Andrei Ursu (56 de ani) protestează pentru că principalul vinovat pentru moartea tatălui său, un fost maior de Securitate, este încă în libertate.

''Aştept, orice ar fi aştept. Numai să iasă bine. Altfel rămân în starea asta până când începe urmărirea penală. Glicemia îmi scade în fiecare zi cu două puncte, greutatea mi-a scăzut cu 10 kilograme, slăbesc, dar doctorii îmi spun că o mai duc câteva zile. Ajunsesem într-un punct mort. Toate căile erau închise, nu primeam răspuns la niciuna dintre scrisorile deschise pe care le lăsasem factorilor de decizie'', a declarat Andrei Ursu.

În prezent, fiul lui Gheorghe Ursu consumă numai apă şi ceai.

Aceasta nu este prima dată când Andrei Ursu intră în greva foamei. În urmă cu 14 ani, când a recurs la un protest similar, autorităţile au luat în calcul dovezile aduse de el şi au dus după gratii trei dintre vinovaţii pentru moartea lui Gheorghe Ursu. ''Sper să facă dreptate oamenii ăştia. Nu cred că vor să aibă pe conştiinţă încă un membru al familiei noastre'', a declarat Andrei Ursu.

Gheorghe Ursu a fost inginer, poet şi scriitor. Critic vehement al regimului comunist, Ursu a fost arestat în 1985, motivul oficial fiind că ar deţine valută. El a murit pe 17 noiembrie 1985, în închisoarea Rahova, în urma bătăilor primite.

Citește și: