Alina Dan - Mediafax
2610 vizualizări 30 oct 2012

Andrei Marga, preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), a vorbit într-un interviu acordat MEDIAFAX despre neregulile pe care le-a constatat la unele dintre filialele ICR, despre sume cheltuite de institut, oferind, de asemenea, o replică fostului preşedinte al instituţiei, H.R. Patapievici.

În interviul acordat MEDIAFAX, preşedintele ICR a mai vorbit despre mult discutata şi deja proverbiala afirmaţie referitoare la calorifer, subliniind că aceasta a fost scoasă din context.

La începutul lunii octombrie, prezent într-o dezbatere televizată pe tema sumelor investite de Institutul Cultural Român (ICR) în perioada în care era condus de Horia-Roman Patapievici şi despre proiectele prin care ICR intenţionează să promoveze cultura română în străinătate, Andrei Marga a făcut referire, printre altele, şi la invenţiile româneşti mai puţin cunoscute, dând ca exemplu caloriferul. "Trebuie să facem loc şi ştiinţelor şi tehnologiilor. Dau un exemplu, caloriferul este o invenţie transilvană, câţi ştiu de asta? Cultură mai înseamnă şi calculul zborurilor cosmice, şi descoperirile speologice… putem merge în afară şi cu alte lucruri decât film şi teatru", a spus Andrei Marga, a cărui afirmaţie a dat naştere unui val de ironii la adresa sa.

Urmăreşte aici interviul video realizat de Mediafax

De asemenea, în interviul acordat MEDIAFAX, preşedintele ICR a oferit nişte răspunsuri la controversele privind numirile în funcţiile de directori ai unor filiale ale unor persoane care au fost catalogate de predecesori drept incompatibile cu funcţia.

În acelaşi interviu, Andrei Marga a prezentat motivele pentru care consideră necesară înfiinţarea unor filiale ale Institutului Cultural Român în provinciile istorice ale ţării.

Totodată, şeful ICR a prezentat o situaţie a institutelor culturale din străinătate, la momentul în care a devenit preşedintele instituţiei, succedându-i în funcţie lui Horia-Roman Patapievici, căruia îi şi oferă o replică la comentariul făcut de acesta recent, la Cluj-Napoca, în care compara maniera în care Marga doreşte să conducă instituţia cu o corabie ai cărei vâslaşi au fost înecaţi, iar pânzele i-au fost rupte. "Cred că strategia este greşită, dar nu vreau să mai comentez strategia noului director al ICR. Întrebaţi-l pe domnul Marga. Ştiţi cum este, te sui într-o corabie care are pânze şi vâsle. Îi îneci pe vâslaşi şi rupi pânzele. Cum să mai mergi?", a spus fostul director al ICR.

Prezentăm mai jos interviul acordat MEDIAFAX de preşedintele ICR, Andrei Marga:

Reporter: De ce consideraţi că ICR de la Bucureşti nu poate acoperi întreaga ţară, astfel încât să fie nevoie de deschiderea a patru noi filiale?

Andrei Marga: Trebuie să facem distincţie între filialele Institutului Cultural Român, care sunt unităţi amplasate în provinciile istorice ale României - Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara şi Craiova -, şi institutele culturale române care sunt amplasate în exterior. Am iniţiat filialele din mai multe raţiuni şi o să evoc câteva dintre ele. În primul rând, aceste filiale ar trebui, ar fi bine să creeze acces pentru literaţi, artişti, cercetători din diferitele centre ale ţării la programele ICR. Până acum, accesul a fost mai anevoios, pentru motivul simplu că aici erau toate soluţiile, toate resursele, iar cei de la instituţii resimţeau distanţa care este până la Bucureşti.

Al doilea motiv al înfiinţării filialelor este acumularea de resurse financiare la faţa locului. Unele judeţe, unele capitale de judeţe au resurse financiare considerabile, care ar trebui să fie folosite. În general, ICR trebuie să folosescă mai mult, pe lângă resursele bugetare şi resursele extrabugetare, iar aici este un canal foarte bun. În definitiv, aici sunt multe firme care susţin traduceri, cercetări ştiinţifice, elaborarea de lucrări - fie că este vorba de lucrări artistice sau de cercetare.

În concluzie, este vorba despre două raţiuni: acces lărgit la programele ICR şi acumularea de resurse financiare pentru ICR.

Rep.: Ce aţi găsit la ICR-urile din străinătate după plecarea echipei Patapievici (Horia-Roman Patapievici, fostul preşedinte al ICR, n.r.)? Ce aveţi să le reproşaţi institutelor culturale?

A. M.: Nu le-am vizitat încă pe toate. Trebuie spus din capul locului că a fost un pas mare pentru România, din 2005, de când s-a început înfiinţarea de institute culturale în metropole, în capitale ale lumii. Este un pas care trebuie subliniat. A fost mare. Din păcate, în continuare nu s-au mai gândit destul de riguros, nu s-au mai aplicat nişte programe cu impact mai larg. Şi dau câteva exemple: Institutul Cultural Român de la Bruxelles. El nu are un sediu nici la această oră, aşa că trebuie gândit cam totul, de la infrastructură până la programele pretenţioase. Suntem, totuşi, în capitala administrativă a Uniunii Europene. Celălalt exemplu: Viena. La Viena s-a făcut un Institut Cultural Român, are un amplasament bun, chiar în zona centrală a oraşului, dar nu are o bibliotecă. Or, să fim foarte clari, un institut cultural fără bibliotecă nu dă rezultate.

Mai departe, să luăm ca exemplu New Yorkul. Există o infrastructură, s-au făcut mulţi paşi acolo, dar programele sunt orientate mai mult pe direcţia specializării directorului - film şi teatru -, ceea ce nu e rău. Evident că în film România a câştigat o poziţie demnă de subliniat şi ne bucurăm de acest fapt şi trebuie să susţinem în continuare filmul, mai ales că el a obţinut poziţii foarte bune. Teatrul este foarte bun şi trebuie şi el susţinut. Deci nu este vorba cumva de o atenuare a acestor preocupări, dar, mai ales la New York, mă gândesc la o prezenţă mai amplă şi din punct de vedere literar, şi la o prezenţă ştiinţifică şi, de ce nu, istorică. Deci trebuie să lărgim evantaiul de la faţa locului.

Iau un alt exemplu: Istanbulul. Acesta este un centru, o metropolă care ne interesează şi din punct de vedere al distribuirii culturii române de acolo. Ştim cu toţii ce impact are Istanbulul, nu numai în Turcia, ci şi în afară. Iar acolo ne interesează să folosim oportunităţile de explorare a trecutului românesc atât cât este el prezent în arhivele din Turcia. Numai că acolo institutul este îndreptat preponderent spre distribuirea artei româneşti, ceea ce este foarte bine, dar trebuie să îl întărim pe linia explorării istorice, a explorării izvoarelor istorice ale României.

Un alt exemplu este Varşovia. Acolo avem solicitări chiar de la intelectuali polonezi, să prezentăm o Românie mai complexă. Evident, cea artistică este de prim-plan şi are impactul cel mai larg - ştim bine asta cu toţii -, dar trebuie să prezentăm şi o Românie intelectuală, o Românie care îşi dezbate propriile probleme.

La Tel Aviv, trebuie ameliorată infrastructura, în sensul că amplasamentul este într-o clădire închiriată şi s-ar putea găsi o soluţie de stabilizare în timp, pentru că aceste închirieri costă enorm, aşa că devine mai rentabil să cumperi o clădire. Şi acolo (la Tel Aviv, n.r.) există următoarea situaţie. Sunt biblioteci întregi de carte românească amplasate în diferite locuri din Tel Aviv, fără ca ele să fi fost reunite într-o puternică bibliotecă românească, pe care o putem face, pentru că, ştim bine, ne adresăm nu numai populaţiei evreieşti, ci şi celor aproximativ 400.000 de emigranţi din România.

Institutele trebuie regândite sub aspectul infrastructurii, al lărgirii programelor şi sub aspectul impactului. Trebuie să urmărim un impact mai profund.

Rep.: Aţi spus, la un moment dat, că la Istanbul se desfăşura activitate de impresariat artistic. În ce sens?

A. M.: Analiza a fost făcută de mai mulţi distinşi turcologi din Bucureşti. Raportul scris făcut de turcologii de la Universitatea din Bucureşti arată că institutul din Istanbul se preocupă - ceea ce, după părerea mea e bine - de distribuirea artei româneşti la Istanbul, dar acest institut şi-a pierdut din anvergura cercetării ştiinţifice făcute în arhivele turceşti. Se înţelege că turcologii pledează pentru cercetare în arhivele turceşti, ceea ce este necesar, dar trebuie spus că Academia di Romania, Institutul de la Viena, de la Istanbul, trebuie să aibă fiecare şi câte o componentă de cercetare, cu componenta de cercetare istorică.

Aş adăuga că sperăm ca, în 2013, să înfiinţăm la Atena un Institut Cultural Român. Şi acela va intra în acest regim şi va avea şi o componentă de cercetare.

Sigur, este o discuţie în legătură cu Viena. Ştim bine cât de mult a depins istoria Ardealului de ceea ce se petrecea la Viena, dar acolo nu este încă luată decizia dacă mergem pe acelaşi regim.

Rep.: Spuneaţi că la ICR Varşovia aveaţi "toate datele că trebuie făcută o înlocuire". Care sunt acele date?

A. M.: Aveam date privind impactul (activităţilor ICR din Varşovia, n.r.) care nu era cel dorit şi destul de extins. Activităţile sunt pe un registru prea restrâns, iar acolo, după o analiză făcută la faţa locului de oameni din interiorul şi din afara ICR, trebuia să se ia o astfel de decizie. Ceea ce s-a şi făcut.

Rep.: Cine face aceste evaluări?

A. M.: Avem diferite direcţii care operează în institut. Acum operăm cu o nouă organigramă şi o direcţie generală se ocupă de institute, de reprezentanţele în exterior, aşa cum le numim noi, cu opt angajaţi, are tot timpul datele cu privire la ce se petrece în aceste institute.

Rep.: Dar la Paris şi Budapesta ce a fost?

A. M.: La Paris, obiectivul imediat este organizarea cu succes a participării României la Salonul de Carte din martie 2013. Acolo, dinamica era foarte înceată, iar rapoartele întocmite la faţa locului de cei din misiunile României la Paris ne arătau că nu s-a asumat cu toată energia pregătirea salonului şi de aceea s-a şi întârziat şi aici. Acum pregătirile sunt în program, chiar astăzi (luni, n.r.) pleacă confirmarea de către noi a listei de invitaţi. Prin urmare, erau acolo disfuncţionalităţi, încât trebuia făcut acest pas.

Pe de altă parte, nu ascund un fapt: e normal ca la institute să fie trimise personalităţi profilate ale culturii române. Vedem bine că soluţia de a merge doar cu manageri nu dă rezultate sau sunt rezultate prea modeste. Ne putem uita ce s-a întâmplat şi în ultimii ani - s-a mers pe manageri -, chiar la Paris titulara declara că ea este manager şi nu s-a ocupat de cultură. Trebuie să fim lucizi. Trebuie să trimitem la conducerea institutelor, cum au făcut şi alte ţări şi fac şi azi, personalităţi culturale, ceea ce la Paris s-a şi mers, pe două personalităţi foarte profilate - un ilustru critic şi istoric litrerar de la Iaşi (Alexandru Dobrescu, n.r.) şi pe o altă personalitate foarte profilată intelectual, Ramona Călin, cu o experienţă întinsă, de impact, în Franţa.

La Budapesta, problema este de a produce o înnoire. Sigur, aici, oricine are datele a ceea ce s-a făcut în aceste institute va vedea că acţiunile au fost foarte amestecate. Noi am reacţionat, de pildă, la Festivalul Piftiei de la ICR Budapesta, care a dat şi un premiu de 1.500 de euro - nu înţelegem cui, probabil pentru excentricitate, şi nu înţelegem nici în ce sens, dar se pot vedea pe listă. Mai sunt lucruri de acest fel, dar nu vreau să intru într-o cazuistică. La Budapesta trebuie să prezentăm o cultură română cu bogăţia ei efectivă.

Rep.: Numirea directorilor de la Varşovia şi Budapesta este controversată. Despre Alexandra Nica-Zdaniuk (directorul ICR Varşovia, n.r.), Sabra Daici (fostul director ICR Varşovia, n.r.) a spus că "nu are nimic de-a face nici cu diplomaţia, nici cu cultura", iar despre Gabriela Matei (directorul ICR Budapesta, n.r.), Brînduşa Armanca (fostul director ICR Budapesta, n.r.) a declarat că, pe lângă faptul că nu are o capacitate managerială, are şi "diverse trăsături sociopate". Cine sunt, de fapt, noile directoare ale filialelor din Varşovia şi Budapesta?

A. M.: Nu e calitatea mea să intru în polemică cu afirmaţiile uneia sau alteia dintre doamnele pe care le-aţi citat. În principiu, însă, părerea mea este să nu ne luăm după aceste defăimări. Ele sunt simple defăimări. Eu cred că trebuie văzut despre ce este vorba. Doamna care este numită la Varşovia este foarte apreciată de cei cu care a lucrat, este absolventă, licenţiată în limba polonă, este o doamnă prestigioasă.

Dincolo, la Budapesta, doamna Matei, care intră în postul de directoare, este apreciată, inclusiv la Ministerul de Externe şi este absolventă de studii consacrate în ungarologie. Deci, să sintetizez, nu cred că defăimările acestea trebuie creditate.

Rep.: Într-o declaraţie pentru MEDIAFAX, doamna Brînduşa Armanca şi-a exprimat intenţia de a vă da în judecată pentru "modul dispreţuitor, complet neacademic, cu comunicate pe site-ul ICR" în care spune dânsa că s-au făcut demiterile.

A. M.: Au fost contactate. Nu aceasta este problema. În mod sigur, fiecare poate să spună ce doreşte. Au fost contactate, nu este niciun dubiu în acest sens. Ne trebuie aici şi în acest caz facem convingătoare ideea că un mandat este suficient. La Budapesta s-a încheiat sau se încheie mandatul, nu am în faţă datele, dar, dacă nu mă înşel, este spre prelungire. Trebuie să îi convingem pe toţi că sunt mulţi alţi intelectuali care pot juca rolul de director şi este bine pentru ţara noastră să rulăm mai mulţi intelectuali în aceste roluri. Acestea sunt şi şanse de afirmare culturală personală pentru că, să ne înţelegem, că la Budapesta un ungarolog are ocazia să se şi perfecţioneze în specializarea lui, la fel şi în Polonia sau la Paris.

Rep.: De când sunteţi la conducerea ICR aţi avut discuţii cu cineva din vechea conducere?

A. M.:Vechea conducere a plecat cu mult înainte de a veni eu. (…) Deci, până la această oră, nu am avut nicio discuţie, dar, probabil, vom avea.

Rep.: Este cineva din fosta echipă ICR pe care v-aţi fi dorit să-l păstraţi?

A. M.: Totul s-a organizat pe baze noi. Preşedintele este ales de Senatul României, vicepreşedinţii şi secretarii sunt desemnaţi de Senatul României, membrii consiliului de conducere sunt aleşi de Senatul României. Chiar acum suntem în faza punerii în aplicare a organigramei - aprobată de consiliul de conducere al ICR şi avizată de Ministerul Finanţelor - care a adus o reorganizare. Faţă de vechea organigramă, în care toate direcţiile şi serviciile erau în linie, la acelaşi nivel, cea nouă prevede cinci direcţii generale, care au în subordine direcţii şi servicii. Deci e o altă organizare. Mai departe, secretarul general şi secretarul adjunct sunt propuşi de preşedinte, dar pentru toate posturile, potrivit legii, se prevede concurs. Astfel, numirile sunt provizorii până la data concursului care va titulariza pe cineva pe post.

Referitor la întrebare, nu am mers pe măsuri de tipul "toţi să rămână sau toţi să plece". Se va face o analiză pe fiecare direcţie şi fiecare serviciu şi vom vedea care sunt rezultatele, dar mulţi dintre cei care sunt acum în echipă - directori de direcţii, şefi de servicii - sunt din vechea echipă şi îi păstrăm. Pentru că avem nevoie de competenţă.

Rep.: Ce consideraţi că vi se reproşează pe nedrept privind maniera în care doriţi să conduceţi ICR?

A. M.: Mai multe. De exemplu, la ora la care s-a decis ca eu să fiu preşedintele ICR, eram plecat cu un program de cercetare în afara ţării. Atunci am trimis imediat răspunsul meu şi cu un text - pentru că mereu se întreabă care sunt intenţiile. Unii s-au legat de termeni. Chestiunea termenilor nu este nicio supărare. Eu am folosit termenul "producerea de valori" şi el a fost atribuit limbajului de lemn. Trebuie să lămurim că termenul este de provenienţă germană. Puteam folosi la fel de bine "generare de valori", "creare de valori", dar a fost o neînţelegere. Termenul este folosit de mari esteticieni din secolul XX, nu era termenul creat de mine. Nu acesta este scopul meu.

Mai departe, a fost o neînţelegere legat de afirmaţia din textul meu, pe care mi-o asum cu toată răspunderea, că România trebuie să promoveze valori validate în exterior. Trebuie să prezentăm şi experimentele noii generaţii, dar trebuie să prezentăm mai mult operele validate. Am plecat de la observaţia că, în ultimii ani, ICR-ul s-a axat pe experimente şi a lăsat în afară operele validate. Or, eu zic să ne axăm pe amândouă. Şi experimente care trebuie susţinute trebuie promovate în afară, dar nu facem bine culturii române dacă nu prezentăm şi reuşitele şi operele deja consacrate. Suntem bine şi în pictură, şi în roman, unde avem pe (Mircea, n.r.) Cărtărescu, pe (Dan, n.r.) Lungu şi mulţi alţii, dar nu cred că pierdem dacă etalăm şi opera lui (Nicolae, n.r.) Breban, îl etalăm şi pe D.R Popescu, (Augustin, n.r.) Buzura sau Fănuş Neagu. Deci prozatorii deja validaţi de publicul românesc. Aici a fost o neînţelegere. Unii au înţeles că se părăsesc experimentele, dar experimentele nu trebuie părăsite în niciun fel, ci trebuie susţinute în continuare, pentru că ele sunt canalul înnoirii.

Rep.: Într-un interviu spuneaţi că "este o chestiune de timp" ca imaginea României să se schimbe în bine şi făceaţi referire la menţionarea ţării noastre în enciclopedii, dicţionare, istorii, volume de referinţă. Cam în cât timp estimaţi că vor veni nişte rezultate?

A. M.: Dacă e vorba de cunoaşterea culturii române, pentru că aceasta este principala noastră miză - vizibilizarea culturii române -, nu trebuie tăgăduit că s-au făcut paşi de la înfiinţarea Fundaţiei Culturale Române, paşi care trebuie continuaţi. Cred că, dacă reuşim să prezentăm o cultură română mai bogată - incluzând pe lângă literatură, muzică, arte plastice şi ceea ce produc istoricii, ceea ce produc cercetătorii ştiinţifici -, în 6 până la 10 luni, reuşim în plan internaţional să creem un nou interes pentru cultura română.

Rep.: Legat de programul de traduceri, ce planuri aveţi?

A. M.: La această oră, sunt realizate în istoria ICR peste 300 de traduceri cu susţinerea de aici, de la ICR. După cum există, de asemenea, traduceri ale operelor în relaţia directă a autorului cu editura. În acest moment, în discuţie se află traducerile pentru Salonul de Carte de la Paris. Lista este deja făcută şi nu am mai atins-o, pentru că am fi intrat în criză de timp. Lista era acceptabilă, cu două obiecţii. În primul rând ar mai fi trebuit întărită cu nişte autori - am dat exemple la proză, pentru că de aici trebuia să intre, dar şi din istorie literară, din critica literară, o lucrare despre Eugen Ionescu, de exemplu, interesează la Paris.

A doua obiecţie pe care am ridicat-o, dar nu am mai schimbat sistemul, este aceea cu privire la relevanţa editurilor. Trebuie să ne concentrăm spre editurile puternice. S-a lucrat în sistemul de piaţă pură - s-a dat o listă de la ICR, editorii francezi au ales autorii şi cărţile, au realizat traducerea şi ei sunt cei care au fost remuneraţi de la ICR. În acest angajament apar edituri consacrate - Gallimard, Flammarion -, dar apar şi edituri mai puţin consacrate. Evident că nu poţi să excluzi ca o editură neconsacrată să devină consacrată cândva, dar, totuşi, pentru cultura română, este bine să apară la edituri consacrate.

Rep.: Să înţelegem că prezenţa României la Salon du Livre 2013 va fi organizată după planurile vechii echipe a ICR?

A. M.: Nu, va fi mult amplificată. Vor fi adăugiri la această listă de traduceri. Ne preocupăm să colectăm cam toate traducerile româneşti din ultimii ani în limba franceză, pentru a le etala, de asemenea, la acest salon al cărţii. Ne procupă să absorbim din ţară, de la editurile din ţară, de la universităţi, ceea ce s-a produs în materie de francofonie - de la texte pentru învăţarea limbii franceze până la texte în limba franceză, fie ele de istorie, de literatură sau de altceva. Mai departe, ceea ce se numesc activităţile conexe ale Salonului de Carte, acestea vor fi mai ample, în sensul că mulţi intelectuali din ţară vor participa acolo la dezbateri împreună cu intelectuali francezi, dezbateri consacrate culturii române şi societăţii româneşti. Deci programul este mai amplu decât s-a prevăzut iniţial. La traduceri nu am mai făcut schimbări.

Rep.: Aminteaţi despre sume mari care s-au cheltuit pe proiecte minore . Despre ce sume şi ce proiecte este vorba?

A. M.: Pot să vă dau mai multe exemple. Un fapt trebuie să-l recunoaştem toţi. Nu poţi să faci activităţi culturale de anvergură fără să investeşti. Doi. În unele situaţii, poţi stârni interes pentru cultura română aducând un mare invitat care şi costă. Unii invitaţi costă. Se ştie prea bine. Aşa stând lucrurile, după părerea mea, trebuie prevenită tendinţa de a cheltui fără niciun orizont.

Îmi cereţi nişte exemple. Să se susţină câte o conferinţă la un institut cultural român din străinătate este foarte bine, dar asta nu înseamnă că toate trebuie plătite şi cât mai sus. S-au dat la unele ICR-uri şi câte 3.000 de euro onorarii pentru o conferinţă de o oră, o oră şi jumătate. Sau avem o persoană care a luat în primele şase luni ale anului 2012 50.000 de euro onorarii de la ICR. Sigur că toţi am fi bucuroşi să primim astfel de onorarii, dar trebuie să fim realişti. Nicio ţară nu poate plăti onorarii de această anvergură.

Sau la Budapesta s-au plătit onorarii de 11.000 de euro pentru o acţiune de trei sau patru ore. Vă pot oferi multe exemple în acest sens, dar nu exemplele sunt importante, ci contează faptul că ar trebui procedat aşa cum procedează şi Goethe Institut, şi Institutul Francez, care nu plătesc toate acţiunile.

Rep.: Horia-Roman Patapievici spunea că modul în care dumneavoastră încercaţi să conduceţi ICR poate fi asemănat cu o călătorie într-o corabie fără pânze ("îi ineci pe vâslaşi şi rupi pânzele" - Cluj-Napoca, n.r.). Cum comentaţi?

A. M.: Mă rog, dacă dânsul preferă aceste metafore marinăreşti, îl înţeleg. Atunci răspunsul meu este simplu: vâslaşii sunt şi mai mulţi şi mai buni la această oră, iar începând chiar cu textul Sincronizarea Institutului Cultural Român am arătat că e nevoie de a deschide orizonturile, deci şi orizonturile sunt mai deschise, pânzele sunt mai larg desfăşurate decât înainte. Eu aş spune mult mai simplu. Şi aş folosi o altă metaforă - prefer metafora sincroniei - şi aş spune că, oricât s-ar supăra dânsul, nu iese o simfonie doar cu 2-3 tromboane uzate.

Rep.: Exemplul caloriferului a fost îndelung interpretat. Ce aţi vrut să spuneţi, de fapt?

A. M.: Dar nu numai că am vrut să spun, ci chiar am spus-o. Am spus că trebuie să lărgim conceptul de cultură şi asta nu dintr-o iniţiativă privată a mea, ci este o înţelegere a culturii modificată faţă de practica de aici. Să ne uităm în dicţionarele de antropologie, de filosofie a culturii. Cultura înseamnă, desigur, literatură, arte plastice, muzică, dar înseamnă şi ştiinţe, şi filosofie, şi teologie, dar înseamnă şi inovaţii tehnice. Şi am atras atenţia că noi, ca români, am avut o perioadă în care ne prezentam în afară mai mult cu folclorul. Ceea ce e foarte bine, pentru că un folclor românesc autentic bine reprezentat e un succes. E foarte bine, de asemenea, că prezentăm filmul, că prezentăm şi alte lucruri, dar problema era să prezentăm şi alte performanţe al culturii române. Şi am dat exemplul descoperirilor ştiinţifice şi al inovaţiilor tehnice. Am dat ca exemplu biospeologia. E bine să etalăm faptul că biospeologia a fost o disciplină care a fost creată pe aceste meleaguri. Emil Racoviţă a venit din Franţa şi a fondat biospeologia - se pot vedea revistele. Am dat exemplul primului calcul al zborurilor cosmice, care este făcut de un om născut pe aceste meleaguri - Hermann Oberth. Am dat al treilea exemplu - inovaţia Heizkörper, în limba germană, care se poate traduce "radiator", "calorifer". Aceasta este o inovaţie tehnică datorată unui inginer din Mediaş şi care a fost validată la Viena, care, pe atunci, era un fel de centru. Am mai dat ca exemplu sociologia grupurilor mici. Puţină lume ştie că omul care a iniţiat această direcţie sociologică mondială provine de pe aceste meleaguri.

Am vrut să spun că trebuie etalate şi astfel de realizări, pentru că lumea de azi, este, totuşi, o lume ştiinţifico-tehnică.

(Serviciul FOTO al MEDIAFAX vă pune la dispoziţie imagini de la eveniment)

Citește și: