Ana Petrescu
1767 vizualizări 19 mar 2019

Iohannis: Sunt aproape hotărât să convoc referendum pe 26 mai

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este aproape hotărât să organizeze un referendum pe data de 26 mai, când vor avea loc alegerile europarlamentare, şi alături de echipa de la Cotroceni lucrează foarte intens la acest lucru.

„O garanţie? Garanţia pot să fiu doar eu, că preşedintele convoacă referendumul. S-a vorbit mult despre referendum şi am spus în mai multe rânduri că lucrurile trebuie evaluate din foarte multe puncte de vedere. De multe ori dorinţa e una şi putinţa e alta. Eu nu am vrut să convoc un referendum ca să ne aflăm în treabă şi să nu participe lumea. Discuţia nu a revenit întâmplător pe referendum. Am primit acum nu multe săptămâni o lege spre promulgare care clarifica anumite aspecte tehnice pentru alegeri prin care PSD introduse un paragraf că nu poate organiza nimic cu alegerile, nici referendum, nici altceva. Am contestat la CCR această lege, având ceva în minte pentru ce ar putea urma. CCR mi-a dat dreptate. Acea prevedere e neconstituţională şi ca atare am început să analizez cu echipa de la Cotroceni cum ar fi dacă aş convonca un referendum fix pe data alegerilor europarlamentare. La început au fost puţini entuziaşti. Lucrăm deja intens la asta. Analizăm datele, variantele, partea legală, etc”, a afirmat Klaus Iohannis, la dezbaterea „Preşedinte sau cetăţean/ om politic şi societate civilă”.

El a precizat că este „aproape hotărât” să convoace un referendum pe 26 mai, când vor avea loc alegerile pentru Parlamentul European.

„Eu sunt aproape hotărât să convoc referendum pentru data de 26 mai când avem alegeri europarlamentare. Lăsaţi-mi o marjă care se datorează unei nevoie aprofundate, unei discuţii aprofundate. Dacă fac referendum atunci vreau să am parteneri şi societatea civilă, românii care îşi doresc să dea un semnal clar şi pentru asta de o săptămână încoace lucrăm foarte foarte intens”, a explicat Iohannis.

Şeful statului a mai spus că îşi doreşte ca poporul român „să spună clar dacă tolerează corupţia sau dacă trebuie să tragem linia şi să spunem atât”.

„Un referndum cu care să nu rămână lucrurile în suspans, să exprime atitudinea naţiei. Îmi doresc ca naţiunea română să spună clar dacă tolerează corupţia sau dacă trebuie să tragem linia şi să spunem atât. Marile sisteme publice, educaţia, justiţia sunt destul de rezistente şi reziliente, dar odată ce încep să scârţâie se repară foarte greu. Sper să ajungem în perioada în care această golăneală nu se va mai întoarce şi să ne întoarcem la actul democratic”, a completat şeful statului.

Preşedintele României, despre referendumul pentru familie: Românii au dat o lecţie infatuaţilor care au propagat ura

Klaus Iohannis a declarat, marţi, că nu există stat de drept fără drepturile omului iar când vine vorba de toleranţă societatea are un drum lung de parcurs. Acesta a precizat că românii „i-au tratat cu flit” pe politicienii care au propagat ura, referindu-se la referendumul pentru familie.

„Stat de drept fără drepturile omului nu se poate. Trebuie să ne reamintim că aceste lucruri sunt statuate şi în Constituţia noastră. Le avem în Constituţie. Nu e suficient ca un lucru să fie scris în Constituţie. Trebuie să fie respectat şi pus în practică. În această zonă cred că societatea mai are un drum lung de parcurs. E vorba de acceptare, educaţie şi toleranţă. Vă amintiţi cînd a apărut lucrul cu referendum, eu de îndată am devenit inamicul numărul 1 când am spus că trebuie să fim toleranţi. Din păcate, am avut dreptate. Românii au dat o lecţie imensă acestor infatuaţi care au propagat ura şi pur şi simplu, cum se spune mai popular, i-au tratat cu flit. Românii au fost mult asupra clasei politice care au promovat agresiv, cu un discurs bazat pe ură şi intoleranţă acel referendum. Românii au arătat că sunt un popor deschis şi că acţionează cu totul şi cu totul altfel decât acţionează unii politicieni şi sociologi”, a afirmat Klaus Iohannis, la dezbaterea „Preşedinte sau cetăţean/ om politic şi societate civilă”.

Preşedintele Iohannis a răspuns astfel la întrebarea unul reprezentat de la ACCEPT care a întrebat care e rolul politicienilor pentru conmbaterea homofobiei, în contextul în care Senatul a respins două proiecte care vizează parteneriatul civil şi dacă poate exista stat de drept fără drepturile omului.

Senatul a respins, luni, două proiecte de lege care prevedeau că persoanele de acelaşi sex puteau încheia în faţa notarului sau la Starea civilă un parteneriat civil în scopul organizării vieţii comune ca familie. Actele normative arătau drepturile şi obligaţiile partenerilor.

Senatorii au adoptat cu majoritate de voturi rapoarte de respingere pentru cele două proiecte, unul iniţiat de UDMR, USR, PSD şi PNL, printre care deputatul PSD Florin Manole şi liberalul Ovidiu Raeţchi, şi alt proiect iniţiat de un deputat ALDE şi de un deputat independent.

Referendumul naţional pentru revizuirea Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, din 6 şi 7 octombrie 2018 nu a fost valabil, întrucât nu au participat cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Iohannis: PSD este un accident democratic

Preşedintele a declarat că PSD este un accident democratic care are „un Guvern de tip proxi”, cu un partid care a câştigat alegerile iar acum crede că posedă România, ceea ce arată că românii au crezut prea repede că politica nu îi priveşte.

Întrebat, la dezbaterea „Preşedinte sau cetăţean/ om politic şi societate civilă”, dacă este de părere că libertăţile în România încep să pălească şi este nevoie de un punct zero, Klaus Iohannis a răspuns: „Doamne fereşte de un punct zero. Eu cred că suntem într-o etapă importantă în care trebuie să consolidăm ceea ce s-a construit. Faptul că s-a ajuns la acest accident democratic, cu un Guvern de tip proxi, cu un partid care a câştigat nişte alegeri şi crede că posedă România arată că ne-am relaxat prea repede sau am crezut prea repede că politica nu ne priveşte. Acest accident al democraţiei se datorează mai puţin PSD şi mai mult absenteismului la vot. Să mergem să ne exprimăm opinia noastră, nu a altuia. Noi exprimăm ce credem noi sigur din ce este pe listă. Dacă nu găsim pe listă nimic ce ne convine, acesta nu e motiv să nu mergem. Poate găsim data viitoare. Reţetele se cunosc, dar depinde de noi ce se întâmplă. Cred că în această sală nu e nimeni care îşi doreşte noi accidente ale democraţiei. Eu cred că îşi doresc o Românie demnă, respectată”.

Şeful statului a vorbit şi despre Revoluţia din '89, precizând că a fost un eveniment disruptiv, precizând că ulterior „o clică şi-a arogat repede puterea”.

„Deja aş trece la prima temă ’89. Pentru mine este ca şi pentru majoritatea românilor, Revoluţia din decembrie 1989 un eveniment clar disruptiv. Dar nu numai pentru mulţi ca noi e un eveniment care încheiat o etapă şi a deschis alta. E un eveniment disruptiv şi pentru societate. Am rupt clar o etapă nefericită de dictatură comunistă şi am început o nouă etapă. Această etapă nu a venit uşor şi nu mă refer doar la evenimentele din 89 care au avut o notă tragică, prin numărul mare de victime şi prin faptul că o clică şi-a arogat repede puterea, care nu a fost uşor de luat şi prin faptul că noi toţi ne-am dorit lucruri pentru care am visat foarte mult şi am ştiut prea puţin. Libertate, societate civilă şi a durat foarte mult până azi căutarea sensurilor profunde ale acestor noţiuni. Dacă îmi permiteţi într-o notă personală – nu pot să îmi imaginez o altă conjuctură nicăieri în lume în care aş fi ajuns preşedinte. Cred că e notabil. Nimic nu arăta că aşa ceva e posibil. Şi iată că oamenii au făcut să fie posibil. Cred că printre lucrurile pe care le-am învăţat greu se numără şi a face imposibilul posibil”, a conchis Iohannis.
 

Klaus Iohannis: Regretul meu în primul mandat e că nu am găsit un Guvern cu care să pot să lucrez

Iohannis a declarat că regretul său în mandat care se încheie în curând este că nu a găsit un Guvern cu care să poată colabora, precizând că speră ca în al doilea mandat să aibă un Executiv cu care să poată lucra.

„Regretul meu în primul mandat care dă să se încheie că nu am găsit un Guvern cu care să pot să lucrez şi sper să la al doilea mandat voi găsi un Guvern cu care să pot lucra, în aşa fel încât să nu fiu în situaţia penibilă când mă întreabă ce o să fac şi eu să le spun că nu am cu cine să lucrez”, a afirmat Klaus Iohannis, marţi la dezbaterea „Preşedinte sau cetăţean/ om politic şi societate civilă”.

Întrebat despre Guvernul Cioloş, şeful statului a spus că a administrat „rezonabil” România.

„Guvernul Cioloş a adnimistrat România rezonabil de bine. Dar un guvern trebuie să guverneze, să vină cu politici, să legifereze, mult mai mult decât putea să facă un Guvern de tehnocraţi”, a completat Iohannis.

Preşedintele României a anunţat încă din luna iunie a anului trecut că va candida pentru un nou mandat la Cotroceni. PNL a anunţat că îl susţine pe Iohannis.

Iohannis: Suntem minţiţi pe faţă, în democraţie. Asta se numeşte dictatura majorităţii

Klaus Iohannis a declarat că PSD a minţit în toate domeniile, oamenii fiind „sideraţi” de felul în care se legiferează. Preşedintele a precizat că este foarte grav că în ultimii ani avem de a face cu pervertirea statului şi a regulilor democratice.

„Semnale de alarmă s-au tras nenumărate. Sunt manifestări de stradă. Se schimbă legile justiţiei de nenumărate ori cu scopul evident de a albi dosarele penale ale oamenilor din arcul puterii. Nu vi s-a părut ciudat ca în protestul cu 15 minute să înceapă lucrul la autostradă şi după să înceteze? În domeniul structurii avem de-a face cu o butaforie. În economie, oamenii sunt sideraţi de felul în care se legiferează. OUG 114 duce la deraierea a întregi sectoare, ori că îţi sunt simpatice sau antipatice. Am un sentiment de deja vu şi vin ei să ne spună la TV că va curge lapte şi miere. Eu nu mai sunt dispus să mai văd una şi să aud de la guvernanţi că totul merge extraordinar dar alţii sunt vinovaţi şi noi nu înţelegem”, a afirmat Klaus Iohannis, marţi la dezbaterea „Preşedinte sau cetăţean/ om politic şi societate civilă”.

„Eu sunt vinovat că nu se fac spitale, autostrăzi, că sunt WC-uri în curte? Remedierea este la Guvern, nu la preşedinte. Dacă ar fi chestiuni izolate, s-ar putea descrie ca parţial proastă guvernare, dar în realitate în toate domeniile suntem minţiţi pe faţă, iar în democraţie suntem minţiţi. Asta se numeşte dictatura majorităţii, care poate veni dintr-o democraţie care nu funcţionează bine. Într-o democraţie nu poţi să spui că fac ce vreau că am câştigat alegerile, ci eu fac ce pot că am câştigat alegerile. Dacă ar fi să concentrez întreaga evoluţie din ultimii ar spune că avem de-a face cu pervertirea statului şi pervertirea regulilor democratice. Asta este foarte grav. Ceea ce se pierde în esenţă este chiar dialogul democratic. Dacă mulţi într-o sală ţipă ca descreieraţii, unul cu discurs raţional se fac greu auziţi”, a completat Iohannis.

Iohannis, despre Dragnea: Ăsta nu cred că s-a dus la un spital public

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, referitor la sistemul public de sănătate şi incapacitatea de a trata corespunzător HIV-SIDA, că el crede că Liviu Dragnea nu se află într-un spital de stat.

“Este un exemplu revoltător de incapacitate guvernamentală în domeniul sănătăţii publice. Răspunderea este clar la cei care guvernează. Noi la preşedinţie nu ne putem face că nu vedem aceste probleme şi este important să contribuim destul de serios la conştientizarea şi cunoaşterea acestei probleme. Avem oameni suficient de bine pregătiţi care vor putea să vină cu expertiză şi proiecte pentru îmbunătăţirea. Această chestiune este una extrem de sensibilă şi toate studiile sociologice arată că românii sunt foarte preocupaţi de ineficienţa sistemului public de sănătate”, a spus Klaus Iohannis la o dezbatere din cadrul Festivalului One World Romania.

El a afirmat că nu crede că Liviu Dragnea este internat momentan în sistemul public de sănătate.

„Nu cred că s-a dus ăsta la un spital public”, a adăugat Iohannis.

Codrin Ştefănescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că Liviu Dragnea rămână internat în spital, iar medicii îi vor face infiltraţii „care să îl pună pe picioare” în perioada următoare când vor fi alegeri. Secretarul general al PSD a precizat liderul social-democrat va ajunge la operaţie din iunie încolo.

Liviu Dragnea este internat de duminică în spital, după ce a acuzat dureri de spate. Liderul social-democrat are o dublă hernie şi probleme cervicale, potrivit unui anunţ făcut de secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu. Acesta a adăugat că CEx al PSD, care trebuia să aibă loc joi pentru validarea listei candidaţilor la europarlamentare, va fi reprogramat pentru o dată ulterioară.

Citește și: