Bianca Pavaluca
1012 vizualizări 20 mai 2019

Utilizatorii noilor modele de telefoane Huawei nu vor mai avea acces la unele aplicaţii din Google Apps.

Decizia companiei Google vine după ce Administraţia de la Washington a adăugat Huawei pe lista întreprinderilor cu care companiile americane nu pot avea contact economic fără o licenţă.

Reprezentanţii Google au transmis, prin intermediul unui comunicat, că „se conformează legii şi revizuieşte implicaţiile” posibile.

Compania Huawei nu a comentat momentan decizia luată de Google.

De asemenea, dispozitivele Huawei nu vor mai beneficia de actualizările de securitate ale Google şi de suport tehnic. Printre aplicaţiile care nu vor mai putea fi accesate de utilizatorii Huawei se numără YouTube şi Google Hărţi.

„Huawei va putea folosi doar versiunea publică de Android şi nu va putea primi acces la aplicaţiile patentate şi la serviciile Google”, a declarat o sursă din cadrul companiei, citată de Reuters.

Decizia Administraţiei preşedintelui Donald Trump în ceea ce priveşte Huawei presupune anumite restricţii care vor îngreuna colaborările companiei chineze cu parteneri americani.

Citește și: