Gandul
3331 vizualizări 18 aug 2019

Luiza Gheorghiţa Paraschiv povesteşte desfăşurarea bizară a interviului de angajare la Radio Oltenia. Ea a fost declarată admisă după faza de selecţie a dosarelor, etapă din 5 august, iar trei zile mai târziu a promovat proba scrisă, scrie paginademedia.ro.

„Unde lucrează soţul?”

„Cine ţine banii în casă?”

„Soţul tău are vreodată dreptate?”


Acestea au fost întrebările puse de Alexandru Mogoşeanu, şeful comisiei care a ales viitorii angajaţi.

Mai mult, femeia a fost pusă să recite poezii.

Eu am fost la concurs cu alte 9 persoane. La ultima probă, interviul, am rămas 4. Eu, fostă la TVR, şi alte 3 persoane care erau din radio. Chiar am avut încredere că va fi un interviu corect.

Apoi au început întrebările care nu aveau nicio legătură cu concursul. În paralel, cei din comisie, în frunte cu directorul Mogoşeanu, fumau!

M-au pus să recit o poezie. I-am întrebat de ce, nu mi-au răspuns. OK, spun „Căţeluş cu părul creţ”. A urmat un dialog cu directorul Mogoşeanu.”, a povestit jurnalista.

Ea susţine că Mogoşeanu a întrebat-o de ce a plecat din TVR, dar a refuzat să răspundă şi şeful respectiv s-a enervat: „Dacă te apucă motive personale şi la noi şi ne laşi postul descoperit după trei săptămâni?”

Candidata a fost respinsă şi a depus o contestaţie la Societatea Română de Radiodifuziune (SRR), care este „în lucru”.

Foto: Capturi YouTube.com

Citește și: