373 vizualizări 26 sep 2018

Salarial mediu lunar net la nivelul întregii economii a crescut anul trecut cu 14,3% (292 de lei), comparativ cu anul precedent, până la 2.338 de lei, a anunţat, miercuri, Institutul Naţional de Statistică (INS).

De asemenea, salariul mediu lunar brut din anul 2017 a crescut cu 14,7% (414 lei) faţă de cel din anul precedent, până la 3.223 de lei, potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de INS.

Cele mai mari salarii medii lunare nete, superioare mediei pe economia naţională, s-au realizat în anul 2017 în: informaţii şi comunicaţii (de 2 ori), intermedieri financiare şi asigurări (84,3%), administraţie publică (64,3%), industria extractivă (56,8%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (47%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (33,9%), sănătate şi asistenţă socială (14,3%), precum şi în învăţământ (2,1%).

Salariile medii lunare nete care s-au situat la cea mai mare distanţă sub media pe economie au fost în: hoteluri şi restaurante (39,1%), alte activităţi de servicii (33,5%), construcţii (27,5%), agricultură, silvicultură şi pescuit (20,5%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (20,1%), tranzacţii imobiliare (17,2%), distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (15,9%).

Anul trecut, indicele câştigului salarial real (exprimat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum al populaţiei) a fost de 182,3% faţă de anul 1990, mai mare cu 20,6 puncte procentuale faţă de anul precedent, respectiv cu 52 de puncte procentuale faţă de anul 2008.

Femeile au câştigat în medie cu circa 4% mai puţin decât bărbaţii, realizând un salariu mediu lunar brut de 3.159 de lei, faţă de 3.280 de lei al bărbaţilor, şi un câştig salarial mediu lunar net de 2.288 de lei, faţă de 2.383 de lei, câştigul salarial net al bărbaţilor.

„Bărbaţilor le revin câştiguri salariale medii lunare nete superioare femeilor în majoritatea activităţilor economice, cele mai mari diferenţe (peste 15%) regăsindu-se în: intermedieri financiare şi asigurări (40,5%), industria prelucrătoare (21,5%), alte activităţi de servicii (20,9%), informaţii şi comunicaţii (18,7%) şi comerţ (18,4%)”, se detaliază în comunicatul de presă al INS.

În profil teritorial, pe judeţe, salariul mediu lunar net din anul 2017 s-a situat sub media pe economie în 37 dintre judeţe. Cele mai scăzute câştiguri s-au înregistrat în judeţele Harghita (1.796 de lei, cu 23,2% mai puţin decât media pe economie), Vrancea (1.800 de lei, cu 23% mai puţin decât media pe economie), respectiv Bistriţa-Năsăud (1.815 lei, cu 22,4% mai puţin decât media pe economie).

La polul opus, s-a situat salariul mediu lunar net realizat în Municipiul Bucureşti (3272 lei), cu 39,9% peste media pe economie.

 

Citește și: