Florin Zafiu
975 vizualizări 23 iun 2018

"Domnul Liviu Dragnea, preşedinte al Camerei Deputaţilor şi recent condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru infracţiuni de abuz în serviciu, a declarat că îşi cere <iertare de la miile de români, care unii stau în puşcărie pe un articol neconstituţional, alţii sunt târâţi prin tribunale pe baza aceloraşi articole sovietice (...)>. Nu comentăm construcţia frazei, emoţia momentului explică scăpările, dar, pentru conformitate, precizăm că în penitenciarele româneşti, la 30 ianuarie 2018, se aflau în detenţie exact 73 de condamnaţi la pedepse cu închisoarea între 2 şi 5 ani pentru infracţiunea de abuz în serviciu. Această cifră s-a redus sensibil după aplicarea legii recursului compensatoriu", a precizat Sorin Dumitraşcu, preşedintele Federatiei Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP).

În schimb, preşedintele federaţiei ţine să amintească preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, faptul că în penitenciare sunt încarcerate mii de persoane pentru fapte de violenţă cărora nu trebuie să le ceară cineva scuze.

"În penitenciare sunt în schimb mii de criminali (6156), tâlhari (4387), condamnaţi pentru furturi (5190), violatori (1979), traficanţi de droguri (1434) şi condamnaţi pentru înşelăciune (997). Nu există niciun motiv ca cineva să le ceară scuze. Nici măcar un viitor coleg, actual demnitar al Statului Român. Reamintim că, după aplicarea legii gratierii mascate, 1 din 5 condamnaţi pentru infracţiunile de mai sus au fost puşi în libertate. Astăzi sunt aşadar liberi pe stradă şi comit alte infracţiuni mii de criminali, violatori, tâlhari şi hoţi. Statistic peste 70% din cei peste 5.000 de beneficiari se vor întoarce făcând alte mii de victime", a mai precizat Sorin Dumitraşcu.

„Ca o curiozitate statistică, domnul Liviu Dragnea este singurul condamnat pentru infracţiuni de abuz în serviciu, care a instigat la deturnarea banilor destinaţi pentru asistenţa socială. Banii destinaţi copiilor orfani sau plasaţi în grija statutului ori a persoanelor defavorizate, au fost astfel folosiţi în interes de partid pentru plata unor sinecurişti. În acest context, îl informăm pe domnul Liviu Dragnea că Penitenciarul Giurgiu are un grad de ocupare de 87,21%, dar că ministrul Justiţiei a avut grijă să-l clasifice ca fiind în condiţii improprii, deşi este unul dintre cele 3 penitenciare construite după 1989. Va avea, deci, spaţiu suficient şi va beneficia şi de reducere de pedeapsă dacă va fi repartizat la acest penitenciar pe baza criteriului domiciliului”, a mai subliniat Sorin Dumitraşcu.

Liderul FSANP a îi recomandă lui Dragnea să aibă în vedere milioanele de români pe care i-a minţit, pentru a-şi cere scuze.

„Aşadar, dacă simte nevoia să ceară cuiva iertare, îi recomandăm domnului Liviu Dragnea să se aibă în vedere milioanele de români pe care i-a minţit, zecile de mii de victime ale infracţiunilor care n-au primit nicio despăgubire şi miile de angajaţi din penitenciare care, deşi lucrează în condiţii improprii, încă mai au de recuperat o datorie de peste 1 milion de ore suplimentare neplătite. Ar fi un început. Din păcate, însă, n-o va face. A inventat "statul paralel" aşa cum înaintaşi ai domniei sale au inventat "agenturili străine", ori - mai târziu, după Revoluţie - "elementele reacţionare", mai spune Dumitraşcu.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi-a cerut vineri iertare miilor de români, "care unii stau în puşcărie pe un articol neconstituţional, alţii sunt târâţi prin tribunale pe baza aceloraşi articole sovietice, iar alţii sunt târâţi pe la DNA şi mai sunt alte mii, zeci de mii, care nici măcar nu ştiu că au dosar".

"Rămân la conducerea PSD pentru a duce toate aceste lucruri la capăt şi le voi duce. Rămân şi în conducerea majorităţii parlamentare împreună cu domnul Călin Popescu Tăriceanu. Nu va trece moţiunea de cenzură. În schimb, şi eu şi colegii mei am decis astăzi să fim mult mai fermi şi mult mai radicali cu tot ceea ce trebuie să facem", a spus liderul PSD.

Citește și: