197 vizualizări 11 aug 2019

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că, la acestă oră, din cauza numărului mare de maşini care merg dinspre staţiunile montane şi litoral către Capitală, se circulă îngreunat pe DN 1, între Predeal şi Comarnic, precum şi pe A2.

Poliţiştii se aşteaptă ca valorile de trafic să fie din ce în ce mai mari.

Pentru evitarea aglomeraţiei, şoferii care se întorc de la munte pot folosi următoarele rute ocolitoare:

- dinspre Braşov: DN1A Săcele - Cheia - Ploieşti, A3 Ploieşti - Bucureşti;

- din zona Bran - Moieciu: DN73 - DN72A - DN 71 - DN7, respectiv traseul Braşov - Valea Mare-Pravăţ - Stoenesti - Targovişte - Bâldana - Bucureşti sau DN73 - A1, respectiv Braşov - Piteşti - Bucureşti.

De asemenea, şoferii care pleacă de pe litoral către Capitală şi oraşele din provincie, pot folosi următoarele rute alternative:

- DN2: Constanţa - Hârşova - Slobozia, DN2A: Urziceni - Bucureşti;

- DN2A: Constanţa - Hârşova - Giurgeni, DN3B - Chirana (intersecţie cu DN2A), DN3A: Feteşti - Drajna şi DN3: Lehliu - Fundulea - Bucureşti.

 

Citește și: