335 vizualizări 19 mai 2019

Finala turneului ATP Masters 1000 de la Roma îi aduce duminică, pe zgura italiană, pe cei mai buni jucători de tenis ai momentului, potrivit clasamentului ATP.

Novak Djokovic îl va înfrunta duminică, în Foro Italico, pe marele său adversar, spaniolul Rafael Nadal, aflat pe locul doi mondial.

Sârbul a obţinut destul de greu calificarea în finala turneului de la Roma, după un meci care a durat peste două ore şi jumătate. După un meci istovitor cu Juan Martin del Potro în sferturile de finală, Niovak Djokovic a avut nevoie tot de trei seturi pentru a trece, greu, de încă un argentinian, Diego Schwartzman, locul 24 ATP, scor 6-3, 6-7, 6-3.

Jucătorul de tenis spaniol s-a calificat, sâmbătă, la Roma, în cea a 50-a sa finală de turneu ATP Masters 1000 după ce l-a învins destul de uşor, în doar două seturi, pe grecul Stefanos Tsitsipas, locul 7 ATP, scor 6-3, 6-4.

Dacă ibericul va reuşi să câştige trofeul, devine primul şi singurul jucător de tenis cu nu mai puţin de 34 de turnee ATP Masters 1000 câştigate.

De altfel, Rafael Nadal are o istorie impresionantă la turneul din Peninsulă. A câştigat de opt ori trofeul la Roma. La doar 18 ani, ibericul câştiga pentru prima oară la Roma în 2005 în faţa lui Guillermo Coria, într-o partidă memorabilă ce a durat cinci ore şi 14 minute. Anul trecut, Rafael Nadal a câştigat pentru a opta oară la Roma, după ce l-a învins pe Alexander Zverev.

Rafeal Nadal s-a impus la Roma

Nadal a început foarte bine finala şi nu i-a lăsat prea multe şanse sârbului, luând manşa la 0. Mai mult, Nadal a câştigat nu mai puţin de 31 de punte, din totalul de 47 din primul set. Liderul clasamentului ATP şi-a revenit în partea a doua şi a opus mai multă rezistenţă. A început să fie mai agresiv, l-a pus mai mult în dificultate pe Nadal şi a închis setul după fix o oră, graţie unui break, cu 6-4. În decisiv, Nadal a repetat jocul din primul set, a bifat 3 break-uri, şi a câştigat turneul de la Roma, cu 6-1.

Foto: Hepta

 

Citește și: