213 vizualizări 26 iun 2014

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Gherla, Dan Donciu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că Horea Uioreanu, Ioan Bene şi Vasile Pogăcean au fost duşi la Gherla în cursul zilei de joi şi au fost cazaţi în secţia de arest preventiv a penitenciarului.

"Cei trei au fost aduşi la Gherla din arestul IPJ Cluj, au fost cazaţi în secţia de arest preventiv a penitenciarului, iar în următoarele 21 de zile vor fi în perioada de carantină şi vor sta separat de ceilalţi deţinuţi", a precizat Dan Donciu.

Potrivit avocatului lui Horea Uioreanu, Tiberiu Ban, cei trei au fost transferaţi din arestul Poliţiei Judeţene Cluj în Penitenciarul Gherla întrucât aşa a dispus instanţa.

"În arestul Poliţiei sunt ţinuţi până când dosarul este trimis în judecată, lucru care s-a întâmplat deja. Acum vor sta în Penitenciarul Gherla în perioada de carantină, apoi vor fi mutaţi pe secţia de prevenţie, adică nu vor fi scoşi la muncă", a declarat Ban.

Surse din interiorul Penitenciarului Gherla au declarat corespondentului MEDIAFAX că Horea Uioreanu, Ioan Bene şi Vasile Pogăcean vor sta în aceeaşi cameră, unde vor avea un televizor.

Potrivit aceloraşi surse, cei trei inculpaţi au dreptul la patru vizite pe lună şi pot primi lunar un pachet cu produse alimentare în greutate de maximum zece kilograme. La acesta se poate adăuga o cantitate de maximum şase kilograme de fructe şi legume şi 20 litri de apă minerală şi băuturi.

Luni, Horea Uioreanu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Cluj, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru trei infracţiuni de luare de mită, din care două în formă continuată (10 acte materiale, respectiv 7 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator, în formă continuată (2 acte materiale) şi complicitate la spălare de bani.

În acelaşi dosar, Ioan Bene, membru AGA în cadrul SC Construcţii Napoca SA, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de dare de mită în formă continuată (7 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator, în formă continuată (2 acte materiale) şi spălare de bani.

Vasile Pogăcean, asociat şi administrator la SC Sinai Comimpex SRL Iclod, a fost şi el trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru 10 acte materiale de dare de mită.

Procurorii DNA l-au trimis în judecată în acelaşi dosar, în stare de libertate, pe consilierul judeţean din partea PNL Ioan Petran, pentru dare de mită, tot în stare de libertate fiind trimis în judecată şi omul de afaceri Gabriel Davidescu, director de dezvoltare în cadrul SC Uti Grup SA Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni concurente de dare de mită.

Horea Uioreanu, Ioan Bene şi Vasile Pogăcean au fost arestaţi preventiv în 29 mai, iar Tribunalul Cluj le-a prelungit, miercuri, arestul preventiv cu încă 30 de zile.

Citește și: