Ciprian Nedelcu
3658 vizualizări 18 sep 2018

Simţind că rrebuie să nască, o tânără din Bârlad s-a dus la spital, în timpul nopţii de luni spre marţi, însă medicii şi-au declinat competenţa, dată fiind complexitatea cazului, către Maternitatea „Elena Doamna” din Iaşi.

”Pacienta are peste 160 kg, la o înălţime de 1,50 m. Medicul de gardă a prezentat cazul colegilor de la Maternitatea „Elena Doamna” din Iaşi, unde erau transferate, de regulă, cazurile de risc ce ne depăşesc competenţele. Transferul a fost refuzat, invocându-se faptul că maternitatea nu are o masă care să susţină greutatea unei paciente obeze. Acest lucru este fals. Mesele de acest gen pot susţine o persoană de până la 250 kg”, a declarat pentru Mediafax Adrian Gheorghiu, purtătorul de cuvânt al spitalului bârlădean.

Medicul de la Bârlad ar fi încercat transferul şi la Spitalul Judeţean Vaslui, şi la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi, precum şi la spitalul din Galaţi. Tot degeaba. În cele din urmă, femeia a ajuns după câteva ore la Bucureşti, la Spitalul Pantelimon, adusă cu o ambulanţă.

”Din ce ştiu, medicul a cerut transportul la Bucureşti cu ajutorul unui elicopter SMURD, dar, de asemenea, ar fi fost refuzat. Aici nu cunosc motivele. Ştiu, însă, că gravida a ajuns la Spitalul Pantelimon”, a mai spus Adrian Gheorghiu.

Şeful UPU-SMURD Iaşi, prof.univ.dr. Diana Cimpoşu confirmă că a fost primit un apel pentru elicopterul SMURD, dar aeronava era la un alt caz.

”Am primit apelul şi celor de acolo (de la Bârlad - n.r.) li s-a transmis că elicopterul se afla la un caz de infarct miocardic. Nu au insistat şi au decis transportul cu o ambulanţă de la Vaslui, din ce am înţeles. Când a revenit elicopterul era deja seară”, a explicat Cimpoeşu.

Astfel, gravida a fost transportată la Spitalul Pantelimon, din Bucureşti, cu o autospecială a Serviciului de Ambulanţă Vaslui, însoţită de medic, care a făcut un popas la Spitalul din Buzău, pentru ca pacienta să primească tratament, deoarece putea oricând să intre în travaliu.

Ajunsă la Spitalul Pantelimon, femeia a fost supusă unei cezariene şi a născut un copil care cântăreşte 3,9 kilograme. Atât ea, cât şi bebeluşul, sunt în stare bună, potrivit cadrelor medicale.

Citește și: