140 vizualizări 10 oct 2019

"În această dimineaţă, ca şi la precedenta moţiune, când am ajuns la Parlament, am observat cu toţii un număr impresionat de jandarmi la intrare şi în interiorul Parlamentului. Stimaţi colegi, locul jandarmilor este pe stradă unde 21.000 de deţinuţi au fost eliberaţi, unde 7.000 de criminali, violatori şi tâlhari îşi fac de cap. Domnule preşedinte al Camerei, în calitate de deputat, vă rog frumos, să solicitaţi retragerea trupelor de jandarmi. Azi nu se poate întâmpla nimic rău aici, singurul lucru care se poate întâmpla este să pice un Guvern pe care oricum românii nu şi-l doresc. Moţiunea va trece! Victorie!", a declarat Florin Roman, la începutul plenului reunit al Parlamentului.

Preşedintele de şedinţă, Marcel Ciolacu, a spus că aceasta este o decizie a Jandarmeriei. "Este o decizie a dânşilor, dar momentul a fost unul special şi vă mulţumim pentru el", a spus Ciolacu.

La ora transmiterii ştirii, textul moţiunii de cenzură este recitit de către deputatul USR Cristian Seidler.

Pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată este nevoie de cel puţin 233 de voturi în plenul reunit al Parlamentului.

Citește și: