1987 vizualizări 2 iul 2018

Tragedia s-a petrecut duminică după-amiază în satul Cârja, judeţul Vaslui, unde a plouat torenţial. Ca de obicei, părinţii fetei au pus un butoi de 60 de litri sub streaşină, pentru a strânge apa de ploaie.

Mama fetiţei a ieşit pentru câteva momente din curtea casei, lăsând-o pe fetiţă nesupravegheată câteva momente. Copilul se juca, iar butoiul plin cu apă de ploaie i-a atras atenţia. Nu se ştie cum a căzut în apă. S-a zbătut cât a putut, dar butoiul era prea adânc şi nimeni nu a auzit-o. La scurt timp, mama ei s-a întors în curte şi a descoperit, şocată, că fetiţa plutea cu faţa în jos în butoi. 

Părinţii au fugit de urgenţă cu o maşină particulară la Spitalul Orăşenesc Murgeni, aflat la circa şapte kilometri de Cârja, iar medicii, constatând starea gravă a minorei, au solicitat o ambulanţă cu medic din Bârlad. Echipajul medical a ajuns la faţa locului la circa patru minute şi au făcut, imediat, manevre de resuscitare timp de 45 de minute, dar, din păcate fetiţa nu a putut fi salvată.

”Din informaţiile deţinute, părinţii ar fi pus un bidon de aproximativ 60 de litri lângă casă, pentru a strânge apa de ploaie. La un moment dat, mama fetiţei ar fi ieşit din curte pentru câteva minute, iar, când a revenit, a descoperit ce se întâmplase," a declarat Silvia Manta, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.

A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind continuate de către poliţişti.

 

 

Citește și: