Alexandru Costea
61 vizualizări 13 aug 2019

Şeful statului a declarat, într-o discuţie informală cu presa, că ar trebui să discute în CSAT despre permiterea accesului companiei chineze Huawei la licitaţia pentru frecvenţele care vor fi utilizate în reţelele de tip 5G.

„La noi încă nu sunt suficient de îngrijoraţi privind Huawei şi 5G”, a spus Klaus Iohannis.

România intenţionează să lanseze în al patrulea trimetru al acestui an o licitaţie privind frecvenţele necesare pentru reţelele de tip 5G, a declarat Alexandru Petrescu, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, citat de agenţia Bloomberg.

Licitaţia va fi deschisă tuturor companiilor, inclusiv celor care utilizează echipamente ale grupului chinez Huawei Technologies Co., a afirmat Alexandru Petrescu.

Compania Huawei, cel mai mare producător de echipamente de telecomunicaţii din lume, este monitorizată atent în Occident din cauza relaţiilor cu instituţiile guvernamentale din China. Statele Unite acuză că echipamentele Huawei pot fi utilizate de Beijing pentru activităţi de spionaj. Washingtonul îndeamnă ţările aliate să nu accepte echipamente Huawei în reţelele 5G.

 

Citește și: