Bianca Pavaluca
89 vizualizări joi, 10:42

„Mă adresez tuturor funcţionarilor publici, colaboratorilor structurilor de forţă, militarilor: dumneavoastră puteţi deveni elementul de bază care va lansa procesul de transmitere paşnică a puterii, dumneavoastră puteţi salva ţara de destabilizare!”, a declarat Igor Dodon prin intermediul unui mesaj publicat pe Facebook.

„De asemenea, mă adresez către conducătorii instituţiilor de stat, ministerelor, departamentelor, către procurori şi judecători, inclusiv celor de la Curtea Constituţională: pe mulţi vă cunosc personal şi sunt convins că printre dumneavoastră sunt persoane oneste şi corecte. Mai bine demisionaţi, nu trebuie să fiţi complicii uzurpatorilor!”, a adăugat Igor Dodon, menţionând că nicio persoană nu va fi pedepsită în cadrul instituţiilor dacă recunoaşte în mod public susţinerea pentru Guvernul condus de Maia Sandu.

Preşedintele a anunţat că noua Guvernare este susţinută atât în interiorul ţării, cât şi în plan extern, aceasta reprezentând „interesele majorităţii covârşitoare a cetăţenilor”. În plan extern, noua Guvernare este susţinută de Rusia, Canada, Comisia Europeană, Consiliul Europei, precum şi mai multe state europene.

Igor Dodon le-a transmis funcţionarilor de stat că nu trebuie să se teamă de represiuni „din partea Guvernării care pleacă şi care nu are nicio şansă de a se menţine” şi a criticat dur Partidul Democrat şi conducerea acestuia.

„Partidul Democrat şi reprezentanţii săi nu mai au dreptul să se numească guvernare. Cei trei ani de guvernare distructivă a democraţilor s-au finalizat! Republica Moldova nu va mai fi aşa cum a fost pînă la 8 iunie 2019”, a anunţat preşedintele Republicii Moldova.

Foto: Hepta

Citește și: