392 vizualizări 3 aug 2010

Fostul director al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice (INEC) până în decembrie 2008, Cătălin Grigoraş a plecat din instituţie prin demisie, în mai 2010, în timp ce se afla în cercetare disciplinară.

În comunicatul de presă de marţi, conducerea INEC afirma că : "Domnul Cătălin Grigoraş a încetat raporturile de muncă cu INEC la data de 3 mai 2010, prin acordul părţilor, ca urmare a solicitării venite din partea acestuia deoarece se afla în cercetare disciplinară".

Instituţia este acreditată conform standardului de calitate SR EN ISO CEI 17025:2005. Acest lucru presupune că activitatea instituţiei se desfăşoară "potrivit unor proceduri generale şi specifice, verificate şi recunoscute de organismul naţional de acreditare - RENAR".

Una dintre aceste proceduri, conform reprezentanţilor INEC, presupune ca toate materialele recepţionate de instituţie pentru expertizare să fie "identificate prin etichetare sau inscripţionare", cu scopul de "a se evita sustragerea sau înlocuirea acestora".

Ei mai afirmă şi că inscripţionarea CD-urilor, inclusiv a celui primit de la Administraţia Prezidenţială, "s-a realizat prin înscrierea" unor menţiuni "cu ajutorul unui CD marker, instrument scriptural special destinat acestui scop, care prin proprietăţile sale nu alterează nici materialul pe care se aplică şi nici conţinutul informaţiilor aflate pe CD".

Expertiul Grigoras a formulat concluzia ca "înregistrarea contestată conţine elemente de editare computerizată în sensul alterării integrităţii, fără a exista vreo remarcă cu privire la deteriorarea sau alterarea suportului pe care se află înregistrarea", se arată în comunicat.

Pe de altă parte reprezentanţii INEC precizează că au verificat în arhiva instituţiei şi au constatat că Grigoraş a făcut şi alte rapoarte de expertiză pe CD-uri care "poartă diverse menţiuni" care au fost înscrise "cu diferite materiale scripturale, de genul celui menţionat mai sus".

Precizăm faptul că acest comunicat a fost semnat de directorul institutiei, Cristian Dumitrescu, după ce pe portalul www.lumeajustitiei.ro a apărut un material care face referire la informaţii dintr-o carte a expertului Cătălin Grigoraş, care a lucrat la INEC până în mai 2010 şi a expertizat CD-ul cu filmuleţul în care preşedintele Traian Băsescu ar fi lovit un copil.

În lucrarea sa, Grigoras susţine că directorul INEC, Cristian Dumitrescu, a deteriorat CD-ul cu un marker inadecvat.

Tot el a arătat, în cartea "Expertiza judiciară a înregistrărilor audio, fotografiilor şi înregistrărilor video", pe care a scris-o împreună cu Adrian Petre, ofiţer de poliţie judiciară de la Biroul Tehnic al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, că tuşul folosit de directorul INEC pentru a scrie pe CD penetrează materialul în câteva zile şi, în consecinţă, datele de pe acesta nu mai pot fi citite.

Sorin Vasilache, directorul adjunct al INEC declara însă că CD-ul a fost inscripţionat cu un marker special pentru suporturi optice, care nu alterează în niciun fel materialul video.

Toate aceste declaratii survin in urma filmarii publicate de Cotidianul "Gardianul" din 26 noiembrie 2009 în care preşedintele Băsescu pare că ar fi lovit un copil peste faţă, în timpul unui miting electoral din 2004.
În 30 noiembrie 2009, cu câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale, Traian Băsescu a trimis INEC o solicitare privind întocmirea unui aviz de specialitate vizând înregistrarea de pe CD-ul cu imagini din campania electorală din toamna anului 2004, pentru a se stabili dacă aceasta conţine "urme de intervenţie tehnică, în sensul modificării integrităţii".

În 2 decembrie 2009, Institutului Naţional de Expertize Criminalistice anunţa ca a transmis Administraţiei Prezidenţiale rezultatul verificărilor solicitate de instituţie în legătură cu autenticitatea unei înregistrări din campania electorală din 2004 în care şeful statului pare că loveşte un copil.

În aceeaşi zi, preşedintele Traian Băsescu declara că, potrivit INEC, înregistrarea de la Ploieşti conţine elemente de editare computerizată în sensul alterării integrităţii, nu e autentică şi nici nu reprezintă o copie realizată cu acurateţe a unei înregistrări autentice.

Citește și: