Gandul.info
Nicolae Oprea
4800 vizualizări 5 iun 2018

„Avem în continuare POLUARE din cauza traficului. Nu ne-am gândit încă la o TAXĂ DE CENTRU, deşi ea s-ar cere. Nu credem că Bucureştiul este pregătit şi nici cetăţenii, fără o consultare largă de a plăti taxa de a pătrunde în zona de patrimoniu, în zona central”, a declarat marţi Gabriela Firea, într-o conferinţă de presă.

Primarul general al Capitalei precizează însă că şi alte capitale europene au implementat o astfel de taxă.

„Teoretic, după toate componentele şi detaliile europene, taxa ar putea fi instituită, dar încercăm să multiplicăm şi să dinamizăm ALTE MĂSURI, în special încurajarea transportului public în comun prin achiziţiile electrice, încurajarea construirii pistelor pentru biciclişti”, a mai adăugat Gabriela Firea.

City Managerul Capitalei Sorin Chiriţă declara săptămâna trecută, la o conferinţă de tema mobilităţii şi a traficului în oraşe, că Primăria Capitalei ar putea implementa un TIMBRU DE CENTRU, fără să precizeze, însă, care ar putea fi cuantumul unei asfel de taxe.

„Am delimitat zona centrală extinsă, am delimitat şi străzile pe care se va putea introduce timbrul de centru (...) Nu se va putea întâmpla peste noapte, ci după ce vom implementa toate măsurile de reducere a poluării, după ce vom aduce autobuzele şi vom face o analiză cu privire la acest aspect. Nu putem preciza în prezent care ar putea fi cuantumul unui timbru de centru. Dar el nu trebuie să fie nici disproporţionat, nici exagerat”, a declarat Sorin Chiriţă, în cadrul conferinţei „Viitorul Mobilităţii Urbane în România”.

Sorin Chiriţă a precizat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că această taxă ar putea fi aplicată pentru străzi şi bulevarde precum Magheru, Regina Elisabeta sau strada Mihai Eminescu.

 

Citește și: