Florin Zafiu
1240 vizualizări 30 sep 2018

Protestul se desfăşoară sub sloganul "Iubirea nu se votează” şi este organizat de Asociaţia MozaiQ, care susţine drepturile persoanelor LGBT.

"Noi am ieşit astăzi în stradă pentru a transmite un mesaj clar societăţii, că drepturile omului nu se votează, nu se supun la vot şi prin urmare, noi vom boicota referendumul pentru modificarea Constituţiei de săptămâna viitoare. Este extrem de important ca într-o democraţie, mai ales într-o democraţie europeană aşa cum este sau se vrea România, drepturile noastre să fie respectate, inclusiv ale noastre, din comunitatea LGBT. Mai mult, trebuie să subliniem faptul că România este un stat laic, iar Biserica nu are ce căuta într-un stat laic să modifice calea unei ţări", a declarat Vlad Viski, de la asociaţia MozaiQ.

"Mesajul nostru este foarte clar: "Iubirea nu se votează". Iubirea trebuie să fie fundamentul familiei, fundamentul căsătoriei, căsătoria trebuie să se întemeieze pe iubirea dintre doi oameni, iar doi oameni se iubesc şi vor să fie împreună, nimic nu ar trebui să le stea împotrivă. Toţi oamenii sunt egali. Dacă unii oameni au dreptul să se căsătorească sub protecţia statului, atunci toţi oamenii trebuie să aibă dreptul ăsta. Nu suntem de acord să votăm pentru a restricţiona drepturile unor oameni", a mai spus un protestatar.

"Mesajul meu este că iubirea este iubire, indiferent de forma pe care o ia şi că a venit momentul, în 2018, al unor valori democratice, laice şi a venit momentul să trecem cu toţii peste aceste discursuri de ură. Îmi pare rău că anumiţi actori politici folosesc acest subiect tabu pentru societatea românească în acest moment ca să câştige mai multe puncte electorale", susţine o femeie.

"O căsătorie se poate încheia în România numai între un bărbat şi o femeie. De ce să facă acest referendum? Şi populaţia LGBT are dreptul la iubire, aşa cum avem şi noi. Este împotriva legilor fundamentale să faci acest referendum. Sunt peste 50.000 de copii abandonaţi în centrele din România şi sunt multe familii hetero care nu vor să adopte copii de etnie romă. Nimeni nu a vorbit despre adopţie. S-a vorbit despre un parteneriat civil", a mai declarat o protestatară.

Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie va avea loc în 6 şi 7 octombrie. Românii vor fi întrebaţi dacă sunt de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României. Referendumul a fost cerut de Coaliţia pentru Familie, iar iniţiativa semnată de 3 milioane de persoane "îşi propune să înlăture orice echivoc pe care utilizarea termenului de ”soţi” în cuprinsul art. 48 al 1 din Constituţia României ar putea să-l aducă în conturarea noţiunii de ”familie”, a raportului dintre ”familie” şi dreptul fundamental al bărbatului şi al femeii de a se căsători şi a întemeia o familie"

”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instituirea copiilor”, prevede modificarea adusă articolului 48 din Constituţia României.

 

Citește și: