Teodora Marinescu
146 vizualizări 18 apr 2019

Carol Rollie Flynn a vorbit, într-un amplu interviu pentru Mediafax şi Monitorul Apărării şi Securităţii (MAS), despre importanţa României pentru Statele Unite şi NATO şi despre posibila ameninţare a terorismului.

„Cred că Rusia, în special Vladimir Putin este foarte îngrijorat în ceea ce priveşte democraţiile aflate la frontiera sa. Democraţiile, prin natura lor, sunt foarte deschise şi transparenţa este foarte importantă în demoocraţie, iar transparenţa nu este ceva ce îşi doreşte Rusia, pentru că ar scoate în evidenţă corupţia, oligarhii, cleptocraţia", spune Carol Flynn.

Cât priveşte atacurile cibernetice, aceasta spune: „trebuie să te asiguri că oamenii care folosesc acele reţele sunt educaţi în domeniu. Majoritatea atacurilor cibernetice sunt efectuate după ce accesăm link-uri dăunătoare şi introducem viruşi în reţele. Ţine doar de educaţia pe care o are utilizatorul".

Redăm interviul integral:

Mediafax: În contextul actualelor evoluţii în securitatea Mării Negre, care este relevanţa României pentru NATO şi pentru Statele Unite, la 15 ani de la aderarea României la Alianţă?

Carol Flynn: România este un partener strategic pentru Statele Unite. După cum ştiţi, România are o locaţie foarte strategică în regiunea Mării Negre, este marginea estică a NATO. De aceea poziţia strategică a României, din punct de vedere geografic, cât şi faptul că au fost parteneri foarte buni în cadrul NATO, îi face foarte importanţi pentru Statele Unite.

Mediafax: Consideraţi că Europa de Est este o zonă vulnerabilă în cadrul NATO?

Carol Flynn: Sunt de părere că este o zonă vulnerabilă. Cred că Rusia, în special Vladimir Putin este foarte îngrijorat în ceea ce priveşte democraţiile aflate la frontiera sa. Democraţiile, prin natura lor, sunt foarte deschise şi transparenţa este foarte importantă în demoocraţie, iar transparenţa nu este ceva ce îşi doreşte Rusia, pentru că ar scoate în evidenţă corupţia, oligarhii, cleptocraţia şi cred că Vladimir Putin consideră acest lucru ca fiind o posibilă ameninţare.

Mediafax: Ce măsuri credeţi că ar putea fi luate pentru a evita atacurile cibernetice asupra infrastructurii critice şi pentru a preveni ingerinţele politice?

Carol Flynn: Este vorba strict de Educaţie. Este nevoie de o apărare cibernetică bună, o igienă cibernetică bună. Să ne asigurăm că sistemele au fost actualizate, că au fost făcute reparaţiile necesare, să îţi monitorizezi reţelele. Aceste sunt foarte importante pentru o apărare cibernetică bună. Dar şi mai important de atât, trebuie să te asiguri că oamenii care folosesc acele reţele sunt educaţi în domeniu. Majoritatea atacurilor cibernetice sunt efectuate după ce accesăm link-uri dăunătoare şi introducem viruşi în reţele. Ţine doar de educaţia pe care o are utilizatorul. Din cauza răspândirii războiului informational şi armatelor de trolli şi de boţi, care pot disemina dezinformare atât de repede, cea mai bună apărare este, din nou, educaţia. Dezvoltarea gândirii critice în rândul oamenilor, care ar putea să îşi dea seama când sunt manipulaţi, care pot să privească în mod critic informaţia pe care o primesc.

Mediafax: Poate România să fie considerată o ţintă pentru terorişti?

Carol Flynn: Asta este o întrebare interesantă. Consider că are potenţialul de a fi, însă nu cred că ar fi o locaţie de interes major. Orice ţară are potenţialul de a fi, însă sunt de părere că România prezintă un risc mai mic decât alte ţări.

Carol Rollie Flynn, cercetător ştiinţific la Programul de Securitate Naţională al Institutului de Cercetare pentru Politică Externă, este fondatorul şi directorul principal al companiei de servicii profesionale Singa Consulting. Veteran cu 30 de ani de activitate în cadrul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), doamna Flynn a deţinut funcţii executive de rang înalt, printre care directorul Academiei de Leadership al CIA, directorul Biroului Relaţii de Informaţii Externe, directorul adjunct asociat al Centrului Naţional pentru Combaterea Terorismului, director executiv al Centrul de combatere a terorismului CIA şi şef de agenţie în centre importante din Asia de Sud-Est şi America Latină.

Are o vastă experienţă în operaţiunile de informaţii externe, în securitate şi în contrainformaţii. Doamna Flynn este, de asemenea, profesor adjunct la Şcoala de Studii de Securitate din cadrul Serviciului de Externe / Securitate al Universităţii din Georgetown, unde a co-supervizat Forţa Naţională de Securitate în Domeniul Securităţii Naţionale (NSCITF), care a efectuat cercetări privind Terorismul Lone Wolf, combaterea extremismului şi ameninţări interne.

Citește și: