Diana Grigore
329 vizualizări 12 iun 2019

„În ceea ce priveşte domeniul infrastructurii au fost adoptate patru hotărâri de guvern prin care dorim să grăbim finalizarea unor proiecte care se află în diferite stadii de dezvoltare sau să dezvoltăm proiecte noi. Un proiect care se înscrie în categoria proiectelor de utilitate publică de interes naţional este modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord- Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti. În şedinţa de guvern de astăzi au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru acest proiect. Timpul estimat pentru călătoria cu trenul între aeroport şi gara de nord după finalizarea acestei investiţii va fi de 23 de minute pe sens, în condişiile în care în acest moment deplasarea durează mult mai mult. Proiectul are în vedere realizarea unui racord cu o lungime de aproape trei km care se desprinde din calea ferată Mogoşoaia-Baloteşti şi se dezvoltă adiacent cu strada Drumul Gării Odăii. Astfel se va realiza o legătură directă între aeroport şi Gara de Nord”, a declarat Nelu Barbu, la finalul şedinţei de Guvern.

Purtătorul de cuvânt al Executivului a afirmat că investiţia pentru modernizarea căii ferate între Gara de Nord şi aeroportul Otopeni este de 583 milioane lei, iar durata de realizare este de 14 luni. Finanţarea provine de la Comisia Europeană, dar şi de la bugetul de stat.

Guvernul a mai adoptat, miercuri, alte trei hotărâri care privesc infrastructura.

„O altă hotărâre se referă la exproprierea imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar în cadrul proiectului de fluidizare a traficului pe unele porţiuni ale DN1 şi ale centurii Capitalei. Este vorba despre exproprierea unei suprafeţe suplimentare de 30.328 de metri pătraţi, un număr de 180 de imobile. Suma e aproximativ patru milioane de lei. Se acordă cu titlul de despăgubire. O altă hotărâre vizează modernizarea centurii Bucureşti între A1 -DN7, respectiv între DN2 şi A2. A fost nevoie de o reaprobare a indicatorilor tehnico-economici. Valoarea totală a investiţiei este de 698 milioane lei. Durata de execuţie a lucrărilor este de 15 luni pentru sectorul DN2 - A2 şi de 12 luni pentru A1 - DN7. O altă hotărâre este cea referitoare la aprobarea indicatorilor tehnico-economici legătură Centură Oradea-Autostrada A3 din judeţul Bihor. Proiectul are în vedere lucrări de drum, poduri, pasaje pe o porţiune de aproximativ 19 km. Valoarea investiţiei este de 719 milioane lei, durata de execuţie a lucrărilor este de 30 de luni”, a afirmat Nelu Barbu.

 

Citește și: