Dan Lungu
Adina Oşan
8045 vizualizări 2 sep 2015

Echipa formată din istorici şi arheologi coordonată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a declanşat în această săptămână o amplă acţiune de investigare arheologică în comuna Bistra, din Munţii Apuseni, zonă în care existau indicii că s-ar afla rămăşiţele pământeşti ale unor partizani ucişi de Securitate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cercetătorul Gheorghe Petrov, arheolog expert în cadrul IICCMER, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că institutul a început în 2009 cercetarea acestui caz care privea uciderea a cinci persoane, la 4 martie 1949, într-o confruntare armată cu trupele şi agenţii Securităţii.

Petrov a explicat că specialiştii institutului au adunat informaţii, au studiat documente ale Securităţii şi, ulterior, pe baza unor relatări ale localnicilor din zonă, au reuşit să identifice o locaţie probabilă în care presupuneau că se află osemintele celor cinci partizani.

Potrivit cercetătorului, cadavrele celor cinci persoane ucise în urma confruntării dintre partizani şi trupele de Securitate au fost aruncate toate într-o groapă comună şi lăsate să putrezească, localnicii acoperindu-le ulterior cu pământ pentru ca trupurile să nu fie mâncate de animalele sălbatice.

"Groapa a fost localizată prin sursele orale pe care le-am avut la dispoziţie, pentru că acest caz îl cercetăm din 2009. Am mers la faţa locului cu mai mulţi oameni care cunoşteau zona în care se presupunea că este această groapă şi după mai multe săpături am reuşit să găsim osemintele. Astăzi (miercuri - n.r.) au început procedurile legale de exhumare, care se desfăşoară în prezenţa unui procuror militar, a unui ofiţer specialist în Criminalistică şi a unor reprezentanţi de la Medicină Legală. Ulterior, vor fi identificate victimele", a mai spus Petrov.

El a adăugat că specialiştii au identificat două dintre victime despre care au anumite informaţii, urmând să le identifice pe baza unor examinări de medicină legală şi pe celelalte.

"Pentru viitor, intenţia institutului este ca toate aceste persoane să fie reînhumate în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia. Vom face demersurile necesare pe lângă autorităţile din Alba Iulia pentru ca acest lucru să se întâmple", a precizat Gheorghe Petrov.

Potrivit istoricilor, rezistenţa armată anticomunistă a cunoscut o mare amploare pe teritoriul Transilvaniei, iar cea mai mare densitate de formaţiuni care s-au opus regimului comunist a existat în zona Munţilor Apuseni. Cea mai importantă a fost organizaţia Frontul Apărării Naţionale - Corpul de Haiduci, creată şi condusă de un fost ofiţer de carieră, maiorul Nicolae Dabija, secondat de fraţii Alexandru şi Traian Macavei.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc este o structură guvernamentală înfiinţată în 2005 şi aflată în coordonarea primului ministru. Institutul are rolul de a gestiona şi analiza din punct de vedere ştiinţific perioada comunistă, dar şi de a aduna, arhiva şi publica documente referitoare la memoria exilului românesc.

Citește și: