Laura Buciu
Adriana Mit
359 vizualizări 1 dec 2018

Steaguri uriaşe, de 100 de metri pătraţi, cu stema Centenarului imprimată, cocarde tricolore şi eşarfe, steaguri de catarg şi costume tradiţionale au fost comandate la cea mai mare fabrică de profil din ţară, din Mârşa, judeţul Sibiu, unde, în unele cazuri, comenzile sunt mai mari cu 1.000 la sută.

Alexandru Bălan, managerul fabricii de steaguri de la Mârşa, judeţul Sibiu, spune că în preajma Centenarului Marii Uniri, comenzile au curs continuu şi oamenii au reuşit cu greu să le facă faţă.

„E un moment mai special. Toată lumea munceşte pentru că au fost foarte-foarte multe comenzi. S-au inspirat unii de alţii şi toţi au vrut din toate. Foarte-foarte greu a fost, dar noi încercăm tot timpul să facem faţă. Au crescut comenzile foarte mult, poate cu sută la sută. Au fost şi comenzi mai speciale, anumite tipuri de articole care în alţi ani nu erau atât de solicitate, dar acum sunt. Vorbesc aici de cocardă tricoloră. Am avut multe comenzi aici poate creşterea a fost de 1.000 la sută”, a spus Bălan.

Alte comenzi au fost „atipice”: steaguri de dimensiuni uriaşe, cu care au fost acoperite clădiri istorice.

„Am avut comenzi pentru steaguri atipice, steaguri care învelesc clădiri mari de 30 de metri, de 50 de metri pe 20 de metri. Adică o sută de metri pătraţi. Au fost şi mai mari decât atâta. Am avut comenzi de steaguri care învelesc clopotniţe sau steaguri de mari dimensiuni puse în jurul clopotniţei, care o înconjoară practic”, a mai spus Bălan.

În toată agitaţia comenzilor, Alexandru Bălan spune că a avut şi o bucurie: i-a simţit pe români, parcă „mult mai români” în această perioadă. Chiar şi cei care muncesc la fabrică au lucrat cu drag pentru Centenar.

„Oamenii de la fabrică lucrează cu drag şi au înţeles că este un moment special toată lumea. I-am simţit în perioada aceasta pe români mai români şi m-a bucurat. E o chestiune şi cu bucurie şi cu întristare pentru că românul ar trebui să fie român tot timpul”, este de părere Bălan.

Cei care au lucrat la costumele populare au avut mult de lucru şi cu costumele tradiţionale. La fabrica de la Mârşa se lucrează costume populare. Practic costumele vechi de sute de ani sunt reproiectate, recroite, reţesute, astfel că între ia tradioţională a bunicii şi cea croită la Mârşa nu vor fi diferenţe. Iar oamenii cer, în această perioadă, ii tradiţionale, pe care le poartă cu drag mai ales de Centenar.

„M-a surprins plăcut să văd faptul că foarte foarte multe persoane vor să poarte costum tradiţional, fie că merg sau nu la Alba Iulia. Tot mai mulţi oameni vor să îmbrace o ie tradiţională, nu o ie de stradă, ci ie tradiţională. Noi facem costume populare în forma lor autentică sau cât mai aproape de autentic”, a mai spus Bălan.

Pentru toată activitatea care are loc la fabrica de la Mârşa lucrează 140 de angajaţi. Tot aici se fac, de 18 ani, steaguri ale tuturor ţărilor, echipamente sportive pentru loturi naţionale, dar şi steagul Uniunii Europene

Înainte de data de 1 Decembie, singura fabrică de steaguri din vestul ţării, aflată lângă Timişoara, a primit mii de comenzi, astfel că de abia a făcut faţă numărului mult prea mare de cereri primite. De aproape două luni, cei doi soţi care deţin micul atelier, împreună cu croitoreasa pe care o au angajată, lucrează de dimineaţa până seara, pentru a putea onora comenzile. În acest an, fabrica de steaguri a primit cele mai multe solicitări din ultimii 14 ani, de la înfiinţare.

“De peste o lună şi jumătate au început să vină comenzile de steaguri, au început să dea iama în noi. Muncim de dimineaţa până seara, de luni până duminică, de la ora 4.00, 5.00 şi până seara la ora 22.00, 23.00. Avem şi o croitoreasă angajată, facem faţă comenzilor, le onorăm pe toate, dar cu greu. În ultima perioadă am primit mii de comenzi de steaguri, sunt foarte multe, în special de la primării, şi nu numai. Nu ştim numărul exact pentru că am făcut steagurile, le-am pus la vânzare şi le-am dat”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Marius Bocşa, proprietarul fabricii de steaguri.

Marius Bocşa a afirmat că steagurile realizate la fabrica aflată lângă Timişoara, în localitatea timişeană Şag, au ajuns în oraşe din întreaga ţară, înainte de sărbătorirea Centenarului Marii Uniri, dar şi în străinătate, fiind comandate şi de români plecaţi la muncă peste hotare.

“Am realizat steaguri de toate dimensiunile. Cel mai mare are aproximativ 20 de metri şi a ajuns la Cluj-Napoca, pe bază de comandă. Am trimis steaguri în mai toate oraşele din România: Constanţa, Iaşi, Bacău, Cluj, Zalău, Hunedoara, plus în mai tot judeţul Timiş. Au fost şi români care muncesc în străinătate care au cumpărat steaguri”, a precizat Marius Bocşa.

Citeşte şi Bătrâna Românie

Marius şi soţia sa, Olimpia Bocşa, deţin fabrica de steaguri în localitatea Şag din anul 2004, care reprezintă, de fapt, un atelier amenajat în locuinţa lor. Fabrica a fost pusă pe picioare după ce bărbatul a renunţat la meseria de reprezentant comercial, iar soţia la cea de învăţătoare pentru a porni pe un nou drum. Ideea de a realiza fabrica de steaguri şi drapele i-a venit lui Marius Bocşa, care a constatat că diverse instituţii doreau să le cumpere, dar nu aveau de unde.

Citește și: