41 vizualizări 30 oct 2009

În luna noiembrie, doar la Sala Palatului din Capitală sunt programate 12 concerte şi show-uri. Decembrie adună, în acelaşi spaţiu, alte 12 reprezentaţii. Sala Polivalentă şi Palatul Naţional al Copiilor vor fi, până la finalul anului, locurile de desfăşurare a altor 10.

O eventuală interzicere a întrunirilor publice (intrată deja în vigoare pe pământ bulgăresc) ar cădea cât se poate de rău. Măsura extremă i-ar lipsi pe spectatori de o mulţime de seri agreabile, dar - mult mai trist, mai ales pe timp de criză - ar scoate din buzunarul artiştilor şi al organizatorilor de spectacole sume considerabile.

Pentru perioada imediat următoare, sunt programate concerte ale unr artişti străini: Diana Krall, Jan Garbarek, Sandra, Yann Tiersen, Alessandro Safina, Jon Lord, Chris Norman, Demis Roussos, Harlem Gospel Choir şi-au trecut în agendă escale la Bucureşti. Dragoş Chiscoci, reprezentant Emag!c, firma care o aduce în România de diva jazz Diana Krall, declară că vânzările de bilete, intrate în linie dreaptă, merg bine. La preţuri care variază între 100 şi 500 ron, anularea concertului s-ar traduce prin pierderi serioase. În ceea ce priveşte onorariul vedetelor, chestiunea se reglează "în funcţie de contractul cu fiecare artist şi clauzele respective, de la caz la caz".

Numai Ştefan Bănică are, luna viitoare, 4 recitaluri la Sala Palatului. Cum preţul mediu al biletului se situează în jurul valorii de 85 ron, la 4.000 de bilete pe seară, timp de 4 seri, organizatorul s-ar trezi cu un gol de peste 1.370.000 ron (aproximativ 342.500 de euro).

Trupa Proconsul şi fanii săi aşteaptă data de 28 noiembrie pentru un moment festiv: lansarea albumului care marchează 10 de existenţă a trupei, plus concertul aferent. Pentru acest disc, grupul a renunţat la alte proiecte, concentrându-se pe ceea ce speră că va fi un show memorabil. Cum vede Bodo, solistul Proconsul, situaţia în care întrunirile publice vor fi interzise? "Dacă a atât de rău cu gripa, eu sunt de acord. Dar pe noi, decizia asta ne-ar afecta rău de tot. În România, unde trăim doar din spectacole, nu şi din vânzări de albume, ar fi crunt. Am rămâne fără fonduri din care să ne plătim echipele tehnice, leasing-ul pentru echipamente, ar însemna, practic, colapsul pentru artişti. În contractele pentru cântări sunt stipulate clauze în care se face referire la cazuri de forţă majoră, aşa că nu ne-am mai primi onorariul, odată aprobată măsura respectivă".

Cu toate astea, Bodo crede că românii nu se vor supune cuminţi eventualei restricţii: "Românii sunt inventivi, vor găsi modalităţi să fenteze regulile. Am putea auzi replici de genul: «Noi ne-am strâns 3, dar ne-am trezit cu restul pe cap, ce era să facem?» Se va descurca, pe propriul risc".

Citește și: