Andrei Luca POPESCU
164 vizualizări 26 ian 2012

Inspectoratul General pentru Situaţiii de Urgenţă acţionează la această oră cu prioritate pentru a debloca drumurile unde se află ambulanţe care nu pot ajunge la pacienţii în stare gravă sau care nu se pot întoarce la spital cu pacienţii preluaţi.

"Cazurile medicale sunt considerate acum urgenţe 0", a declarat pentru gândul Alin Maghiar, purtătorul de cuvânt al IGSU.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) acţionează cu 1.081 de utilaje pentru deszăpezire.

Cea mai recentă estimare privind persoanele blocate în trafic este de la ora 7.00, când aproximativ 800 de oameni erau înzăpezite, însă numărul lor se modifică rapid, în funcţie de intervenţiile IGSU.

Cele mai grave cazuri medicale pe care IGSU încearcă să le rezolve la această oră sunt în Ialomiţa, Vâlcea, Mehedinţi, Teleorman, Dâmboviţa şi Brăila. Ambulanţele au rămas înzăpezite şi nu pot ajunge la pacienţi

În localitatea Albineşti, judeţul Ialomiţa, o gravidă în vârstă de doar 13 ani a născut acasă, asistată de o moaşă. Medicii SMURD au ţinut permanent legătura cu moaşa şi au asistat-o telefonic, iar naşterea a decurs fără probleme. O ambulanţă încearcă să ajungă la fata de 13 ani, pentru a o transporta la spital.

În judeţul Vâlcea, o ambulanţă a fost implicată într-un accident rutier, ciocnindu-se frontal cu o altă maşină şi apoi răsturnându-se.

În judeţele Mehedinţi, Teleorman şi Dâmboviţa trei ambulanţe nu pot ajunge la pacienţi din cauza drumurilor blocate de zăpadă.

În localitatea Bărăganul, judeţul Brăila, o ambulanţă a rămas blocată cu pacientul, pe drumul spre spitalul judeţean.

Citește și: