Gandul.info
Maria Bîrnaure
14850 vizualizări 13 mai 2018

Datele sunt publicate în raportul pe 2018 al Ordinului Arhitecţilor din România. Potrivit celor mai recente informaţii făcute publice de Primăria Municipiului Bucureşti, în Capitală există 174 de clădiri încadrate în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public, şi 173 de clădiri încadrate în clasa I de risc seismic, fără a reprezenta pericol public. Alte 330 de clădiri din Bucureşti sunt încadrate în clasa a II-a de risc seismic, iar 95 sunt încadrate în clasa a III-a, în timp ce şase imobile sunt în clasa a IV-a de risc seismic.

Pe harta de mai jos pot fi văzute punctele roşii ale Bucureştiului şi zonele cele mai periculoase din Capitală. 

Harta riscului seismic în Bucureşti. Sursa: Raportul OAR pentru Bucureşti 

Cu toate că reducerea riscului seismic a fost declarată prioritate legislativă guvernamentală încă din 1994, când a fost adoptată Ordonanţa Guvernului nr. 20 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, până în prezent, foarte puţine dintre aceste clădiri au fost reabilitate. Cele mai multe, 21 de ani mai târziu, după intrarea în vigoare, la finalul anului 2015, a modificării OG nr. 20/1994, care stabilea interdicţia de a desfăşura activităţi comerciale, turistice şi de divertisment în clădirile cu risc seismic. 

„Tot prin OG.nr.20/1994 a fost realizat Programul anual de acţiuni pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de consolidare la clădiri de locuit multietajate, încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic (care prezintă pericol public), program de finanţare gestionat în prezent de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene”, se arată în Raportul Ordinului Arhitecţilor din România. 

Ineficienţa acestui program este lesne de observat, fie şi numai mergând în Centrul Vechi al Bucureştiului. Specialiştii susţin că o parte din vina pentru „decăderea şi degradarea” clădirilor vechi o poartă şi măsura de închidere a acestor imobile pentru orice altă activitate, în afară de locuit. Totodată, în raportul citat se arată că „eşecul programului de diminuare a riscului seismic este cauzat de: lipsa de transparenţă a programului, lipsa de informare şi implicare a cetăţenilor, impunerea soluţiei şi a executantului fără consultarea proprietarilor, costurile mari pe care proprietarii trebuie să le suporte, fără a avea posibilitatea de a cunoaşte detalii şi de a negocia, lipsa de facilităţi (mutarea locatarilor, sprijin pentru proprietarii cu posibilităţi reduse etc.)”. 

În aceste condiţii, nu este de mirare că, potrivit datelor transmise de Primăria Municipiului Bucureşti, la începutul acestui an doar patru clădiri cu risc seismic se aflau în curs de reabilitare, iar de la Revoluţie până în prezent, doar 20 de imobile cu risc seismic au fost reabilitate.

„Conform Institutului Naţional de Statistică prin Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor din 2011 (ultimul realizat), în Bucureşti existau 132.171 imobile de locuit, cuprinzând 844.541 locuinţe. Dintre acestea, 86.662 imobile de locuit (65,2% dintre imobilele din Bucureşti) sunt construite înainte de 1980, iar 31.511 imobile de locuit (23,7%) au fost construite înainte de 1945. Nu există informaţii publice referitoare la numărul de persoane care locuiesc în fiecare dintre aceste tipuri de imobile, respectiv în clădirile construite în diferite perioade de timp. Informaţiile publice de pe pagina web a Primăriei Municipiului Bucureşti cu privire la imobilele expertizate tehnic şi încadrate în clasa I de risc seismic cuprind anul construcţiei, numărul de etaje şi numărul de locuinţe al acestor imobile, dar nu şi numărul locuitorilor sau alte informaţii de detaliu despre ocuparea acestora”, se arată în raportul Ordinului Arhitecţilor din România. 

Totuşi, specialiştii arată că deşi riscul seismic este asociat clădirilor istorice, acesta afectează şi clădirile mai recente, construite în comunism. 

Având în vedere toate aceste lucruri, reprezentanţii Ordinului Arhitecţilor recomandă patru măsuri care ar trebui luate de urgenţă: 

„1. Refacerea şi completarea OG 20/1994 pentru a asigura cooperare între proprietari, asigurarea de locuinţe temporare, proceduri de intervenţie diversificate, proiecte integrate (corelare cu Legea nr. 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor), nu doar consolidări structurale;
2. Extinderea şi diversificarea surselor de finanţare publice cu fonduri şi creditări private, cu un control mai atent al licitaţiilor
publice;
3. Refacerea expertizei (ca obiect sau în bloc) cu normative actualizate şi dezvoltarea unui post de cercetare a fizicii construcţiilor istorice;
4. Programe de informare şi educare a publicului”. 

În cât timp se dă alerta în caz de cutremur major şi care sunt zonele de risc în România

În ţara noastră, aproximativ 15.000 de clădiri sunt încadrate în clasa I sau II de risc seismic. Astfel, în cazul producerii unui seism major, cel puţin 90.000 de persoane ar avea de suferit, potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Cum funcţionează, în România, sistemul de alertare şi cel de intervenţie în caz de cutremur şi ce presupune intervenţia într-o astfel de situaţie de urgenţă majoră? Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Fizica Pământului şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă sunt cele două instituţii care se ocupă de alertare, respectiv evaluarea situaţiei din teren şi acţiunea propriu-zisă a echipelor de intervenţie, în cazul în care un seism puternic va lovi România. "Gradul de dotare modest sau chiar absent cu autospeciale, mijloace speciale de intervenţie şi echipamente pentru executarea unor misiuni operative: asanare pirotehnică, intervenţie CBRN, căutare-salvare urbană, căutare-salvare şi intervenţii specifice în apele teritoriale, adăpostire, înştiinţare-alarmare", sunt vulnerabilităţile menţionate în proiectul Strategiei de consolidare şi dezvoltare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) 2016-2025, aflat în dezbatere pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Realitatea sumbră a fost dezvăluită chiar de IGSU, care ar trebui să se afle în linia întâi în cazul unui dezastru de acest fel, însă nu are cele mai importante elemente: dotările necesare pentru intervenţia în caz de cutremur.

"Gradul de dotare modest sau chiar absent cu autospeciale, mijloace speciale de intervenţie şi echipamente pentru executarea unor misiuni operative: asanare pirotehnică, intervenţie CBRN, căutare-salvare urbană, căutare-salvare şi intervenţii specifice în apele teritoriale, adăpostire, înştiinţare-alarmare", se arată în proiectul Strategiei de consolidare şi dezvoltare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) 2016-2025, aflat în dezbatere pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

În cazul unui cutremur puternic în România, trei sferturi dintre locuitorii ţării ar fi afectaţi, infrastructura fiind în multe zone una „critică ”, iar dotările cu echipamente pentru misiuni de salvare-căutare sunt slabe sau absente, se mai arată în proiectul de consolidare a IGSU.

Cum arată planul de intervenţie al autorităţilor competente în această problemă? Reporterii Gândul au discutat cu reprezentanţii Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP) şi ai IGSU. Iată care este drumul pe care ar trebui să îl parcurgă o operaţiune de intervenţie, de la alertarea cu privire la producerea seimului şi până la acţiunile de scoatere a oamenilor de sub dărâmături.

IGSU are pentru fiecare judeţ în parte o evaluare proprie a acestor aspecte de risc în cazul unui cutremur major. Pentru seismele produse în zona Vrancea, cea mai activă zonă din ţară din punct de vedere seismic, IGSU are două variante. Varianta A ia în calcul ca puternic impactate municipiul Bucureşti şi judeţele Vrancea, Buzău, Prahova, Giurgiu, Teleorman, Călăraşi, Iaşi, Vaslui, Neamţ, Bacău, Brăila, Ialomiţa, Ilfov, Dâmboviţa şi Tulcea. Cea de-a doua variantă ia în calcul toate unităţile administrativ-teritoriale din primul caz şi, în plus, judeţele Argeş, Botoşani, Constanţa, Dolj, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi şi Olt.

„Alerta din Vrancea este trimisă după trei secunde de la detectare către staţiile din ţară şi către instituţiile pentru situaţii de urgenţă”

Institulul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP) înregistrează primele date despre un seism şi le transmite principalelor instituţii implicate în procesul de gestionare a situaţiilor de urgenţă.

Cea mai activă zonă din punct de vedere seismic din România este zona Vrancea. Aici este instalat sistemul Rapid Earthquake Early System (REWS), primul sistem operaţional de alertare seismică din Europa, al treilea din lume după cele din Japonia şi Mexic şi primul de detectare a cutremurelor de adâncime intermediară la nivel mondial. Datele înregistrate de REWS, aflat sub coordonarea INFP, sunt destinate centrelor care gestionează situaţiile de urgenţă şi instalaţiilor periculoase şi intră în funcţiune atunci când se produce un seism de peste 4,5 grade pe scara Richter.

„Sistemul de alertare pe partea de cutremure vrâncene detectează seismul în Vrancea, estimează foarte rapid magnitudinea şi trimite alerta cu datele despre cutremur mai repede decât ajunge acesta în Bucureşti, de exemplu. În ultimii 2-3 ani am transmis 19 alerte, întrucât alertele se trimit pentru seisme de peste 4,5 grade. Dacă scade foarte mult pragul, pot exista şi alerte false. Noi nu vrem să dăm alerte false”, explică Alexandru Mărmureanu, şef laborator Reţea Seismică Naţională, INFP.

Seismul produs în zona Vrancea nu va fi resimţit imediat în Bucureşti. „Momentul resimţirii unui cutremur este cu aproximativ 25-30 de secunde întârziat în Bucureşti faţă de momentul producerii acelui cutremur. Timpul creşte sau scade în funcţie de distanţa dintre epicentru şi localitatea în care se resimte”, explică Alexandru Mărmureanu.

Sistemul REWS al INFP trimite alerta cu magnitudinea seismului către staţiile din teritoriu şi către centrele care gestionează situaţiile de urgenţă din zonele în care cutremurul va fi resimţit,  la trei secunde după producerea acestuia în Vrancea.

Alexandru Mărmureanu ţine să precizeze că alerta transmisă din Vrancea centrelor pentru situaţii de urgenţă din ţară nu se bazează pe o predicţie, ci este transmisă după ce seismul s-a produs, iar staţia din Vrancea are datele iniţiale referitoare la acesta: „Alertarea nu se realizează înaintea producerii cutremurului. Seismul este produs, este detectat în zona epicentrală, deasupra cutremurului, la suprafaţa pământului. Acolo se calculează foarte repede datele – magnitudine, adâncime – şi aceste date sunt trimise sub formă de alertă în Bucureşti, unde cutremurul nu s-a simţit încă. Nu vorbim despre o predicţie, sunt date clare, măsurate.”

Alertele INFP ajung atât la IGSU, cât şi către Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă din fiecare judeţ. În plus, INFP transmite date şi în judeţele din Bulgaria vecine cu Dunărea şi către Centrul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului de Interne.

„De asemenea, alertele sunt trimise şi către forurile noastre superioare, cum este Autoritatea Naţionaţă pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS). Informaţiile sunt stocate şi pe aplicaţia online, unde sunt stocate toate datele despre seismele produse”, explică Alexandru Mărmureanu.

Citește și: