Alina Matis
196 vizualizări 13 mar 2014

Cu şase săptămâni înainte de alegerile europene, un scrutin cu o miză uriaşă, dar prea puţin discutată, alegătorul european din ţara noastră este aşteptat la Eurosfat 2014, să îşi adreseze întrebările legate de UE, precum şi să îşi exprime aşteptările pe care le are faţă de următorii aleşi ai UE.

Evenimentul, care are loc în 7 aprilie, la Palatul Parlamentului, îşi propune să reunească societatea civilă, mediul public şi privat, politicieni şi cetăţeni, care să dezbată subiecte de pe agenda UE, în contextul unei noi legislaturi, ce va fi aleasă la sfârşitul lunii mai. Eurosfatul este organizat de Asociaţia Europuls şi Centrul Român de Politici Europene (CRPE). Printre invitaţii confirmaţi ai Eurosfat 2014 se numără Guy Verhofstadt, preşedintele liberalilor europeni (ALDE) şi candidatul lor la şefia Comisiei, precum şi comisarul Dacian Cioloş.

„Europuls a creat anul trecut forumul Eurosfat ca o dezbatere anuală despre România în Uniunea Europeană, pentru că am constatat că, din păcate, Uniunea Europeană şi politicile sale sunt fie absente, fie prost înţelese în dezbaterile româneşti. Acest lucru se răsfrânge negativ în chestiuni foarte concrete şi care afectează viaţa de zi cu zi a românilor, ca de exemplu slaba absorbţie a fondurilor structurale, lipsa infrastructurii de tot felul sau subdezvoltarea agriculturii”, a punctat pentru gândul Alin Mituţa, director Europuls. Pentru expertul român, „problema este că noi aşteptăm de multe ori ca soluţiile să fie miraculoase şi, dacă se poate, să vină de-a gata de la Bruxelles, fără eforturi, lucru care nu se va întâmpla niciodată”.

Lipsa de înţelegere faţă de ceea ce se întâmplă la Bruxelles şi maniera în care ne afectează se reflectă şi la alegerile europene, dar şi în comportamentul celor propuşi să ne reprezinte în Parlamentul European. „Aceşti candidaţi sunt puţin cunoscuţi, iar programele lor cu atât mai puţin şi acest lucru duce fie la absenteism, fie la clasicul vot contra mălai. Având în vedere că în Parlamentul European se decid cam 70% din legile aplicate în România, este extrem de important ca cetăţenii să conştientizeze miza enormă a acestor alegeri şi în primul rând să meargă la vot în 25 mai, dar şi să pună ştampila în cunoştinţă de cauză”, a mai spus Alin Mituţa, arătând că Eurosfat îşi propune să lucreze tocmai pe această carenţă de informare şi dezbatere. „Până la urmă, miza Eurosfat este de a contra absenteismul şi a crea condiţiile pentru un vot în cunoştinţă de cauză”, a adăugat directorul Europuls.

De altfel, din 1979 şi până acum, entuziasmul cetăţeanului european pentru alegerile UE a scăzut constant, stabilind record după record în materie de absenteism (vezi graficul de mai jos).

Sursa: Parlamentul European

La rândul lui, Cristian Ghinea, directorul Centrului Român de Politici Europene, co-organizator al evenimentului din aprilie, a subliniat miza forumului Eurosfat în contextul viitoarelor alegeri din spaţiul comunitar: „Alegerile europene din acest an aduc o noutate absolută: grupurile politice propun candidaţi pentru şefia Comisiei. Este un pas important, deşi puţin comentat, spre transformarea UE într-un sistem parlamentarist, în care instituţiile răspund direct în faţa cetăţenilor”.

Unul dintre subiectele centrale ale Eurosfat 2014 va fi agricultura, dezbatere condusă de comisarul responsabil de acest portofoliu, Dacian Cioloş, autorul reformei politicii agricole comune, care vine cu oportunităţi semnificative pentru agricultura de mijloc. „Sperăm că guvernele româneşti vor profita la maxim de aceste oportunităţi. Agricultura de mijloc, de familie reprezintă şansa ieşirii din subdezvoltare a satelor din România şi, din păcate, guvernele noastre au făcut şi fac prea puţin pentru ele”. O soluţie, a amintit Ghinea pentru gândul, este asocierea producătorilor agricoli. „Venim la Eurosfat cu metode concrete şi mijloace financiare de intervenţie, să construim asociaţii agricole eficiente cu bani europeni”, a mai explicat directorul CRPE.

PENTRU MAI MULTE INFORMAŢII DESPRE EUROSFAT, ACCESAŢI SITE-UL EVENIMENTULUI

Citește și: