Radu Tutulan
Andrei Luca POPESCU
8091 vizualizări 1 iun 2017

IICCMER a înaintat un denunţ către Parchetul General cu privire la săvârşirea infracţiunii de tratamente neomenoase aplicate în timpul regimului comunist copiilor aflaţi în Căminele spital pentru minorii nerecuperabili din Cighid şi Păstrăveni şi cei din Căminul pentru minori deficienţi nerecuperabili din Sighetu Marmaţiei. Acolo, în perioada 1966-1990 au murit în total 771 de copii, mulţi dintre ei din cauze medicale care puteau fi tratate sau prevenite, dar şi, conform legiştilor şi experţilor IICMER, din cauze care denotă agresiunile şi tratamentele inumane la care erau supuşi. Reprezentanţii IICCMER estimează însă că în centrele de plasament din perioada comunistă s-au înregistrat peste 10.000 de victime.

La căminul-spital pentru minori nerecuperabili din Cighid, judeţul Bihor, au murit 138 de minori în perioada 1 octombrie 1987 - 26 martie 1990. La căminul-spital Păstrăveni, judeţul Neamţ, au murit 394 de minori între 1 octombrie 1966 şi 30 aprilie 1990. La căminul de minori deficienţi nerecuperabili din Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş, au murit 239 de minori în perioada 20 ianuarie 1973 - 31 decembrie 1991.

Foto IICMER: Cimitirul copiilor morţi în căminul de la Cighid, unde au murit 138 de minori.

"În timpul regimului comunist administrarea Statului român a dus nemijlocit la moartea a cel puţin 771 de minori. Pentru ideologia comunistă, doar omul sănătos intra în discuţie, «rebuturile» fiind ascunse şi, la limită, evacuate. Experţii IICCMER au constatat nenumărate cazuri în care încadrarea copiilor în unităţi pentru deficienţi se făcea în mod eronat, aceştia fiind perfect sănătoşi sau având deficienţe fizice sau psihice minore şi deplin recuperabile", a declarat Radu Preda, preşedinte executiv IICCMER.

Experţii Institutului au descoperit în arhive relatări terifiante cu privire la modul în care angajaţii celor trei aşa-zise centre de îngrijire a copiilor îi maltratau pe cei mici şi îi abuzau până când, în multe dintre cazuri, aceştia mureau din cauza lipsei alimentaţiei sau a bătăilor aplicate.

"Toată presa străină a scris despre aceste cămine în care copiii ţinuţi în condiţii animalice. De aproape 30 de ani, statul a lăsat această temă în afara oricărui interes. Mărturiile adunate privind condiţiile de viaţă de la căminele spital Cighid, Păstrăveni şi Sighetu Marmaţiei arată că regimul de viaţă al minorilor se caracteriza prin alimentaţie necorespunzătoare, nerespectarea condiţiilor minimale igienico-sanitare, lipsa hainelor, frig, igrasie, lipsa asistenţei medicale, izolarea de lumea înconjurătoare şi agresiuni multiple. În perioadele cercetate, principalele cauze de deces, consemnate în acte, la Cighid, sunt bronhopneumonie - 61 cazuri, encefalopatie cronică infantilă – 52 cazuri, enterocolită acută - 4 cazuri, epilepsie şi traumatisme cranio-cerebrale – 3 cazuri. La Păstrăveni s-au înregistrat 163 de cazuri de encefalopatie cronică infantilă, bronhopneumonie - 119 cazuri, epilepsie – 33 cazuri sau malnutriţie proteo-calorică şi oligofrenie - 11 cazuri. La centrul din Sighetu Marmaţiei au fost 57 de cazuri de bronhopneumonie, epilepsie – 8 cazuri, malformaţie congenitală - 6 cazuri, enterocolită – 5 cazuri, toxicoză – 4 cazuri", a completat preşedintele executiv al IICCMER.

În cazul orfelinatelor din Cighid, Păstrăveni şi Sighetu Marmaţiei, Radu Preda a declarat că este vorba de câteva sute de angajaţi care au comis abuzuri asupra copiilor sau au permis comiterea unor astfel de abuzuri, de la simple femei de serviciu, până la directori şi inspectori. Iar o parte dintre aceştia, în prezent, fie ocupă funcţii importante la nivel judeţean, fie stau liniştiţi şi se bucură de pensii foarte mari.

Mărturia unui supravieţuitor. Izidor Ruckel: „Pe mine şi pe un băiat ne-au bătut cu o coadă de mătură atât de tare că am crezut că mor. Ne dădeau sedative, ne băteau, ne ţineau izolaţi”

Printre copiii care au ajuns în aceste orfelinate ale morţii, cum erau supranumite de unii, se numără şi Izidor Ruckel. El s-a născut sănătos, fiind cel de-al treilea copil din familia sa, dar la 6 luni s-a îmbolnăvit grav, conform IICMER. După o îndelungată internare, picioarele sale s-au strâmbat, iar doctorii i-au informat părinţii că acesta a contractat o boală necunoscută. Părinţii săi l-au lăsat acolo şi nu s-au mai întors. La vârsta de 3 ani, oficialităţile l-au transferat la Spitalul pentru Copii Irecuperabili, situat în Sighetu Marmaţiei. La 10 ani, în 1990, el a fost descoperit de presa internaţională, imediat după căderea comunismului.

Timp de 8 ani, Izidor a supravieţuit unor condiţii înfiorătoare, până când s-a rugat cu îndrăzneală de un vizitator american să îl ajute pe el şi pe prietenii lui: „Duceţi-ne în America.” Acesta este şi titlul unui documentar realizat în orfelinatele româneşti din 1990, făcut de americanii de la ABC News.

A fost adoptat în 1991 de un cuplu din San Diego, Danny şi Marlys Ruckel, care au aflat de la televizor povestea sa. După sosirea în Statele Unite, doctorii au stabilit că acesta contractase poliomielită şi avea nevoie de mai multe operaţii. Doctorii au reuşit să îi salveze picioarele şi au conceput o proteză specială pentru ca acesta să se poată deplasa independent. A reuşit să se integreze şi să se angajeze la un lanţ de magazine şi, ulterior, la aeroport. Acum, Izidor vrea să spună tuturor povestea sa şi să schimbe, pe cât poate, mentalitatea celor care lucrează în instituţii de îngrijire a copiilor.

"Dimineaţa primeam o cană cu lapte şi, din când în când, pâine. La prânz şi seara ne dădeau mămăligă, varză şi cam atât. Într-o zi îmi amintesc că pe mine şi pe un băiat ne-au bătut cu o coadă de mătură atât de tare că am crezut că mor. Ne dădeau sedative, ne băteau, ne ţineau izolaţi. Iar noi nu ştiam că asta e ceva rău, pentru că noi de asta am avut parte de când ne-am născut. Abia când am fost adoptat şi am ajuns în America am realizat", a povestit bărbatul ajuns acum la vârsta de 37 de ani.

"În anul 2001, am vizitat din nou un centru de îngrijire copii, un orfelinat, şi am constatat că lucrurile s-au îmbunătăţit, condiţiile pentru cei mici s-au îmbunătăţit, nu mai e aşa de rău cum era în 1990, când am fost eu salvat. Problema e că mentalitatea angajaţilor a rămas aceeaşi, chiar şi acum nu îi tratează pe copii cu respect, ci cu indiferenţă şi chiar sunt cazuri când, la fel ca în perioada comunistă, li se dau sedative şi sunt agresaţi", a mai declarat Izidor.

În 2001, la 21 de ani, Izidor s-a întors cu jurnaliştii de la ABC News pentru prima oară în România şi a mers în locurile în care trăise, întâlnindu-se şi cu părinţii care îl abandonaseră în căminul-orfelinat. Izidor Ruckel a devenit un activist pentru drepturile copiilor orfani sau abandonaţi, colaborând la documentarul despre adopţiile internaţionale şi orfanii români, Given Our Chance. Ruckel lucrează şi ca voluntar la organizaţia Love Light Romania, din Ighişu Nou, judeţul Sibiu, care sprijină copiii şi adolescenţii bolnavi de HIV/SIDA.

Sighetu Marmaţiei, aproape 300 de copii morţi. „Erau ţinuţi ca nişte reptile într-un acvariu. Sute captivi în mizerie, abuzaţi frecvent”

„Chiar şi după tot ce văzusem, nu eram pregătiţi pentru ce am găsit într-o cameră de la etaj. Aici, fete care dădeau din cap erau ţinute într-o cuşcă uriaşă ca nişte animale. Ţipând, pe jumătate goi, stând în urină... În timp ce personalul încerca să-i îmbrace, ni s-a ordonat să ieşim”, arată un documentar făcut de ABC News la Sighetu Marmaţiei, locul de unde a fost adoptat şi Izidor Ruckel.

„Bugetul pentru mâncare este stabilit de autorităţi. 38 cenţi pe zi pentru fiecare copil. Am urmărit cum o supă apoasă este băgată în gurile flămânde. Mulţi dintre copii nu au fost învăţaţi niciodată să mănânce singuri. În timp ce o parte dintre copii erau hrăniţi, cealaltă parte era pusă în acoperimente din plastic, într-un ritual bizar care combină spălatul cu hrănitul”, mai arătau jurnaliştii.

„Erau ţinuţi ca nişte reptile într-un acvariu. Sute captivi în mizerie, abuzaţi frecvent. În prima cameră pe care am vizitat-o am văzut câte doi copii dormind în acelaşi pat, pe cearşafuri udate de urină. Aş putea să golesc camera asta. Avem case de plasament. Toţi aceşti copii au nevoie de tratament medical. Cameră după cameră, am găsit copii care aveau în mod evident nevoie de tratament medical. Unii erau legaţi în cămaşă de forţă. Locul ăsta nu e bun pentru animale, nici atât pentru copii. Într-un colţ am găsit un copil legat de o ţeavă”, mai arată documentarul.

„A fost cea mai ireala experienţă pe care am avut-o vreodată în viaţa mea… Aveam senzaţia de greaţă si de leşin, aproape de vina pentru faptul de a mă afla acolo. Erau scheletici si descarnaţi (scofâlciţi), niciodată nu am mai văzut aşa ceva în afară de România. Era ca un azil pentru bolnavi mintal. (…)Am văzut copii în cămăşi de forţă, copii închişi în cuşti…L-am văzut pe acel băiat care murea, literalmente, de foame”, povestea doctorul Jane Aronson, într-un reportaj realizat în 2014 de Washington Post şi care repovesteşte şi drumul lui Izidor Ruckel către noua sa viaţă din SUA.

Reportaj Der Spiegel la Cighid, în 1990: „În acest cămin de exterminare pentru copii, victimele pier într-un fel anume”

„Mizeria şi dărăpănarea lui sunt impresionante, mai ales în interior. Bucătărese grase hrănesc cu un fel de terci, direct din căldare, aceste trupşoare sfâşiate de durere, păduchi şi frig, acoperite de răni deschise, excremente şi deseori sângerând din cauza loviturilor cu capul în pereţi sau pe care aceste vietăţi plăpânde şi le aplică singure, plesnindu-se ritmic cu palmele peste urechi”, arăta un reportaj Der Spiegel de la Cighid, publicat în 1990 şi citit în traducere de Emil Hurezeanu, la Radio Europa Liberă.

„Unul dintre ei, un băieţel cu ochi negri enormi, şi cu o rană sângerândă în creştet refuză mâncarea. Un gest cu mânuţa în lături, repetat mereu, de câte ori bucătăreasa vrea să-i vâre în gură lingura de terci. Este Tiberiu Varga şi arată la 7 ani ca o mogâldeaţă de 2-3 ani. Într-o cuşcă, imediat sub scară, două fetiţe închise sub cheie. Personalul comunică vizitatorilor că este vorba de cazuri periculoase. Una din fetiţe are 15 ani, arată ca de cinci. Cele două fiinţe se târăsc chinuite pe salteaua deşirată a unui pat de campanie, în frig şi în întuneric. Primesc terciul obştesc cu recunoştinţă, şi furia de care sunt suspectate devine surâs lung şi recunoscător. Peste câteva ore aceeaşi fetiţă, Martia Duttsch este injectată cu Cloropromazinhidroclorhid, un calmant puternic, abandonat de farmacopeea occidentală pentru că e prea dur şi depăşit, în timp ce e ţinută strâns de două persoane”, mai arată reportajul.

„În acest cămin de exterminare pentru copii, victimele pier într-un fel anume. Fiecare al doilea trup de copil dintr-un grup de aproximativ o sută este aşternut pe năsălia din camera alăturată spălătoriei de vase, pe care se poate citi: Morga. (...) Răsfoim actele şi aflăm următoarele: aici au pierit copii nu doar pentru că erau hidrocefali, pentru că au avut un defect cardiac sau o criză de epilepsie. Aici au murit copii şi din cauza mizeriei. Abces la piciorul drept- septicemie sau pentru că nu le-a avut nimeni de grijă «sufocat cu propria vomă». Apare frecvent diagnosticul «paralizat» - aşadar copii care, paralizaţi fiind, ar avea nevoie de un scaun cu rotile şi îngrijiri speciale, sunt înlăturaţi  - aşa ne explicăm de ce am zărit un singur caz de acest fel. Apoi o serie întreagă de dizenterii, aprinderi de plămâni, mai ales în lunile când la Cighid domnea un frig de cavou. Doctoriţa A.C. povesteşte cum în căminul de la Cighid nu se făcea focul cu săptămânile, în zilele de iarnă, şi că mulţi din copiii cu aprindere la plămâni erau de fapt îngheţaţi”, mai scriau jurnaliştii germani.

Păstrăveni, Neamţ: 394 de copii morţi. „Copiii zac în propria urină şi în excremente”

La căminul pentru copii nerecuperabili au murit aproape 400 de copii din 1966 până în 1990, majoritatea de encefalopatie cronică (163 cazuri), bronhopneumonie - 119 cazuri, epilepsie – 33 cazuri sau malnutriţie proteo-calorică şi oligofrenie - câte 11 cazuri.

„Copiii zac în propria urină şi în excremente. Nu sunt niciodată îngrijiţi medical în niciun fel, când sunt bolnavi, nu li se face nimic. Dacă eşti doctor şi îţi iei în serios îndatoririle medicale, nu laşi să se ajungă la o astfel de stare de gravitate în cămin. Ar fi timpul să se pună odată capăt la această neglijenţă şi la această mlaştină”, arăta preotul Markus Weidman (parohia Nazarethkirche München), postului Radio Europa Liberă, în 21 ianuarie 1991.

Un grup de voluntari, ajunşi în 1990 la Păstrăveni, a luat câţiva dintre aceşti copii în Germania, pentru tratament. „Aduşi într-un bazin de înot copiii erau cuprinşi de o panică mergând până la isterie, la contactul cu apa. Transferaţi în staţiunea balneoclimaterică din Allgau - Germania, aceiaşi copii care anterior „erau înspăimântaţi, ca nişte mici animale sălbatice, incapabile să vorbească, să mănânce ori să se îmbrace” în numai şase săptămâni „învăţaseră să se exprime în germană, mâncau civilizat, se jucau, zâmbeau ca nişte copii normali”, mai arată fragmentele din interviul preotului german, publicate de IICMER.

„Când am vizitat în 1990 pentru prima dată căminul-spital pentru copii cu handicap de la Păstrăveni m-a cuprins groaza şi o milă profundă pentru nenorocirea de nedescris pe care am întâlnit-o. (…) Copiii care stăteau pe atunci apatici în paturile lor murdare, copii agresivi legaţi de paturile lor, copii înfometaţi şi îngheţaţi s-au transformat în acei copii care astăzi pot râde şi cânta deşi suferă de un handicap, în copiii care se joacă şi aleargă pe afară, în copiii care îşi găsesc satisfacţia în activităţi din atelierele şi gospodăria anexă”, declara Barbara Stamm, preşedintele Parlamentului Bavarez, în decembrie 2011, după ce vizitase căminul de la Păstrăveni.

Citește și: