Laura Cojocaru
466 vizualizări 23 nov 2018

Poliţia italiană caută o româncă în vârstă de 30 de ani, care ar fi fugit cu fetiţa ei din spital, relatează Firenze Today.

Micuţa - care în prezent are vârsta de două luni - a fost internată în urmă cu o lună întrr-un spital de pediatrie din Florenţa, unde medicii au sesizat că avea femurul fracturat. Cazul a ajuns la Tribunal şi potrivit Instanţei Judecătoreşti, părinţii au fost acuzaţi de neglijenţă, motiv pentru care le-au fost limitate drepturile părinteşti. Românca avea totuşi voie să-şi vadă fetiţa în spital, însă numai pentru a o alăpta. Tribunalul a decis ca după externare, fetiţa să fie dată în îngrijirea Serviciilor Sociale din Pistoia, potrivit Firenze Today.

Aflând vestea, românca în vârstă de 30 de ani a încălcat legea, intrând noaptea trecută în salonul în care se afla fiica sa, a luat-o pe micuţă şi a dispărut. În prezent, Poliţia italiană îi caută pe părinţii bebeluşului şi o acuză pe mamă de răpire.

”Românca în vârstă de 30 de ani a fost autorizată să intre în secţia spitalului pediatric pentru a o hrăni pe fiica ei. Copilul şi părinţii nu pot fi identificaţi în prezent. Pentru femeie va fi depusă o plângere pentru răpirea copilului. Poliţia caută cuplul de noaptea trecută. Fetiţa va fi adusă înapoi în Spitalul Meyer din Florenţa, după care ar trebui să fie îngrijită de o structură a Serviciilor Sociale din Pistoiese, " au anunţat autorităţile italiene. 

Citește și: