Principesa Irina, fiica cea mică a Regelui Mihai, şi soţul acesteia au fost arestaţi în SUA, pentru organizarea de lupte ilegale între cocoşi şi pariuri, la ferma lor din Oregon, scrie oregonlive.com.

Pe lângă Irina Walker şi soţul ei, fostul adjunct de şerif John Wesley Walker, au fost arestate şi alte 16 persoane. Aceştia sunt acuzaţi de pariuri ilegale şi de organizarea a cel puţin 10 lupte ilegale între cocoşi, fapt ce contravine legislaţiei pentru protecţia animalelor.

Potrivit acuzării, luptele implicau zeci de cocoşi, echipaţi cu cuţite sau alte obiecte tăioase ataşate de picioare, luptând până la moarte într-un sport sângeros interzis în prezent în 50 de state americane.

Un arbitru supraveghea luptele şi concesionarii vindeau bere şi mâncare, iar cei care administrau acţiunea luau 10 procente din sumele pariate, potrivit acuzării.

John şi Irina Walker - împreună cu vecinii lor David Sanchez, 29 de ani, şi Aurelia Garcia Mendoza, 33 de ani, şi prieteni din Hermiston, Mario "El Cuba" Perez, 62 de ani, şi Jose Luis Virgen Ramirez, 48 de ani - au fost acuzaţi de operarea unor jocuri de noroc ilegale şi de sacrificarea ilegală a unor animale prin luptă la ferma soţilor Walker din Morrow County.

Soţii Walker. Sursa foto Mediafax Razvan Chirita

“Luptele între cocoşi sunt ilegale în toate cele 50 de state. Ele reprezintă o practică barbară şi pun în pericol sănătatea şi siguranţa publică, dar şi favorizează apariţia altor fapte ilegale”, a declarat procurorul statului Oregon, Amanda Marshall.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, Principesa Irina, soţul ei şi ceilalţi implicaţi riscă 5 ani de închisoare şi 250.000 de dolari amendă pentru fiecare cap de acuzare. În plus, soţii Walker riscă să îşi piardă ferma din Oregon.

Principesa Irina are 60 de ani şi a locuit majoritatea vieţii în Statele Unite. Ea este căsătorită cu Walker din 2007 şi are doi copii dintr-o căsătorie anterioară.

REACŢIA CASEI REGALE la aflarea veştii că Principesa Irina a fost arestată

Regele Mihai I şi întreaga familie regală speră că justiţia din SUA şi instanţele din Oregon vor soluţiona în cel mai just şi mai rapid mod cu putinţă cazul principesei Irina, se arată într-un comunicat remis după ce aceasta şi soţul ei au fost arestaţi pentru organizarea unor lupte de cocoşi.

"Majestatea Sa Regele Mihai I a luat cunoştinţă cu profundă tristeţe despre evenimentele legate de Principesa Irina a României, fiica sa. Majestatea Sa şi întreaga Familie Regală speră că justiţia americană şi instanţele Statului Oregon vor soluţiona în cel mai just şi mai rapid mod cu putinţă acest caz", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, vineri, de Biroul de Presă al Majestăţii Sale Regelui Mihai I.

Regele Mihai I speră, de asemenea, ca prezumţia de nevinovăţie să funcţioneze, "aşa cum este legal şi moral, de la început şi până la sfârşitul acestui nefericit eveniment", se mai arată în comunicat.

Citește și: