

Aveau la ele un rucsac care cântărea 18 kilograme, cu materiale medicale, o pătură de salvare şi perfuzabile, pe care l-au cărat până sus.

"Eram în pădure, cu salvamontiştii din Bihor, când ne-am întâlnit cu localnici. A apărut o maşină de teren a unui sătean şi ne-am urcat în benă, eram peste 20 de oameni, şi am urcat până unde s-a putut şi apoi am luat-o iar pe jos prin zăpadă. La 45 de minute - o oră după ce primii localnici au ajuns la victime, am ajuns şi noi", îşi aminteşte Ziana.

Raluca a luat-o înainte şi s-a întâlnit cu prima maşină de teren a celor de la Transylvania Off Road Club care o transporta pe tânăra din avion, aflată în stop cardio-respirator, şi s-a apucat de manevrele de resuscitare.

"Era agitaţie, erau mulţi localnici, am fost primii şi singurii medici care am ajuns la răniţi. Tânăra era pe bancheta din spate a maşinii, o coborâseră de la epavă pe jos, o bucată de drum, până unde a putut să urce o maşină de la off road. Am început manevrele de resuscitare, a venit Ziana, şi am scos-o pe fată din maşină pentru că manevrele trebuie făcute pe o suprafaţă cât de cât plană, să avem loc. Am început manevre avansate, am intubat-o, am făcut ce era de făcut, apoi am pus-o în maşină şi am urcat mai departe pentru că nu ştiam starea celorlalte victime. Am rugat doi salvamontişti care erau şi paramedici să continue manevrele până ajung la ambulanţă. Cu ea mai era dr. Zamfir, care ne ruga să nu o lăsăm", a povestit Raluca Zăgănescu.

Cele două tinere au urcat mai departe prin pădure şi au întâlnit alţi localnici care coborau cu alţi doi răniţi, printre care şi copilotul avionului, căraţi cu tărgi improvizate, au văzut că aceştia sunt conştienţi şi i-au rugat pe localnici să îi coboare până la maşinile de off road.

"Prioritatea era să coboare până la o ambulanţă, unde era cald, nu avea rost să îi ţinem în frig şi zăpadă, le înrăutăţeam condiţia", a explicat Raluca.

Raluca Zăgănescu a constatat decesul lui Adrian Iovan

Tinerele au urcat mai departe până a venit un tractor în care se aflau celelalte două victime, iar Ziana Motora s-a întors cu acest vehicul spre baza maşinilor off road.

"Unul dintre doctori era sus în cabina tractorului şi unul a fost adus pe bara dintre roţi, că nu îl puteam urca, având fractură de torace şi de mână, îl ţineam de centură, eu cu un localnic. Noi am făcut o evaluare a răniţilor, că vorbesc, că se mişcă, şi trebuia să ajungă cât mai repede la maşinile de teren. Ei tot repetau că le este frig, şi cel mai important era să ajungă la căldură, nu necesitau altceva”, a completat Ziana.

Raluca şi-a continuat urcuşul încă un sfert de oră, alături de salvamontişti, care au luat-o înaintea ei, până la epava avionului, să vadă dacă pilotul Adrian Iovan e decedat şi să constate decesul.

"Pilotul era încarcerat în avion, de-abia se putea ajunge la el, şi era decedat, am constatat decesul. Am anunţat la 112, am spus să anunţe că e decedat şi am coborât să o ajut pe Ziana cu celelalte victime. Localnicii au rămas lângă epavă, să păzească trupul pilotului de animale, până va fi descarcerat, deşi spuneau că urşii oricum nu mai vin, că s-au speriat de avion", a subliniat Raluca Zăgănescu.

Fetele s-au întâlnit ulterior la baza improvizată unde se adunaseră maşinile de off road, unde a sosit şi un echipaj de la SMURD Bihor cu medic, pe care l-au informat despre starea de sănătate a răniţilor şi s-a decis ca aceştia să fie duşi mai departe cu maşinile de teren până la ambulanţe, unde nu se mai putea întâmpla nimic rău.

"Nu avea niciun rost să le facem manevre celorlaţi răniţi, pentru că ar fi trebuit să îi dezbrăcăm, să le prindem o venă, era inutil să îi ţinem în zăpadă şi în frig. Am evaluat starea lor de sănătate, am constatat că puteau coborî mai departe. Am dat doar ceva adrenalină fetei care era în stop cardio-respirator", a menţionat Ziana Motora.

"Ieşim să ne căutăm o vacă, şi n-o să ieşim să căutăm şapte oameni?"

În cursul intervenţiei, fetele de la SMURD Cluj au fost impresionate de localnicii din Apuseni, care nu s-au plâns o clipă că sunt obosiţi, că le e frig, că sunt uzi din cauza zăpezii.

"N-o să uit în viaţa mea afirmaţia lor: ieşim să ne căutăm o vacă şi n-o să ieşim să căutăm şapte oameni? Erau mânaţi numai de dorinţa de a ajunge la răniţi, să îi ajute să le fie bine, nu s-au oprit din căutări, erau în bluze, în blugi, în pantofi şi nu s-au oprit din căutări până nu au văzut ultima victimă în maşinile de off road, nu au spus că sunt obosiţi, că le e frig, că sunt uzi", spune Ziana, amintind şi cum un sătean a ajutat-o pe colega sa să îi facă o injecţie cu adrenalină rezidentei aflate în stop cardio-respirator.

"La stopul cardio-respirator al fetei, ne-au ajutat localnicii şi s-au descurcat atât de bine. Când i-a spus Raluca unuia că în rucsac sunt nişte fiole micuţe, le rupeţi şi acolo e o seringă, să îmi trageţi adrenalina, şi unul a tras adrenalina, fără niciun fel de pregătire medicală. Ei ştiau că trebuie să facă bine, le-au dat hainele de pe ei răniţilor, au făcut foc, au improvizat tărgile", a mai spus medicul.

Raluca Zăgănescu a povestit cum unul dintre localnici a fost gata să îi dea căciula din cap pentru a o feri de vântul puternic, iar altul a tras-o de mână după el prin zăpada până la genunchi, ca să poată înainta spre epavă.

Celor două tinere nu le-a fost uşor, au avut emoţii, dar nu s-au lăsat copleşite de eveniment, contând pregătirea avută în situaţii limită.

"Ne-am trezit acolo numai eu şi Raluca, trebuia să decidem ce să facem, să începem manevre, asta ni s-a părut cel mai crunt, să fii singur cu două mâini şi să trebuiască să faci ceva. Dar pentru asta ne-am pregătit. Am umblat cinci ore prin păduri, dar nu a fost o misiune eşuată, pentru că cinci oameni au fost salvaţi. La ora 1.00 noaptea am ajuns la ambulanţe, cu toţi răniţii, iar la ora 5.00 dimineaţa ne-am întors la UPU Cluj-Napoca, la bază, după 12 ore", a mai menţionat Ziana Motora.

Aceasta i-a făcut, miercuri, şi un cadou doctorului Valentin Calu, unul dintre răniţi, care este internat la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj.

"Când ne-am întâlnit la ambulanţă cu dr. Calu, după ce a fost coborât de la locul accidentului de avion, i-am pus folia de supravieţuire şi el mi-a spus că întotdeauna se gândea cât de bune sunt, cât de bine ţin căldura şi voia să îşi cumpere una. I-am promis că îi fac una cadou. A întrebat de ce să îi dau cadou, pentru că nu a făcut nimic, iar eu i-am spus că merită pentru simplul fapt că a supravieţuit. Şi miercuri i-am adus folia şi m-a prins de mână şi mi-a spus că nu îi vine să creadă că mi-am adus aminte de asta", a mai povestit Ziana Motora.

În accidentul aviatic petrecut luni după-amaiză, în Munţii Apuseni, şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion, după ce avionul de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.

În urma accidentului, au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.

Echipa medicală din avion mergea la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral.

Epava avionului şi victimele au fost găsite de localnici după căutări de aproximativ cinci ore, la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţi Apuseni şi localnici.

Epava avionului prăbuşit în Munţii Apuseni a fost tăiată în bucăţi şi este transportată, în tractoarele localnicilor, către centrul comunei Horea, unde va fi păzită de jandarmi până în momentul în care va fi dusă într-un loc în care poate fi studiată de anchetatori.

Toate cele cinci persoane rănite în accidentul aviatic, care au suferit multiple fracturi şi traumatisme, au fost internate la secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj.

 

Citește și: