Noul an şcolar a început luni fără manuale noi pentru elevii claselor I şi a II-a, dar cu binecuvântarea preoţilor.

La Biserica Mavrodolu din Piteşti există o tradiţie în acest sens: în fiecare duminică dinaintea începerii anului şcolar, copiii îşi aduc ghiozdanele pentru ca parohul să le sfinţească. Cei mai mulţi sunt elevi din ciclul primar, care sunt aduşi de părinţi sau bunici. Liceenii nu prea mai trec pragul lăcaşului de cult, recunoaşte preotul Constantin Onu.

 „În ultima duminică dinaintea anului şcolar, le recomand tinerilor să vină să se spovedească, să ţină post şi să se împărtăşească”, a explicat preotul pentru gândul. „E aşa un gând, un îndemn să vină tinerii cu rechizite şcolare, să vină cu clipboard-ul, cu laptopul, cu mapa, fiecare cu ce are, pentru a fi binecuvântate. Dar nu ele în sine, ca rechizite, sunt binecuvântate, ci tânărul care trebuie să îmbine studiul cu rugăciunea”, a adăugat el.

Citeşte şi GODPORAŢIA

VIDEO: Digi24

Rugăciunile pentru elevi se fac în timpul sau la finalul Sfintei Liturghii. Cei mici îşi pun ghiozdanele în dreptul icoanelor, iar la final şi le iau acasă stropite cu aghiasmă. Rezultatul se vede pe parcursul anului şcolar sau la examene, promite preotul, care poveşteşte că a trăit o astfel de „experienţă” pe propria-i piele.

„Dacă eşti un pic credincios, lumina credinţei te va ajuta să găseşti cunoştinţele în timpul examenelor şi testelor. Important e că vrei să începi studiul cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu prezenţa credinţei în actul de studiu. Este un lucru benefic. Cei care au studiat au avut asemenea dovezi: deşi nu vezi, nu ştii la un moment dat nimic, îţi vine un gând şi ceea ce ai învăţat îţi apare în faţă”, a spus el.

„Informaţia va veni aşa, ca pe prompter”

„Lumina aceasta a credinţei am întâlnit-o şi eu cândva, când am dat admiterea la Teologie. Aveam un subiect de limba română pe care am crezut că nu voi şti să-l fac. Dar la un moment dat mi-am dat seama că trebuie să trec printr-un registru al memoriei şi am reuşit să fac un subiect bun şi să fiu admis, nefiind pregătit totuşi pentru o analiză dezvoltată la română. Când învăţăm, informaţia va veni aşa, ca pe prompter... Dacă eşti şi credincios şi studiezi serios, vin cunoştinţele la îndemână”, a continuat preotul Constantin Onu.

Pe de altă parte, dacă elevii nu au trecut pe la biserică, bunicii sau părinţii lor s-ai preocupat totuşi ca tinerii să-şi primească binecuvântarea.

„În curtea bisericii Mvarodulu se află şi o biserică pentru copii. Cred că ieri (duminică, n. red) au fost aproximativ 60 de copii în cele două biserici. E adevărat, cei mai mulţi din clasele I-IV. Liceeni, nu pot să spun dacă au fost, eu nu am văzut... nu am o astfel de statistică. Dar au venit şi părinţii cu ghiozdănaşul copiilor sau bunicii cu ceva, pentru a-i reprezenta în situaţia în care nu au fost tinerii la biserică”, a povestit el.

FOTO: Facebook//Constantin Onu

„Sunt în cartea de slujbă a preoţilor rugăciuni pentru tânărul care învaţă lesne şi pentru anul şcolar. Sunt rugăciuni specifice, nu sunt create de noi. Noi îi pomenim în admiteri, sesiuni, început de an şcolar. Vin acum şi admiteri la doctorat... Dacă credincioşii cer, facem în momentul Litughiei rugăciuni pentru cei care sunt în examen, sesiuni, admiteri. Fac partea din Tipicul bisericesc. Sunt perioade în care fie le cere credinciosul, fie le sugerează preotul”, a mai explicat preotul Constantin Onu subliniind că „plata rugăciunii se face prin Duhul Sfânt şi nu prin bani”.

Nu doar feţele bisericeşti au fost alături de elevi în prima zi de şcoală. Unii primari din Bucureşti nu s-au oprit însă la urări şi gânduri bune, ci au oferit şi câteva daruri.

Cristian Popescu-Piedone a mers la Şcoala Gimnazială nr. 96 din sectorul 4 şi la Grădiniţa nr. 228 „Piticot”, oferindu-le bobocilor, în dar, ghiozdane şi invitaţii la spectacole de circ.

Celor 72 de elevi care au obţinut cele mai bune rezultate la învăţătură în precedentul an şcolar, edilul le-a dat câte o tabletă cu conexiune la Internet, în baza unei colaborări între Administraţia Şcolilor, Liceelor şi Grădiniţelor şi un operator de telefonie mobilă, relatează Mediafax.

Prin aceeaşi colaborare, bibliotecile celor 43 de unităţi şcolare din Sectorul 4 sunt dotate, de luni, cu câte un televizor tip LCD.

 

Citește și: