Maria Bîrnaure
1266 vizualizări 7 sep 2016

Notele de la şcoală nu sunt indicatorul de bază în ceea ce priveşte potenţialul unui elev. Goana după note îl forţează pe elev să rămână între graniţele unui sistem social derutant, care-i poate opri inventivitatea, creaţia sau sclipirea, consideră psihologul Alexandru Pleşea.

Este demonstrat ştiinţific că nota 10 nu scoate în evidenţă genialitatea unui elev, ci pur şi simplu arată gradul ridicat de adeziunea la un set de cunoştinţe standardizate, impuse de şcoală.

„Elevii au nevoie să înveţe cum să înveţe, nu au nevoie de concurenţă sau reguli impuse. Ei au nevoie să fie ajutaţi să rămână cât mai aproape de creativitatea şi voioşia copilăriei. Cunoaştem cu toţii foarte multe exemple de elevi de nivel mediu sau cu note slabe la învăţătură, dar care au demonstrat, mai ales după terminarea şcolii, că pot fi genii în orice alt domeniu de activitate”, explică psihologul.

„Genialitatea lor a ieşit la iveală abia după ce aceştia au părăsit graniţele sau standardele impuse de mediul academic, deoarece au putut gândi singuri, şi-au dat voie să fie creativi. Sunt mulţi profesori care nu ţin cont de unele sclipiri de geniu pe care le pot avea unii elevi, ba chiar îi îngrădesc din prima clipă în care observă opinii care nu respectă graniţele lecţiei. Chiar mai rău, există profesori care îi pedepsesc pe elevii nonconformişti şi îi premiază pe elevii care respectă şi aderă robotic la pachetul de cunoştinţe standardizate. Din această cauză, actualul sistem de notare, care premiază conformismul şi pedepseşte nonconformismul, a devenit unul cel puţin discutabil”, completează acesta.

Sistemul actual conduce copiii spre pierderea bucuriei adolescenţei

Mai mult, după cum afirmă Alexandru Pleşea, odată adoptat conformismul şi respinsă ideea de creativitate, elevul va îmbrăţisa acest sistem de valori şi în perioada maturităţii. Mai mult, maturitatea este terminarea voioşiei şi creaţiei, iar sistemul de educaţie actual produce maturitate, concurenţă sau responsabilitate prea mare, încă de la vârste fragede, astfel copii pierzând bucuria adolescenţei.

„Educaţia înseamnă să dezvolţi învăţarea cât şi dezvăţarea. Notele care se dau la şcoală conduc personalitatea unui copil către referinţa la cum este bine sau nu, să fie în societate. Părinţii, cât şi profesorii au nevoie să instruiască viitorul unui copil prin modelele lor personale. Un profesor sau un părinte care nu şi-a definit o armonie şi o stare interioară sănătoasă, nu poate oferi mai departe decât cunoaştere. Copii, cât si adulţii, au nevoie de înţelegere, şi mai puţin de cunoaştere. Înţelegerea se face prin jocuri, experienţă practică, călatorii, discuţii sincere şi deschise către copil, toate învăluite sub plapuma dragostei”, consideră psihologul.

Creaţia şi inovaţia la un copil se dezvoltă armonios prin exemplul personal al educatorului, şi mai puţin prin note. Educatorii buni au un set sănătos de valori morale şi etice interioare, ştiind cum să vadă către viitorul copiilor pe care îi învaţă.

„Notele sau calificativele produc obişnuinţe mentale, standardizare şi constrângere prin raport cu sistemul actual. Adaugând ingredintele: dragostea, încurajările, joaca, răbdarea, atenţia, îi pot duce pe cei mici către voioşie, gânduri de creaţie, fericire interioră şi dezvoltare armonioasă”, concluzionează Alexandru Pleşea.
 

Citește și: