138 vizualizări 24 iul 2019

Prefectura Argeş a anunţat, miercuri, într-un comunicat de presă, că Centrul Local de Combaterea a Bolilor la Animale a aprobat planurile de măsuri pentru alte 3 focare de pestă porcină africană apărute pe raza judeţului, după ce analizele de laborator au confirmat prezenţa virusului.

Un focar a fost declarat pe teritoriul fondului de vânătoare 24 Mâzgana, comuna Vultureşti, la un mistreţ găsit mort în pădure şi alte două, într-o exploataţie nonprofesională şi într-o gospodărie, în comuna Vlădeşti.

Potrivit autorităţilor, în situaţia focarului de pestă la mistreţ, se vor aplica măsurile specifice propuse de Direcţia Sanitară Veterinară Argeş, inclusiv vânarea tuturor exemplarelor din zona infectată şi se vor recolta analize la animalele vânate, înainte de îngroparea lor.

În zona infectată, sunt 192 de exemplare de mistreţ, iar în zona tampon, conform datelor deţinute de Garda Forestieră Argeş, sunt 106 animale.

Totodată, în comuna Vultureşti, au fost neutralizate toate animalele bolnave sau suspecte de boală, exploataţia şi gospodăria au fost dezinfectate, iar clădirile în care sunt adăpostite animalele au fost dotate cu materiale dezinfectante.

Pentru prevenirea răspândirii bolii, poliţiştii, jandarmii şi inspectorii DSVSA Argeş vor face verificări.

„Având în vedere evoluţia alarmantă a virsului pestei porcine africane pe teritoriul judeţului Argeş, Instituţia Prefectului face un apel către primari, consiliile locale şi către cetăţeni să trateze cu maximă responsabilitate acţiunile care ţin de prevenirea răspândirii virsului şi recomandă să respecte cu stricteţe toate acţiunile impuse de autorităţile competente”, se arată în comunicat.

 

Citește și: