Diana MARCU
Mihai SCHIAU
3773 vizualizări 7 iul 2012

UPDATE 08.55 Incendiul de la depozitul din Voluntari a fost stins după opt ore de pompieri, primele investigaţii relevând faptul că patronii spaţiului nu deţineau autorizaţii, iar focul ar fi izbucnit de la instalaţia electrică.

UPDATE 20.44 "Avem suficientă apă pentru a putea interveni încontinu", a spus Alin Maghiar, purtător de cuvânt al IGSU. Potrivit acestuia, circa 100 de pompieri luptă să stingă incendiul a căruia cauză nu este încă cunoscută. "Probabil luni vom avea rezultatele parţiale ale anchetei", a mai spus acesta. El a mai spus că până acum este afectată o suprafaţă de 2000 de metri pătraţi şi că pompierii au fost nevoiţi să facă un apel la societăţile comerciale din zonă, care aveau rezerve de apă. "Suntem ajutaţi cu apă şi de o societate compercială din Voluntari", a punctat Maghiar. 

UPDATE 19.07 Pompierii încearcă de peste două ore şi jumătate să localizeze incendiul de la depozitul de textile din Voluntari. Pentru că există riscul ca incediul să se extindă la o clădire de birouri din vecinătate, un bloc de sticlă, acesta a fost preventiv udat.

UPDATE 19.00 La spital a ajuns cu ambulanţa şi un bărbat, în vârstă de 44 de ani. Acesta, cetăţean arab, a fost dus la Spitalul "CC Iliescu" Fundeni, fiind suspectat de a fi suferit un infarct.

UPDATE 17.51 Unui pompier i s-a făcut rău, o ambulanţă a fost trimisă la faţa locului, a declarat Alis Grasu, şefa Serviciului de Ambulanţă Bucureşti. "Este vorba de un puseu hipertensiv", a precizat dr. Grasu. "I s-a făcut rău de la căldura foarte mare şi de la efortul depus". Pompierul are 28 de ani.

Potrivit lui Alis Grasu nu există alte victime.

ŞTIREA INIŢIALĂ: Un incendiu de proporţii a izbucnit, în urmă cu puţin timp, la un depozit de textile din comuna Voluntari, în apropiere de Bucureşti. Hala cuprinsă de flăcări are aproximativ 2.000 de metri pătraţi, pompierii încercând să izoleze focul şi să evite extinderea lui. Focul nu poate fi deocamdată stins, deoarece cea mai apropiată sursă de alimentare cu apă se află la doi kilometri de depozit.

Fumul se vede de la mare distanţă, chiar şi din Capitală, de pe Podul Grant şi din alte zone. 

11 autospeciale provenind de la ISU Bucureşti şi ISU Ilfov au fost trimise să stingă flăcările. Din fericire, nu există victime umane, dar, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Ilfov, Simion Petruş, focul se poate extinde la un imobil din apropiere, care este o clădire de birouri.

Petruş a precizat că incendiul a fost anunţat la ISU Ilfov la ora 16.31. El a mai spus că incendiul din Voluntari este unul "foarte violent".

Primarul din Voluntari, Florentin Pandele, a declarat că incendiul ar fi pornit de la un scurt-circuit şi că în apropierea depozitului nu sunt case, dar sunt câteva clădiri de birouri. Pandele rămâne rezervat şi spune că există, totuşi, risc de explozie.

Martorii de la faţa locului spun că angajaţii clădirilor din jur au venit pentru a salva mai multe echipamente tehnologice din acestea.

Aşa se vede fumul, din Bucureşti

Potrivit lui Aurel Udor, fost şef ISU Bucureşti, incendiul este unul dificil. "Vom vorbi şi mâine despre el", a spus acesta, într-o intervenţie televizată. Ddor a făcut referire la eforturile pe care trebuie să le facă pompierii pentru a stinge incendiul în condiţiile în care prima sursă de apă se află abia la 2 kilometri distanţă. Autospecialele se deplasează patru kilometri pentru a se încărca cu apă.

Focarul incendiului se află la mijlocul clădirii, potrivit televiziunilor de ştiri.

Citește și: