Biro ATTILA
11195 vizualizări 19 nov 2014

La acest termen instanţa l-a audiat pe Valentin Cristea singurul supravieţuitor de la Râmnicu Sărat, singurul deţinut politic în viaţă. Pentru prima dată după 50 de ani Vişinescu şi victima sa s-au întâlnit faţă în faţă. Deţinutul şi-a văzut temnicerul. Valentin Cristea a povestit ororile prin care a trecut la Râmnicu Sărat unde comandat era Alexandru Vişinescu. Torţionarul a rămas impasibil la mărturia emoţionantă a fostului deţinut. Nici episodul în care a relatat moartea chinuitoare a lui Jenică arnăutu nu l-a mişcat pe fostul comandant. S-a multumit să mai ridice ochii sa pufnească puţin sau să-şi admire pălăria maro. 

La finalul depoziţiei Valentin Cristea a luat loc în aproprierea lui Vişinescu. Fostul torţionar a insistat să dea mâna cu victima sa. Politicos Cristea i-a dat mâna dar era vizibil jenat de contactul cu tartorul de la Râmnicu Sărat. Vişinescu a îngăimat că nu tot ce a spus instanţei e adevărat. Fostul deţinut s-a ridicat şi a plecat. Instanţa s-a oferit să îi asigure o escortă ca să fie ferit de presă, Valentin Cristea fiind extrem de bolnav. 

Redăm mai jos declaraţia dată de Cristea în faţa înstanţei

“Menţin toate declaraţiile date în faţa procurorurului. Am fost dus acolo în toamna lui 56 şi am fost ţinut timp de trei luni. Nu ştiam că am fost dus acolo pentru că am fost dus într-o dubă închisă. Am fost readus la Bucureşti unde mi s-a dat încă o condamnare de 2 ani. Am stat 6 ani acolo. Am revenit la Râmnicu Sărat în toamna lui 57. Am fost dus de la Văcăreşti la Jilava şi apoi la Râmnicu Sărat.

Am aflat că sunt acolo a doua oară când am ajus acolo. Familia nu a ştiu că sunt acolo. Nu am putut să corespondez cu familia. Nu am primit pachete, scrisori sau vizite. Nu ştiam nimic despre ei. Am fost supus unor restricţii. Nu aveai voie să priveşti cerul. Singurul drept care îl aveau deţinuţii era acela la plimbare. Asta însemna scoaterea deţinuţilor în curtea interioară pentru 10-15 minute. În acest timp eram obligaţi să mergem în cerc fără să privim cerul, nu puteam nici să ne aplecăm să culegem ceva de pe jos. Eram sub paza unei santinele.

Nu am comunicat verbal cu vreun alt deţinut. Nu se putea pentru că noi eram închişi etanş în aceste celule. Eram scoşi o singură dată pe săptămână la duş dar tot aşa unul câte unul. Comunicam prin morse sau prin codul morse tuşit. Am folosit ce se numeşte acea tuse morse.

De dimineaţă până seara aveai voie să te plimbi în celulă dar nu să te aşezi pe pat ci doar pe o băncuţă. Dacă nu respectam se dădeau pedepse. În legătură cu mâncarea pe care o primeam, era puţină şi proastă, astfel că tot timpul sufeream de foame. pentru mâncare, fiecare deţinut avea la dispoziţie un castron, o lingură şi o scândură din lemn, folosită pentru pâine sau mămpligă, toate fiind marcate cu numărul celulei în care era întemniţat, pentru a se evita lăsarea de semne, pe acele obiecte, care să permită deţinuţilor să comunice între ei.

Dimineaţă primeam un surogat de cafea şi o feliuţă de pâine. La prânz şi seara primeam acelaşi fel de mancare: un arpacaş, o varză murată care era şi sărată şi amară imposibil de mâncată, şi o mâncare de cartofi si uneori fasole. Îmi amintesc de cazul lui Jenică Arnăutu care era încarcerat în celula alăturată. Suferea de ulcer şi a cerut să nu i se mai pună sare în mancare. I s-a refuzat cererea şi a intrta în greva foamei. A fost hrănit forţat. I se băga un tub pe gât şi i se turna un lichid nutritiv. Am reuşit să conversez cu el până cu trei zile înainte să se stingă.

Când am intrat în penitenciarul Râmnicu Sărat la o înălţime de 1,77 aveam o greutate de 70 de kilograme. Când am ieşit cântăream numai 51-52 de kilograme. Penitenciarul nu avea medic ci la câteva zile venea un medic civil. Primea un simulacru de aistenţă medicală. Eram consultaţi sumar. O singură dată am primit o sticluţă cu picături.

Aveam o pereche de pantoloni, o cămasă, o pereche de bocanci şi un fel de manta. Ele nu se schimbau doar lenjeria intimă se spăla o singură dată pe săptămână. La un moment dat au fost aduşi deţinuţii politici din lotul Aiud: Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Alexandru Alexandrini, Ioan Puiu, Ioan Bărbuş, Horia Măcelariu, preotul Balica. Ion Bărbuş.

Izolarea avea un caracter atât de sever încât nu puteam să schimb nici o vorbă cu gardienii. Aceştia aveau bocancii înveliţi în pâslă albă ca să nu se audă cum se mişcă de la o celula la alta. L-am  întâlnit sporadic pe domnul Vişinescu în timpul vizitelor anuale ale procurorului în celulele din penitenciar. L-am mai întâlnit odată la eliberarea din penitenciar când era acolo.

Sancţiunile erau aplicate de gardieni pe baza unor rapoarte care probabil erau vizate de comandantul penitenciarului. Când eram sancţionat mi se lua salteaua şi eram obligat să dorm pe grilajul patului. La penitenciarul Văcăreşti care era de drept comun condiţiile erau mai bune decat cele de la Râmnicu Sărat, mâcarea era mai bună aveai si asistenţă medicală.

Se spune despre el ca ar fi făcut parte din plutonul de execuţie al lui Ion Antonescu. Cred ca Vişinescu are şi structura care i -a permis să îndeplinească funcţia de comandant de penitenciar. Nimeni nu te obliga să ocupi o asemenea funcţie. Are o inclinaţie spre violenta. Poate."

Gândul l-a intervievat în 2013 pe Valentin Cristea acesta a povestit pe larg toată istoria suferinţelor sale de la Râmnicu Sărat

 

Până în urmă cu un an, Vişinescu îşi ducea o bătrâneţe liniştită într-un bloc din centrul Capitalei şi puţini dintre cei care îl întâlneau îşi puteau închipui că, în urmă cu ceva vreme, acesta era unul dintre cei mai temuţi torţionari din România. Gândul a dezvăluit anul trecut că Alexandru Vişinescu a instituit un regim criminal în închisoarea de la Râmnicul Vâlcea în care erau încarceraţi în vremea comunismului deţinuţii politici. Tot atunci, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc depunea o plângere la Parchetul General prin care Vişinescu este considerat responsabil pentru moartea a 12 deţinuţi politici, printre care şi liderul ţărănist Ion Mihalache. Acum, Vişinescu este chemat în faţa judecătorilor să răspundă în faţa acestor acuzaţii pe care le-a egat în permanenţă.

Ce s-a întâmplat la şedinţa de miercuri 5 noiembrie

Instanţa a decis audierea Nicoletei Eremia, soţia fostului general Ion Eremia, care a fost încarcerat la Penitenciarul Râmnicu Sărat în perioada în care unitatea a fost condusă de Vişinescu. Aceasta a mai dat o declaraţie în faţa instanţei, în care a arătat de ce doreşte să fie parte civilă în cauză şi a precizat că cere daune de 100.000 de euro, din care 20.000 de euro daune morale şi 80.000 de euro daune materiale.

Procurorul de şedinţă a citit rechizitoriul. ANAF a cerut instanţei să nu fie introdusă ca parte resposabilă civilmente, adică în cazul în care Vişinescu este condamnat instituţia să nu plătească despăgubiri. Întrebat de instanţă dacă doreşte să facă vreo declaraţie, Vişinescu a spus că nu doreşte. Instanţa a dispus citirea declaraţiei de la Parchet.

În declaraţia dată la Parchetul General, Vişinescu a încercat să inducă ideea că nu este vinovat de moartea deţinuţilor politici de la Râmnicu Sărat. La fel ca Ion Ficior, Vişinescu a încercat să explice că toate condiţiile din penitenciar erau stabilite conducerea Administraţiei Penitenciarelor.

În declaraţia dată la parchet Vişinescu a încercat să acrediteze ideea că el a activat în cadrul Securităţii şi nu Admnistraţiei Penitenciarelor. "Cauzele deceselor au fost din cauze naturale. Sancţiunile le aplicam în urma rapoartelor gardienilor. Sancţiunile erau mai mult formale", a declarat Vişinescu

Gândul a publicat, anul trecut, pe 30 iulie, în cadrul unui proiect media în premieră pentru România, derulat în parteneriat cu IICCMER, profilul complet al torţionarului Alexandru Vişinescu, fost comandant al închisorii comuniste de la Râmnicu Sărat. La aceeaşi dată, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a cerut Parchetului începerea urmăririi penale împotriva torţionarului, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav.

În cei şapte ani în care a condus penitenciarul, Vişinescu a instaurat un regim de tortură şi teroare. Despre închisoarea unde şi-a pierdut viaţa fostul lider ţărănist Ion Mihalache, a vorbit şi Ion Diaconescu care a sintetizat condiţiile de detenţie: „Bătăi şi terorizări fizice, care - la fel frigul şi foamea - au fost generale. Bătăile erau pe categorii, pă... şi nu permanente, să-nţelege. Apoi, izolarea. Izolarea fantastică – să trăieşti ca-ntr-un mormânt. Şi mai a fost şi promiscuitatea, care... mă rog, este reprezentată prin acele tinete care stăteau în mijlocul celulelor şi-aşa mai departe.”

După 50 de ani de uitare, gândul l-a găsit pe Vişinescu trăind liniştit într-un bloc din centrul Capitalei, cu o pensie de peste 3.200 de lei pe lună, şi a obţinut primele imagini filmate cu temutul fost comandant de la Râmnicu Sărat. După mediatizarea cazului său, Vişinescu a reacţionat violent la încercările reporterilor gândul de a vorbi cu el, înjurându-i şi încercând să-i lovească. Ulterior, fostul torţionar a răspuns întrebărilor, într-un interviu luat în faţa casei sale.

Gândul i-a găsit şi pe ultimii doi supravieţuitori ai lagărului de la Râmnicu Sărat care au povestit despre condiţiile inumane şi teroarea instituită de Vişinescu în închisoare.

Investigaţia istorică a dosarului Vişinescu a fost coordonată de către Andrei Muraru, fostul director al IICCMER, Dan Ţălnaru, director general al institutului, Adelina Ţânţariu, director în cadrul IICCMER.

După ce gândul a prezentat, cazul lui Alexandru Vişinescu acesta a fost preluat de întreaga presă din România, fiind de asemenea prezentat pe larg şi în presa din internaţională, Washington Post şi Associated Press alocând spaţii largi subiectului.

Campania gândul a pornit de la un comunicat al Institutului de Investigare a  Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului din aprilie care anunţa operaţiunea de depistare şi cercetare a torţionarilor comunişti. O temă care în ultimii 10 ani a dispărut din spaţiul public.

Citește și: