112 vizualizări 17 oct 2010

Învăţătoarea Cristina Anghel, din Caracal (Olt), a declarat, sâmbătă seară, că nu va renunţa la greva foamei, chiar dacă fostul preşedinte al României Ion Iliescu a cerut delegaţilor la Congresul PSD să aprobe un mesaj către aceasta de încetare a grevei.

Profesoara Cristina Anghel a declarat că s-ar fi gândit la mesajul transmis de Ion Iliescu de a înceta greva foamei dacă preşedintele PSD, Victor Ponta, într-o discuţie personală nu i-ar fi transmis că nu o poate ajuta.

"Îi mulţumesc din suflet domnului Ion Iliescu că s-a gândit la mine, îi mulţumesc mai ales că eu nu sunt membră a vreunui partid politic şi nici nu voi fi vreodată. M-aş fi gândit poate la sfatul dumnealui dacă în urmă cu două săptămâni nu aş fi vorbit cu domnul Ponta, pe care l-am întrebat de ce nu face nimic opoziţia şi mi-a răspuns că nu poate să mă ajute cu nimic, că pârghiile nu sunt în mâinile lui", a declarat corespondentului MEDIAFAX Cristina Anghel.

Ea a precizat că nu va renunţa la forma de protest, pe care a declanşat-o în urmă cu mai bine de 50 de zile.

"Aş avea o întrebare pentru omul şi nu politicianul Ion Iliescu, dacă dumnealui, care o viaţă întreagă a avut principii pe care şi le-a respectat ar fi fost în locul Cristinei Anghel ar fi renunţat?! Sunt sigură că nu. Deci nu voi renunţa până ce legea nu va fi pusă în aplicare. Poate am să mai gândesc în momentul în care medicii îmi vor spune că nu mai garantează pentru viaţa mea", a mai spus Cristina Anghel.

Cristina Anghel a intrat în greva foamei pe 26 august, nemulţumită de diminăurile salariale din sistemul bugetar, ea informând Direcţia de Sănătate Publică Olt, Serviciul de Ambulanţă Olt, Spitalul Municipal Caracal, Primăria şi unitatea de învăţământ unde predă de intenţia sa. (Radu Vinţeanu, corespondenti@mediafax.ro)

Citește și: